#Exponatul Lunii

Șiragul de mărgele expus provine din complexul funerar nr. 6 din tumulul nr. 4, cercetat în anul 1982 de către dr. hab. Eugen SAVA în apropierea orașului Taraclia. Mărgelele au fost găsite în zona toracelui defunctului, fapt ce indică purtarea lor în colier și păstrarea poziției inițiale în cadrul inventarului funerar.
Colierul este alcătuit din 11 piese confecționate integral din faianță egipteană. Opt dintre acestea au formă sferică și sunt decorate cu incizii verticale, care formează între 14 și 21 de nervuri reliefate. Diametrul lor variază între 13 și 20 mm. Alte două piese sunt reprezentări de scarabei, cu dimensiunea de 23,5 × 19,5 mm, iar ultima componentă este o mărgică-pandantiv cilindrică aplatizată, prevăzută cu o incizie verticală mediană, și are dimensiunea de 22 × 9 mm. Cromatica pieselor variază de la albastru deschis la albastru închis și nuanțe violacee, caracteristice degradării și variațiilor glazurii specifice faianței egiptene.
Faianța egipteană reprezintă un material artificial pe bază de cuarț, acoperit cu o glazură alcalină de culoare albastră sau verde-albăstruie, utilizat pe scară largă în Egiptul antic și ulterior răspândit în spațiul mediteranean și pontic prin intermediul schimburilor comerciale. În primele secole ale erei noastre, astfel de obiecte constituie indicatori importanți ai contactelor culturale și economice dintre lumea mediteraneană și comunitățile din regiunea nord-pontică.
Prin caracteristicile sale tipologice, tehnologice și simbolice, șiragul de la Taraclia reprezintă un artefact deosebit de valoros pentru studiul relațiilor interculturale, al mobilității bunurilor de prestigiu și al practicilor funerare ale comunităților sarmatice din primele secole ale erei noastre (sec. I-II).

Tur Virtual

#Exponatul Lunii

Noiembrie 2023

Mandibula umană de la Cobîlea

De-a lungul timpului, oamenii au „purtat" dinții ca pe unele dintre cele mai prețioase ornamente. Anume din această cauză, în multe culturi, dinții au suferit modificări de nenumărate ori, căpătând diverse forme și culori.

Până în prezent, astfel de tradiții locale sunt cunoscute în Bali, ca ritual de inițiere a tinerilor între 16 și 18 ani. O astfel de practică simbolizează intrarea în viața adultă. Se crede că astfel de procedură calmează șase păcate spirituale de bază (printre care lăcomia, pofta, zgârcenia). Iar pentru aceasta, sunt piliți șase dinți, inclusiv colții. Femeile din tribul Mentawai, din insula Sumatra, practică cioplirea și ascuțirea dinților, fiind convinse că doar așa devin atrăgătoare. Procedura se efectuează fără anestezie, de către un șaman local, care, pentru a face ceremonia cât mai dureroasă, folosește o daltă cu tăișul știrbit și bont. Ritualul dat se practică de milenii la cerința a generații întregi de fete.

O mandibulă umană cu urmele unui astfel de ritual a fost descoperită în așezarea Cobîlnea „Stația" (s. Cobîlea, r-ul Șoldănești, anul 1986) atribuită culturii Noua (perioada târzie a epocii bronzului, sec. XV-XIII a. Chr.). În rezultatul analizei antropologice a obiectului s-a dovedit că mandibula aparține unui tânăr de rasă europoidă, cu vârsta la deces cuprinsă între 18 și 20 de ani. Importanța acestei descoperiri constă în redarea unei practici neobișnuite pentru comunitățile culturii Noua și în general pentru populațiile umane preistorice care au populat spațiul carpato-danubiano-nord pontic, și anume - pilirea dentară. Cei patru dinți incisivi sunt secționați în jumătate longitudinal, operație efectuată cu puțin timp înaintea morții individului. Nu este exclus ca mandibula să fi aparținut unui alogen, care în rezultatul unor circumstanțe necunoscute a ajuns în acest spațiu și a intrat în contact cu populația locală. Dar pentru verificarea unei astfel de ipoteze, sunt necesare un șir de analize (ADN, izotopică, 14C).

Urmele de șlefuire observate pe unele zone ale mandibulei, nu exclud utilizarea acesteia ca atribut de cult (pandantiv) după moartea individului.