#Exponatul Lunii

Cele 21 de mărgele fac parte dint-un depozit de bronzuri descoperit în anul 2019 pe teritoriul unei zone împădurite situată în apropierea orașului Nisporeni, r-ul Nisporeni. Pe lângă mărgele, depozitul conținea mai multe podoabe din bronz (2 fibule de tip Röschitz-Sanislău, 7 coliere, 12 inele, 22 tuburi, 23 brățări, aproximativ 80 de aplice), o mărgică din coral și un pandantiv realizat din dinte de animal sălbatic. La momentul de față mărgelele de chihlimbar se păstrează în Fondurile Muzeului Național de Istorie a Moldovei, restul depozitului fiind în poseseia unui colecționar privat.
Depozitul a fost descoperit întâmplător într-o groapă cu adâncimea de circa 50 cm. Obiectele din acest depozit sunt de origine occidentală, având analogii cunoscute în complexe arheologice similare de pe teritoriul Poloniei, Ungariei, Serbiei, Slovaciei și, într-o măsură mai redusă a României. Prezența acestui depozit de bronzuri pe teritoriul Republicii Moldova ilustrează dinamica culturală a regiunii în epoca Fierului timpuriu și schimbarea fundamentală a vectorului influențelor culturale, de la est către vest.

Șiragul de mărgele din chihlimbar reprezintă 16 unități păstrate întregi și cinci fragmentare. Acestea au formă bitronică alungită și dimensiuni diferite. Sunt de culoare brun-roșcată, și au lungimea cuprinsă între 1,1 și 3,1 cm, lățimea între 0,6 și 1,4 cm, grosimea între 0,6 și 1,1 cm, iar diametrul perforației între 0,2 și 0,3 cm.
Mărgele din chihlimbar sunt prezente în mai multe depozite de bronz datate în perioada târzie a epocii bronzului din jumătatea estică a Slovaciei și din Ungaria transdanubiană. Analogii sunt cunoscute și în peștera Cioclovina din România. Odată cu începutul epocii Fierului, piesele din chihlimbar dispar timp de aproximativ 300 de ani din Bazinul Carpatic, reapărând odată cu pătrunderea elementelor scitice.
Depozitul de bronzuri descoperit la Nisporeni se datează în intervalul HaA2-HaB1-2 (1050/1000 - 800/750 a. Chr).

Tur Virtual

#Exponatul Lunii

Noiembrie 2023

Mandibula umană de la Cobîlea

De-a lungul timpului, oamenii au „purtat" dinții ca pe unele dintre cele mai prețioase ornamente. Anume din această cauză, în multe culturi, dinții au suferit modificări de nenumărate ori, căpătând diverse forme și culori.

Până în prezent, astfel de tradiții locale sunt cunoscute în Bali, ca ritual de inițiere a tinerilor între 16 și 18 ani. O astfel de practică simbolizează intrarea în viața adultă. Se crede că astfel de procedură calmează șase păcate spirituale de bază (printre care lăcomia, pofta, zgârcenia). Iar pentru aceasta, sunt piliți șase dinți, inclusiv colții. Femeile din tribul Mentawai, din insula Sumatra, practică cioplirea și ascuțirea dinților, fiind convinse că doar așa devin atrăgătoare. Procedura se efectuează fără anestezie, de către un șaman local, care, pentru a face ceremonia cât mai dureroasă, folosește o daltă cu tăișul știrbit și bont. Ritualul dat se practică de milenii la cerința a generații întregi de fete.

O mandibulă umană cu urmele unui astfel de ritual a fost descoperită în așezarea Cobîlnea „Stația" (s. Cobîlea, r-ul Șoldănești, anul 1986) atribuită culturii Noua (perioada târzie a epocii bronzului, sec. XV-XIII a. Chr.). În rezultatul analizei antropologice a obiectului s-a dovedit că mandibula aparține unui tânăr de rasă europoidă, cu vârsta la deces cuprinsă între 18 și 20 de ani. Importanța acestei descoperiri constă în redarea unei practici neobișnuite pentru comunitățile culturii Noua și în general pentru populațiile umane preistorice care au populat spațiul carpato-danubiano-nord pontic, și anume - pilirea dentară. Cei patru dinți incisivi sunt secționați în jumătate longitudinal, operație efectuată cu puțin timp înaintea morții individului. Nu este exclus ca mandibula să fi aparținut unui alogen, care în rezultatul unor circumstanțe necunoscute a ajuns în acest spațiu și a intrat în contact cu populația locală. Dar pentru verificarea unei astfel de ipoteze, sunt necesare un șir de analize (ADN, izotopică, 14C).

Urmele de șlefuire observate pe unele zone ale mandibulei, nu exclud utilizarea acesteia ca atribut de cult (pandantiv) după moartea individului.