#Exponatul Lunii

Setul de vase ceramice a fost descoperit întâmplător în luna octombrie 2025 în partea de sud-vest a satului Bălceana, r. Hâncești, la circa 1,2 km de la r. Lăpușniţa. Materialele arheologice au fost recuperate de către Agenţia Naţională Arheologică.

Inventarul ceramic cuprinde un vas de provizii (pifos) de dimensiuni mari cu un volum de 20 litri (h=39,2 cm, d=35,0 cm) decorat cu un brâu reliefat sub buză, un castron de dimensiuni medii cu un volum de 2,5 litri (h=16,9 cm, d=23,2 cm), o cană de dimensiuni medii cu un volum de 0,6 litri (h=12 cm, d=13,4 cm) și un fund de la un vas-borcan.

Vasele ceramice de factură grosieră sunt confecționate manual, prin tehnica suprapunerii și modelării unor suluri de lut, pregătite din pastă cu adaos de șamotă și nisip. Suprafața ceramicii este neregulată, acoperită cu un strat de angobă de culoare gălbuie-roșietică cu pete negre, miezul pereților fiind de culoare neagră.

Cele trei vase păstrate integral denotă forme bitronconice bine profilate cu diametrul maxim în partea de mijloc a corpului, cu buzele drepte sau oblice ușor rotunjite la capăt. Oalele de acest tip sunt caracteristice pentru aria culturală medievală timpurie din Nordul și Nord-Vestul Mării Negre datată în secolele V-VII. La est de râul Nistru, pe teritoriul Ucrainei, ceramică analogică se întâlnește în cadrul așezărilor de tip Penkovka, iar în spațiul carpato-nistrean aceasta este caracteristică pentru așezările de tipul Costișa-Botoșana-Hansca.

În spațiul pruto-nistrean ceramica grosieră cu corpul bitronconic, de regulă, este atestată prin fragmente și relativ rar prin vase întregi, descoperite la Hansca, Dănceni, Recea, Seliște, Păhărniceni etc., aceasta reprezentând o componentă indispensabilă a inventarului local din perioada secolelor V-VII. În acest context, descoperirea la Bălceana a unui set de vase grosiere bitronconice păstrate aproape intact reprezintă un caz relativ rar întâlnit, care are o importanță deosebită pe plan științific. Conform unor ipoteze, tradiția ceramicii grosiere cu corp bitronconic din secolele V-VII ar fi de origine nord-pontică. În același timp însă, nu poate fi exclus și faptul ca vasele ceramice bitronconice ar putea să reprezinte un produs al interferențelor etnoculturale de epocă rezultat concomitent pe întregul teritoriu de la Carpați până la Nipru și Donețul de Nord.

Tur Virtual

#Exponatul Lunii

Martie 2024

Vasul de tip „askos” de la Ciumai

Obiectul expus, un vas ceramic de tip „askos", provine din necropola tumulară de lângă satul Ciumai, raionul Taraclia. Vasul a fost descoperit în anul 2015 într-un mormânt cenotaf atribuit culturii Jamnaja, datată în perioada timpurie a epocii bronzului (cca 3300-2600 a. Chr.).

Recipientul de configurație evident asimetrică, este modelat manual din pastă de lut de calitate, având suprafța netedă de culoare brună cu pete cenușii. Corpul vasului, este prevăzut cu o proeminență accentuată și un gât tronconic cu deschiderea mai largă spre gură. Vasul are o toartă și este ornamentat cu trei perechi de aplicații reliefate, amplasate simetric. Înățimea vasului este de 15,5 cm, diametrul gurii de 11,4 cm, diamentul corpului de 15 cm și diametrul bazei de 7,5 cm. Asemenea vase în literatura arheologică sunt cunoscute sub denumirea de vase „askos", termenul respectiv, fiind de proveniență din limba greacă veche, desemnând unul din recipientele primitive de epocă - burduful din piele de animal.

În timpurile preistorice, la unele popoare, burduful era transpus în ceramică, în aceste cazuri fiind păstate trăsăturile de bază ale vasului arhaic din piele, căpătând o formă bombată proeminentă cu toartă și fund plat. Din aspectul original al burdufului s-a păstrat gura asimetrică corespunzătoare gâtului animalului, și uneori trei sau patru piciorușe, corespunzătoare apendicelor pielii jupuite de pe picioarele animalului. Aceste vase au pierdut caracterul zoomorf original, înscriindu-se drept o formă nouă în inventarul ceramicii neo-eneolitice. Primele vase de acest tip sunt atestate în Grecia, în neoliticul timpuriu (cca 5000-4500 a. Chr.) având forma unor cupe sau căni. În culturile neo-eneolitice carpato-balcanice se întâlnește tipul de askos egeean de formă scundă sau înaltă, cu sau fără piciorușe și cu toartă. Mai rar, acestea sunt prevăzute cu două guri (una de umplere și alta de golire) sau sunt descentrate și prevăzute cu guri de formă ciudată. În spațiul dintre Carpați și Nipru se cunosc doar forme înalte de askos simplu, fără elemente zoomorfe. Vasele de tip askos sunt prezente în diverse culturi preistorice, cu precădere în Europa de Sud-Est și Anatolia.

Fiind descoperite de multe ori în asociere cu inventar de cult, vasele askos ar putea fi un indicator important al utilizării în practici ritualice religioase. Alături de cele zoomorfe, antropomorfe și vasele de tip rhyton (recipient aproximativ conic din care, în cadrul unor ceremonii erau băute sau se turnate fluide), askosurile au fost încadrate în categoria vaselor cu destinație de cult, fiind legate de libații (act ritual care consta în gustarea și apoi vărsarea unei cupe de vin, lapte etc. ca omagiu adus divinității).

#Exponatul Lunii

Setul de vase ceramice din secolele V-VII de la Bălceana-Hâncești

Martie 2024

Vasul de tip „askos” de la Ciumai

#Exponatul Lunii