#Exponatul Lunii

Acest obiect neobișnuit al perioadei scitice a fost descoperit în 1953 de către un învățător, A.I. Shiryaev, în vârful unui tumul din apropierea satului Răscăieții Noi din raionul Ștefan Vodă. Un sfert de secol mai târziu, săpăturile din 1979 au arătat că această movilă remarcabilă (aproximativ 10 m înălțime și mai mult de 40 m în diametru) a fost construită în epoca bronzului timpuriu, la începutul mileniului 3 î.Hr. Apoi, două mii de ani mai târziu, sciții au fost îngropați în mijlocul tumulului, cu care, aparent, sunt asociate și alte descoperiri - un cazan și un vârf - turnate din bronz.

Vârful de la Răscăieții Noi este unul dintre articolele realizate în stilul zoomorf scitic - un stil special de decorare care s-a răspândit împreună cu cultura primilor nomazi din Europa Centrală până la Marea Neagră și Caucaz, din regiunea Volga până în sudul Siberiei, din Asia Centrală până în Mongolia și nordul Chinei. Cu toate acestea, în ciuda acoperirii generale eurasiatice, vârful de la Răscăieții Noi conține trăsături caracteristice în principal Europei de Est. În primul rând, nomazii est-europeni erau foarte pasionați să descrie atât păsările de pradă din timpul zilei (Falconiformes), cât și părțile individuale ale corpului - capul sau ciocul. În al doilea rând, bestiarul „european" al stilului zoomorf scitic (spre deosebire de „asiaticul" scitic-siberian) include deseori animale fantastice (și diversele „transformări artistice" ale acestora), pătrunse în repertoriu sub influența culturilor Orientului Mijlociu. Astfel, imaginea „fantastică" a vârfului de la Răscăieții Noi are forma unui cioc de pasăre îndoit într-o parte, ceea ce nu se întâmplă în natură. În al treilea rând, însăși forma obiectului este caracteristică doar pentru Caucazul de Nord, stepa Mării Negre și silvostepa ucraineană.

Astfel de piese au fost interpretate ca simboluri ale puterii și/sau decorațiuni pentru catargele navelor. Cu toate acestea, majoritatea cercetătorilor le consideră asociate cu procesiuni funerare, cel mai probabil sub formă de decorațiuni pentru baldachin, căruțe sau care funerare. Ultima versiune pare a fi cea mai plauzibilă, mai ales că decorațiuni similare se găsesc pe imaginile carelor din Orientul Mijlociu. Din punct de vedere stilistic, artefactul de la Răscăieții Noi este asociat cu vârfurile din movilele silvostepei ucrainene și din Caucazul de Nord, însă, realizat într-un mod mai realist.

Se pare că o stilizare suplimentară a imaginii poate fi urmărită pe exemplarul de la Răscăieții Noi, atingând stadiul cel mai înalt, când ciocul poate fi intuit doar în buclele din partea superioară a burții, iar ochiul pronunțat subliniază asemănare cu capul unei păsări de pradă. De la mijlocul secolului al V-lea. î.Hr. piesele stilizate în această manieră manieră pătrund în regiunea de stepă a Mării Negre, inclusiv pe malurile Nistrului de Jos, unde a fost descoperită piesa.

Tur Virtual

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei

#Exponatul Lunii

Martie 2021

EVANGHELIA de la 1855

Lipsa cărţilor de cult în limba română în Basarabia sub dominaţia Imperiului Rus au impus autorităţile ecleziastice din Chişinău să dispună reluarea tipăririi acestora. După o perioadă de criză, prin care trecuse activitatea tipografică din cadrul Eparhiei Chişinăului şi Hotinului, în anul 1853 este reanimată activitatea acesteia. La indicaţia episcopului Irinarh Popov, Direcţia Economică a Casei Arhiereşti dispune procurarea utilajului nou pentru tipografie (caractere de diverse mărimi), vopsea, hârtie, precum şi mărirea statelor angajaţilor. Urmează un avânt în munca editorială a tipografiei, care a fost însoţit de multiple apariţii tipografice.

Evanghelia în limba română, apărută în anul 1855, a fost cea de-a treia lucrare tipărită la Tipografia Eparhială, redeschisă în anul 1853. Tărăgănarea apariţiei cărţii timp de doi ani a fost influenţată de problema hârtiei de calitate, necesară pentru editarea tipăriturii. Anume lipsa ei a influenţat şi tirajul cărţii ce a apărut doar în 603 exemplare (iniţial erau prevăzute 1000 exemplare). În calitate de original pentru tipărirea Evangheliei de la Chişinău din 1855, a servit Evanghelia de la Buda din 1812.

Primele două file din începutul Evangheliei, pentru a fi trimise proprietarului de hârtie din Varşovia, au fost culese şi scoase de sub tipar la 29 iunie 1853. Au fost procurate caracterele pentru tipar, iar pe pagina a doua (verso) a fost imprimată gravura Sf. Ioan Bogoslovul. Modelul de tipar a fost expediat unui negustor din Polonia, iar la 1 ianuarie 1855 a fost încheiat un contract de muncă cu Valico Sobelman, care se obliga să facă legătura cărţii la un preţ de 80 cop./argint fiecare.

Unele exemplare din ediţia Evanghelia de la 1855 au fost îmbrăcate ulterior cu ferecătură de argint, ceea ce confirmă semnificaţia sacră a cărţii, precum şi rolul esenţial în gestica rituală.

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei este deţinător a Evangheliei tipărită la Chişinău în anul 1855 (trei exemplare), cercetată şi valorificată de regretata dr. Maria Danilov. Volumul expus este unul de excepţie şi se deosebeşte de celelalte exemplare prin ferecătura din argint. Picioruşele, plăcile metalice, gravate cu chipurile evangheliştilor plasate pe colţar, medalionul Răstignirea lui Hristos amplasat la centru, au imprimat marca meşterului marcator, titlul argintului „84" şi imaginea unui stejar încadrat în scut. În urma cercetărilor s-a constatat că ferecătura a fost executată de un meşter local, iar imaginea „stejarului în scut", care a fost stema judeţului Orhei, ne permite să afirmăm că ferecătura a fost confecţionată la un atelier din localitate, existenţa acestuia la mijlocul secolului al XIX-lea fiind confirmată în literatura de specialitate.

Cărţile de lectură duhovnicească tipărite la Chişinău în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, prezente şi în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei, conferă tiparului, cât şi artei decorative a cărţilor o semnificaţie deosebită: continuitatea tradiţiei spirituale a neamului românesc din Basarabia secolului al XIX-lea.