#Exponatul Lunii

Circa treizeci de icoane din patrimoniul MNIM îl au ca protagonist pe Sfântul Ierarh și Făcătorul de minuni Nicolae. Reprezentând în mare parte icoana târzie, dintre acestea se remarcă câteva imagini timpurii, rare prin compoziția lor iconografică. În icoana „Sfântul Nicolae cu scene din viață", ierarhul este reprezentat bust, binecuvântând Evanghelia. Este încadrat de două medalioane rotunde care păstrează chipul Mântuitorului și cel al Maicii Domnului, care îi oferă Evanghelia și omoforul. Sf. Nicolae, mai timpuriu decât alți sfinți, a fost înfățișat cu scene din ciclul său hagiografic. Primele imagini din viața sfântului datează din secolul al XI-lea, reprezentate pe o icoană pliantă din mănăstirea Sf. Ecaterina din Sinai.

Icoana muzeală datează de la începutul secolului al XIX-lea, păstrând sipetul tradițional, specific icoanelor clasice. Douăsprezece casete oferă imagini din viața sfântului, dispuse de la stânga la dreapta: câte patru pe latura superioară și inferioară și câte două în registrele laterale, după cum urmează: Nașterea Sf. Nicolae (1), Botezul Sf. Nicolae (2), Miracolul vindecării femeii ciunge (3), Ucenicia tânărului Nicolae (4), Hirotonirea întru diacon (5), Hirotonirea întru episcop (6), Visul lui Constantin (7), Sf. Nicolae salvează trei voievozi de la execuţie (8), Miracolul salvării de la înec (9), Minunea salvării lui Vasile de la arabi (10), Adormirea Sf. Nicolae (11) și Transferarea moaștelor Sf. Nicolae în or. Bari (12).

Sfântul Ierarh Nicolae este sărbătorit de Biserica Ortodoxă de două ori pe an: la 6/19 decembrie, ziua nașterii sale, și la 9/22 mai, ziua în care moaștele sfântului au fost transferate de la Myra la Bari (1087). Dintre toți sfinții lumii creștine, chipul Sf. Nicolae este unul dintre cele mai populare, astfel încât chiar și o persoană fără experiență în domeniul iconografiei ar recunoaște cu ușurință imaginea sa.

Sf. Nicolae s-a născut în Imperiul Roman, la Patara, provincia Lichia, în perioada 260-280, sursele timpurii trecând cu vederea data exactă a nașterii. Provenea dintr-un neam avut, dar faima și luxul îi erau străine. S-a consacrat de timpuriu rugăciunii și studierii Sfintei Scripturi, deprinzând cu ușurință și alte discipline. Refuza petrecerile gălăgioase și discuțiile pustii, mergea regulat la biserică și stăruia asupra unei vieți feciorelnice. Mai târziu s-a consacrat slujirii pastorale, apărând cu perseverență credința creștină și pronunțându-se ferm împotriva ereziilor.

Grație grijii față de oameni și binefacerilor pe care le-a manifestat pretutindeni, a devenit foarte popular nu doar la Myra, ci și în împrejurimi. Harul Sfântului Duh, sălășluit în inima lui, s-a manifestat prin minunile săvârșite atât în timpul vieții, cât și după moarte, calificativul „Făcătorul de minuni" devenind un atribut indispensabil al numelui său. Sf. Nicolae s-a stins din viață în anii '30 ai secolului IV (circa 334-337), osemintele fiindu-i depuse în somptuosul cavou de marmură din catedrala episcopală în care a păstorit ani la rând. Aceasta a devenit, la scurt timp, un important centru de pelerinaj.

Sfânta Tradiție a păstrat cu acuratețe trăsăturile portretului sfântului, apariția sa pe icoane remarcându-se printr-o individualitate pronunțată. Arta bisericească a adunat multiple reprezentări iconografice - de la imaginea până la umăr la cea în plină statură. Diversitatea acestor reprezentări sugerează că iconografia finală a imaginii Sf. Nicolae nu era încă formată, constituindu-se abia prin secolele X-XI. Se spune că un rol important în venerarea Sf. Nicolae l-a jucat o icoană autentică din bazilica din Myra, executată în timpul vieții sfântului, menționată în surse scrise încă din secolul al XI-lea.

Icoanele cu ciclul hagiografic al Sfântului Nicolae au cunoscut o largă răspândire atât în arta bizantină, cât și în cea post-bizantină, confirmând importanța și popularitatea cultului său.

Tur Virtual

#Exponatul Lunii

Iunie 2022

Ceainic cu suport și spirtieră

Istoria argintăriei are o vechime de peste 5000 de ani, dar abia în mileniul III î.Ch. s-au realizat primele obiecte din argint lucrat, în Mesopotamia și Anatolia. De acolo, arta lucrării argintului s-a răspândit spre vest, în Persia și spre est, în Europa, unde în vremea antihității romane și grecești atinsese deja un nivel înalt de sofisticare. Multe din tehnicile uzitate atunci - cum ar fi turnarea, imprimarea în relief și gravarea - sunt folosite până astăzi.

Muzeul Național de Istorie a Moldovei deține o colecție spectaculoasă de argintărie, care oglindește într-un mod specific nota cotidană a societății secolelor XVIII-XX. Gama tipologică a obiectelor ce compun colecția cuprinde atât piese de orfevrărie laică, cât și religioasă: fructiere, bomboniere, seturi de tacâmuri, seturi de preparat şi de servit ceai și cafea, solniţe, poșete, tabachere și port-țigarete, candelabre, dar și ferecături de icoane, potire, cruci pectorale, sfeșnice etc.

Se impun prin calitate și exuberanță piesele produse de către renumitele centre de orfevrărie, cum ar fi cele purtând marca Fabergé, Hlebnikov, Sazicov din Rusia, Elkington din Anglia, Christofle din Franța sau Norblin și Fraget din Polonia. Emblematic pentru colecția de orfevrărie a muzeului este ceainicul cu suport și spirtieră, realizat în atelierul Christofle din Franța.

Atelierul Christofle a fost fondat la Paris, în anul 1830, de către Charles Christofle. Fiind Furnizor al Împăratului Napoleon III al Franței, al Împăratului Mexicului și al Țarului Rusiei, atelierul Christofle a creat piese decorative, dar și de uz casnic de o rară frumusețe. Atelierul s-a bucurat și de aprecierea Casei Regale a României, care i-a oferit brevetul de Furnizor. În anul 1842, Charles Christofle a cumpărat patentul electrotip, o tehnică care reprezenta învelirea unei baze metalice - la început din cupru, apoi din nichel - cu argint. Anume această tehnică i-a permis producerea în serie a seturilor de ceai argintate, foarte populare la acea epocă. Ceaiul, introdus în Europa în 1610 de Compania pentru Indiile de Est, era o marfă scumpă, care a câștigat popularitate treptat. Cele mai vechi ceainice păstrate, datând cu anii 1670, erau mici. Pe măsură ce ceaiul a câștigat popularitate, au început să fie produse ceainice de dimensiuni mai mari, a căror formă urma moda timpului.

Conform cataloagelor firmei Christofle, modelul etalat a fost lansat în anul 1868 și fascinează prin eleganța și rafinamentul executării. Ceainicul are o structură complexă, articulată, alcătuită dintr-un recipient piriform, cu suprafața ornamentată în tehnica guilloché, bazată pe modele în stilul Louis XVI, de la sfârşitul anilor 1780. Baza și partea superioară este decorată cu frize de lalele înscrise în lambrechini, iar pe centru este gravat un ecuson încadrat intr-un chenar ajurat, dublu. Are țurțure, toartă rebatabilă, în coș, izolată cu inele triple și capac cu buton. Pe recipient sunt fixate două nituri pentru așezarea lui pe stativ. În mijlocul stativului este așezată spirtiera cu mâner drept și dispozitiv de ridicare a fitilului. Piesa este marcată cu poansonul firmei Christofle și este confecționată din alpacă argintată.

Ceainicul cu suport și spirtieră, realizat în atelierul Cristofle, îmbină armonios raportul dintre obiectul unicat și seria mare industrială.

Dimensiuni: H.: 43 cm; LA.: 24 cm.