EN RO















#Exponatul Lunii

>>>

Suntem în luna aprilie, când vom sărbători Paștele, sărbătoare religioasă cu dată mobilă, cu ritualuri și activități ceremoniale festive, care plasează acest eveniment în centrul vieții spirituale a creștinilor. Spiritul sărbătorii Învierii Domnului este completat de cele zece ilustrate cu tematică pascală, parte din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a Moldovei, editate acum un secol. Au completat colecția de carte poștală acum mai bine de un deceniu în urma unei achiziții reușite, or fondul de ilustrare cu tematica pascală este modest și suntem într-o permanentă căutare de completare. Cărțile poștale sunt „deosebite" ca efect poștal, tipografic și cromatic - acesta fiind și motivul de a reveni la acest gen de felicitări. Spre deosebire de felicitările „clasice", acestea sunt de mărimi mici (6,5 cm x 11 cm), confecționate din carton (excepție o singură felicitare confecționată din hârtie fotografică, imagine alb-negru), cromatică „vie", editate în România și Germania, circulate prin transmitere.

Numele sărbătorii își are originea în verbul persach, ceea ce înseamnă a trece, preluat de evrei de la egipteni. A intrat în limba română prin intermediul formei bizantino-latine Paschae, semnificând „trecerea prin moarte la viață, biruința vieții și eliberarea din robia păcatului". Sărbătoarea Paștelui este o sărbătoare a toleranței și iertării, reprezentând o punte de legătură între prezent și trecut. Semnificația acestei sărbători o transmit și simbolurile ei, prezente, de altfel, și pe cărțile poștale pascale: ouăle încondeiate, iepurașul, mielul, cozonacul, pasca, diverse scene biblice legate de răstignirea și învierea lui Iisus Hristos.

Legendele creștine leagă simbolul ouălor roșii de patimile lui Hristos. Răstignirea și învierea Lui se înfrățesc cu reînvierea naturii primăvara și cu reluarea ciclurilor vieții. Oul, el însuși purtător de viață, devine un simbol al regenerării și a veșniciei.

Pe masa de Paști se află și pasca - un alt aliment ritual care amintește de vechile jertfe de „împăcare", nesângeroase. Prepararea ei este o sarcină exclusivă a femeii, cea care dă viață, aluatul dospit fiind „viu". Cea mai semnificativă componentă a sărbătorii pascale este lumina. Ceremonia Luminii este asociată cu istoria miracolului aprinderii luminii în ziua de Paști la Mormântul lui Hristos din Ierusalim. Lumânarea, prezentă în imagini, are și ea mesajul ei. Cu lumânarea de la Înviere ne întoarcem acasă după slujba religioasă de la miezul nopții. Lumina aceasta, adusă în viața creștinului, alungă paguba și relele din casă. Mielul face parte din preparatele specifice sărbătorii pascale, semnificând simbolul jertfei Mântuitorului, care a murit crucificat ca un miel nevinovat. Iepurașul, pe care-l așteptăm la sărbătoarea Paștelui, reprezintă renașterea naturii, atât de așteptată după o iarnă grea. Cu timpul acest simbol a ajuns să fie însoțit de bucurii și cadouri. Spre deosebire de Crăciun, când anunțarea și actul ritual al integrării comunității în timpul sacru al sărbătorii revenea cetei de colindători, de Paști „nu se merge pe la case", masa rituală organizându-se în fiecare familie, ea simbolizând comunitatea cu Dumnezeu.

Tur Virtual


Arhiva Evenimentelor

Masa rotundă „Arheologul Emanuil RIKMAN – 100 de ani de la naștere”

13 aprilie 2023

În data de 13 aprilie, Muzeul Național de Istorie a Moldovei a găzduit masa rotundă „Arheologul Emanuil RIKMAN - 100 de ani de la naștere", organizată de Sectorul Arheologie a muzeului în parteneriat cu Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova și Agenția Națională Arheologică.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Patrimoniul muzeal și memoria istorică: cercetare, interpretare, prezentare" (cifrul 20.80009.0807.43), finanțat prin Programul de Stat (2020-2023) și a avut ca scop să aducă în prim-plan opera științifică a arheologului Emanuil Rikman și să marcheze împlinirea a 100 de ani de la nașterea sa.

Masa rotundă a fost deschisă de către dr. hab. Eugen Sava, Director General MNIM. La eveniment au participat numeroși specialiști în domeniul arheologiei și istoriei antice, precum și pasionați de aceste subiecte, care au urmărit cu interes comunicările prezentate de către invitații speciali.

Printre aceștia s-au numărat dr. hab., prof. univ. Gheorghe Postică, care a vorbit despre moștenirea științifică a savantului Emanuil A. Rikman, dr. conf. univ. Sergiu Matveev, care a prezentat șantierele arheologice ale lui Emanuil Rikman din Nordul Republicii Moldova, săpăturile de la Sobari, dr. Vlad Vornic, care a discutat despre șantierele arheologice ale lui Emanuil Rikman din zona centrală și de sud a Republicii Moldova, săpăturile de la Budești și Costești, precum și dr. conf. univ. Ion Tentiuc, care a prezentat colecțiile arheologice ale lui Emanuil Rikman din fondurile Muzeului Național de Istorie a Moldovei.

Masa rotundă s-a încheiat cu discuții și evocări despre Emanuil Rikman și cu inaugurarea în holul de la etaj a unei expoziții dedicate savantului Emanuil Rikman, care va fi deschisă pentru vizitare în perioada 13 aprilie - 24 mai 2023, în holul de la etaj a Muzeului Național de Istorie a Moldovei, str. 31 August 1989, 121A.

Această manifestare științifică a demonstrat încă o dată importanța cercetării, interpretării și prezentării patrimoniului cultural și istoric și a reprezentat o oportunitate excelentă pentru a reflecta asupra contribuției lui Emanuil Rikman la dezvoltarea arheologiei și a istoriei antice în Republica Moldova.



 

 


Moldova independentă
RSSM sub regimul sovietic
Războiul Al Doilea Mondial
Basarabia şi RASSM între cele două războaie mondiale
Basarabia în perioada dintre cele două războaie mondiale
Epoca renaşterii mişcării cultural-naţionale
Epoca reformelor şi consecinţelor
Suprimarea autonomiei. Basarabia o nouă colonie ţaristă
Perioada autonomiei relative a Basarabiei în cadrul Imperiului Rus
Epoca
Fanariotă
Între medieval şi modern, epoca fanariotă
Epoca de aur a culturii româneşti
Secolul de aur al  culturii româneşti
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Formarea statului medieval Moldova
Perioada formării şi constituirii definitive a statului medieval de sine stătător Moldova
Epoca marilor migraţiuni nomade
Epoca marilor migraţiuni nomade şi apariţia primelor formaţiuni prestatale în regiunea carpato-dunăreană
Evul mediu timpuriu
Evul mediu timpuriu. Perioada constituirii comunităţilor romanicilor, a apariţiei primelor formaţiuni prestatale
Epoca fierului
Epoca fierului şi epoca antică
Epoca bronzului
Epoca bronzului
Epoca eneoliticului
Epoca eneoliticului
Epoca neoliticului
Epoca neoliticului
Epoca paleoliticului
Epoca paleoliticului
  
27 martie – 30 aprilie 2026
 
21 martie - 2 aprilie 2026
 
25 septembrie 2025 – 1 septembrie 2026
 
11 august 2025 – 31 ianuarie 2026
 
Peste 2500 de piese din metale prețioase de o deosebită valoare istorică, artistică și simbolică
  

Veniţi la muzeu! Redescoperiţi istoria!
Vizitează muzeul
Vizitează muzeul
Program de vară– zilnic,
orele 10-18.

Program de iarnă – zilnic,
orele 10-17.
Luni închis.
Taxe de intrare:  Adulţi – 50 lei, pensionari, studenţi - 20 lei, elevi - 10 lei. Acces gratuit (...)

WiFi Internet prin Wi-Fi gratuit: Pentru vizitatori în curtea Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei funcţionează o reţea de internet prin Wi-Fi.




#Exponatul Lunii

Suntem în luna aprilie, când vom sărbători Paștele, sărbătoare religioasă cu dată mobilă, cu ritualuri și activități ceremoniale festive, care plasează acest eveniment în centrul vieții spirituale a creștinilor...

Citeşte mai multe >>




































Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2026 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

 



Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2026 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

menu
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2026 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC