#Exponatul Lunii

Din perioada de debut a creștinismului, crucea semnifica nu doar instrumentul de tortură, ci și simbolul biruinței asupra morții, simbol al mântuirii.

Piesa pe care o prezentăm luna aceasta este executată din argint, având forma unei cruci de tip bizantin, cu marginile brațelor trapezoidale. Brațele laterale și cel din partea inferioară par că sunt întoarse în interiorul unui vas (potir?) cu „piciorușul" în formă de trapez.

Brațele crucii și ale „potirului" se finalizau cu un element decorativ în formă de sferă (picătură). Crucea are un decor în relief, executat în tehnica filigranului și granulației, compus din picături, șnururi - duble și triple -, cercuri cu picătură în centru, frunze de trifoi (?). În centrul crucii, la intersecția brațelor, se află o montură circulară cu marginea șnurată, în care se află un granat. Totuși, elementul decorativ principal reprezintă imaginile a patru păuni spre dreapta, cu un șarpe în cioc, dispuși pe toate brațele crucii. Imaginea păunilor este redată într-o manieră artistică însă coada este stilizată sub formă de palmetă.

Păunul, originar din India, datorită cozii sale luxoase în formă de evantai, era considerat simbol al Soarelui. În Grecia antică, el era considerat păsărea sacră a zeiței Hera, iar în Roma antică - a zeiei Iuno. În Rusia kieveană, păunul (pasărea-măiastră) simboliza, la fel, Soarele. În Occident, păunul era considerat un ucigaș de șarpe, iar culorile irizate ale cozii erau atribuite capacității sale de a transforma veninul șarpelui în substanță solară. De vreme ce șerpii din simbolismul iranian erau considerați dușmanii soarelui, se credea că păunul ucide șerpii, pentru ca din saliva lor să-și creeze „ochii" irizați de bronz-verde și albastru-auriu de pe penele cozii sale.

Splendoarea strălucitoare a cozii păunului mascul este motivul pentru care îl comparăm cu zeii nemuritori și, prin urmare, cu nemurirea. Păunii sunt cunoscuți ca o emblemă a măreției, a autorității regale, a superiorității spirituale, a creației ideale.

În perioada timpurie a creștinismului, păunul reprezenta simbolul iubirii, învierii, nemuririi, frumuseții, al veșniciei sufletului, al ochiului atotvăzător al Bisericii, iar pana de păun era emblema Sf. Varvara. Reprezentarea păunilor cu șarpele în cioc, pe cruce, nu este deloc întâmplătoare, ea simbolizând victoria lui Christos asupra Răului.

Pe partea din spate a crucii sunt păstrate urmele unui dispozitiv de fixare, care, probabil, se completa cu un ac (lipsă), piesa având astfel și o funcționalitate de agrafă (fibulă), care, cu siguranță, se prindea pe stofă. Presupunem datarea piesei cu sec. IX-XII.

Piesa are următoarele dimensiuni: înălțimea- 125 mm; lățimea - 86 mm; greutatea - 47 g.

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei

#Exponatul Lunii

Martie 2021

EVANGHELIA de la 1855

Lipsa cărţilor de cult în limba română în Basarabia sub dominaţia Imperiului Rus au impus autorităţile ecleziastice din Chişinău să dispună reluarea tipăririi acestora. După o perioadă de criză, prin care trecuse activitatea tipografică din cadrul Eparhiei Chişinăului şi Hotinului, în anul 1853 este reanimată activitatea acesteia. La indicaţia episcopului Irinarh Popov, Direcţia Economică a Casei Arhiereşti dispune procurarea utilajului nou pentru tipografie (caractere de diverse mărimi), vopsea, hârtie, precum şi mărirea statelor angajaţilor. Urmează un avânt în munca editorială a tipografiei, care a fost însoţit de multiple apariţii tipografice.

Evanghelia în limba română, apărută în anul 1855, a fost cea de-a treia lucrare tipărită la Tipografia Eparhială, redeschisă în anul 1853. Tărăgănarea apariţiei cărţii timp de doi ani a fost influenţată de problema hârtiei de calitate, necesară pentru editarea tipăriturii. Anume lipsa ei a influenţat şi tirajul cărţii ce a apărut doar în 603 exemplare (iniţial erau prevăzute 1000 exemplare). În calitate de original pentru tipărirea Evangheliei de la Chişinău din 1855, a servit Evanghelia de la Buda din 1812.

Primele două file din începutul Evangheliei, pentru a fi trimise proprietarului de hârtie din Varşovia, au fost culese şi scoase de sub tipar la 29 iunie 1853. Au fost procurate caracterele pentru tipar, iar pe pagina a doua (verso) a fost imprimată gravura Sf. Ioan Bogoslovul. Modelul de tipar a fost expediat unui negustor din Polonia, iar la 1 ianuarie 1855 a fost încheiat un contract de muncă cu Valico Sobelman, care se obliga să facă legătura cărţii la un preţ de 80 cop./argint fiecare.

Unele exemplare din ediţia Evanghelia de la 1855 au fost îmbrăcate ulterior cu ferecătură de argint, ceea ce confirmă semnificaţia sacră a cărţii, precum şi rolul esenţial în gestica rituală.

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei este deţinător a Evangheliei tipărită la Chişinău în anul 1855 (trei exemplare), cercetată şi valorificată de regretata dr. Maria Danilov. Volumul expus este unul de excepţie şi se deosebeşte de celelalte exemplare prin ferecătura din argint. Picioruşele, plăcile metalice, gravate cu chipurile evangheliştilor plasate pe colţar, medalionul Răstignirea lui Hristos amplasat la centru, au imprimat marca meşterului marcator, titlul argintului „84" şi imaginea unui stejar încadrat în scut. În urma cercetărilor s-a constatat că ferecătura a fost executată de un meşter local, iar imaginea „stejarului în scut", care a fost stema judeţului Orhei, ne permite să afirmăm că ferecătura a fost confecţionată la un atelier din localitate, existenţa acestuia la mijlocul secolului al XIX-lea fiind confirmată în literatura de specialitate.

Cărţile de lectură duhovnicească tipărite la Chişinău în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, prezente şi în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei, conferă tiparului, cât şi artei decorative a cărţilor o semnificaţie deosebită: continuitatea tradiţiei spirituale a neamului românesc din Basarabia secolului al XIX-lea.