#Exponatul Lunii

Circa treizeci de icoane din patrimoniul MNIM îl au ca protagonist pe Sfântul Ierarh și Făcătorul de minuni Nicolae. Reprezentând în mare parte icoana târzie, dintre acestea se remarcă câteva imagini timpurii, rare prin compoziția lor iconografică. În icoana „Sfântul Nicolae cu scene din viață", ierarhul este reprezentat bust, binecuvântând Evanghelia. Este încadrat de două medalioane rotunde care păstrează chipul Mântuitorului și cel al Maicii Domnului, care îi oferă Evanghelia și omoforul. Sf. Nicolae, mai timpuriu decât alți sfinți, a fost înfățișat cu scene din ciclul său hagiografic. Primele imagini din viața sfântului datează din secolul al XI-lea, reprezentate pe o icoană pliantă din mănăstirea Sf. Ecaterina din Sinai.

Icoana muzeală datează de la începutul secolului al XIX-lea, păstrând sipetul tradițional, specific icoanelor clasice. Douăsprezece casete oferă imagini din viața sfântului, dispuse de la stânga la dreapta: câte patru pe latura superioară și inferioară și câte două în registrele laterale, după cum urmează: Nașterea Sf. Nicolae (1), Botezul Sf. Nicolae (2), Miracolul vindecării femeii ciunge (3), Ucenicia tânărului Nicolae (4), Hirotonirea întru diacon (5), Hirotonirea întru episcop (6), Visul lui Constantin (7), Sf. Nicolae salvează trei voievozi de la execuţie (8), Miracolul salvării de la înec (9), Minunea salvării lui Vasile de la arabi (10), Adormirea Sf. Nicolae (11) și Transferarea moaștelor Sf. Nicolae în or. Bari (12).

Sfântul Ierarh Nicolae este sărbătorit de Biserica Ortodoxă de două ori pe an: la 6/19 decembrie, ziua nașterii sale, și la 9/22 mai, ziua în care moaștele sfântului au fost transferate de la Myra la Bari (1087). Dintre toți sfinții lumii creștine, chipul Sf. Nicolae este unul dintre cele mai populare, astfel încât chiar și o persoană fără experiență în domeniul iconografiei ar recunoaște cu ușurință imaginea sa.

Sf. Nicolae s-a născut în Imperiul Roman, la Patara, provincia Lichia, în perioada 260-280, sursele timpurii trecând cu vederea data exactă a nașterii. Provenea dintr-un neam avut, dar faima și luxul îi erau străine. S-a consacrat de timpuriu rugăciunii și studierii Sfintei Scripturi, deprinzând cu ușurință și alte discipline. Refuza petrecerile gălăgioase și discuțiile pustii, mergea regulat la biserică și stăruia asupra unei vieți feciorelnice. Mai târziu s-a consacrat slujirii pastorale, apărând cu perseverență credința creștină și pronunțându-se ferm împotriva ereziilor.

Grație grijii față de oameni și binefacerilor pe care le-a manifestat pretutindeni, a devenit foarte popular nu doar la Myra, ci și în împrejurimi. Harul Sfântului Duh, sălășluit în inima lui, s-a manifestat prin minunile săvârșite atât în timpul vieții, cât și după moarte, calificativul „Făcătorul de minuni" devenind un atribut indispensabil al numelui său. Sf. Nicolae s-a stins din viață în anii '30 ai secolului IV (circa 334-337), osemintele fiindu-i depuse în somptuosul cavou de marmură din catedrala episcopală în care a păstorit ani la rând. Aceasta a devenit, la scurt timp, un important centru de pelerinaj.

Sfânta Tradiție a păstrat cu acuratețe trăsăturile portretului sfântului, apariția sa pe icoane remarcându-se printr-o individualitate pronunțată. Arta bisericească a adunat multiple reprezentări iconografice - de la imaginea până la umăr la cea în plină statură. Diversitatea acestor reprezentări sugerează că iconografia finală a imaginii Sf. Nicolae nu era încă formată, constituindu-se abia prin secolele X-XI. Se spune că un rol important în venerarea Sf. Nicolae l-a jucat o icoană autentică din bazilica din Myra, executată în timpul vieții sfântului, menționată în surse scrise încă din secolul al XI-lea.

Icoanele cu ciclul hagiografic al Sfântului Nicolae au cunoscut o largă răspândire atât în arta bizantină, cât și în cea post-bizantină, confirmând importanța și popularitatea cultului său.

Tur Virtual

#Exponatul Lunii

Ianuarie 2021

Tezaurul monetar de la Caracușenii Vechi, raionul. Briceni

Descoperit în anul 1957 în timpul lucrărilor agricole din apropierea localității, inițial, acesta a făcut parte din patrimoniul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, pentru ca, ulterior, să fie transferat la Muzeul Național de Istorie (Inventar: FB: 12 576 - 12650; N: 12 658 - 12 732). Este alcătuit din 75 de monede de argint care reprezintă emisiuni din categoria talerilor, puși în circulație de Regatul Poloniei, Republica Provinciilor Unite și Sfântul Imperiu Romano-German în perioada anilor 1612-1648.

REGATUL POLONIEI
Sigismund II Wasa (1586-1632)
Coroana, taler: 1628 (1).
Gdańsk, orți: 1612 (1), 1613 (1*), 1614 (1), 1615 (7), 1616 (8), 1617 (16), 1618 (4), 1619 (2), 161 (1), 1620 (2), 1621 (8).

REPUBLICA PROVINCIILOR UNITE
Taleri-leu (leeuwendaalder)
Gelderland: 1641 (1), 1647 (2), 1649 (1).
Frisia de Vest: 1648 (1).
Utrecht: 1643 (1), 1646 (1), 1647 (2), 1648 (1).

SFÂNTUL IMPERIU ROMAN DE NAȚIUNE GERMANĂ
Kampen: halve leeuwendaalder 1646 (1), 1647 (1); leeuwendaalder 1647 (3), 1649 (1).
Zwolle: leeuwendaalder 1633 (1), 1637 (3), 1644 (1), 1646 (2), 1648 (1).

Acest tezaur, prin structura sa, confirmă prezența, în circulația monetară a Țării Moldovei, a emisiunilor monetare de argint din categoria talerului.

Talerii au fost emiși pentru prima dată în anul 1486 în Sankt-Joachimstal, azi Republica Cehă, numele de taler fiind o abreviere de la Joachimsthaler, adică „monedă emisă în Sankt-Joachimstal". În secolele al XVI-lea și al XVII-lea, talerii au fost emiși în cantități foarte mari, în special de către entitățile statale care făceau parte din Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană și din Imperiul Habsburgic. Astfel, talerul poate fi considerat o monedă prin excelență populară, existând taleri de mai multe tipuri, precum: taleri austrieci, taleri polonezi, taleri rusești, taleri turcești, taleri venețieni, numiți și scuzi, reichstaleri, numiți și imperiali, löwenthaleri, sau taleri-lei, taleri spanioli, numiți și colonați. În Ţările Române, talerii se răspândesc pe larg către sfârșitul veacului al XVI-lea, iar în secolele următoare circulația lor devine foarte abundentă, aceștia fiind în uz până în a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Moneda a avut un succes enorm, fiindu-i atribuite și denumirile de: daalder/daler în Olanda, talar în Polonia, dahlar în Scandinavia, tallaro/tallero în Italia, talari în Etiopia, dollar în America etc. O categorie aparte - talerul olandez, leeuwendaalder, löwenthaler, adică talerul-leu, numit pe scurt și leu, - după stema de pe revers, care reprezintă un scut cu o coroană, având înlăuntru un leu - este o monedă de argint, bătută în Țările de Jos, care deciseseră, în anul 1575, emiterea unei noi monede pe baza scuzilor. În Principate, talerul-leu apare în ultimul sfert al secolului al XVI-lea. Acești taleri-lei au dat denumirea monedei actuale a României, a Republicii Moldova și a celei din Bulgaria (leva).

Orții sunt, la fel, monede de argint din categoria talerului, cu valoarea de un sfert de taler. Sfertul de taler s-a numit la început ortstaler, denumire care ulterior s-a redus la forma ort (în limba germană veche, ort înseamnă „o pătrime"). Moneda a circulat în Europa în Evul Mediu, inclusiv în Ţările Române, fiind prezentă şi în secolul al XVIII-lea sub forma orţilor polonezi, turceşti şi germani. Termenul de ort s-a păstrat în limba română în sintagma a (-și) da ortul popii („a muri"), care îşi are originea într-o străveche practică păgână: mortului i se punea o monedă la degetul mic al mâinii drepte, pentru ca să-şi poată plăti vămile văzduhului; aceeaşi monedă fiind folosită şi pentru plata preotului pentru slujba de înmormântare, familia persoanei decedate „dădea ortul popii", pentru a se îngriji de îndeplinirea tradiţiilor bisericeşti.

#Exponatul Lunii

Icoana „Sfântul Nicolae cu scene din viață”

Ianuarie 2021

Tezaurul monetar de la Caracușenii Vechi, raionul. Briceni

#Exponatul Lunii