#Exponatul Lunii

Cele 21 de mărgele fac parte dint-un depozit de bronzuri descoperit în anul 2019 pe teritoriul unei zone împădurite situată în apropierea orașului Nisporeni, r-ul Nisporeni. Pe lângă mărgele, depozitul conținea mai multe podoabe din bronz (2 fibule de tip Röschitz-Sanislău, 7 coliere, 12 inele, 22 tuburi, 23 brățări, aproximativ 80 de aplice), o mărgică din coral și un pandantiv realizat din dinte de animal sălbatic. La momentul de față mărgelele de chihlimbar se păstrează în Fondurile Muzeului Național de Istorie a Moldovei, restul depozitului fiind în poseseia unui colecționar privat.
Depozitul a fost descoperit întâmplător într-o groapă cu adâncimea de circa 50 cm. Obiectele din acest depozit sunt de origine occidentală, având analogii cunoscute în complexe arheologice similare de pe teritoriul Poloniei, Ungariei, Serbiei, Slovaciei și, într-o măsură mai redusă a României. Prezența acestui depozit de bronzuri pe teritoriul Republicii Moldova ilustrează dinamica culturală a regiunii în epoca Fierului timpuriu și schimbarea fundamentală a vectorului influențelor culturale, de la est către vest.

Șiragul de mărgele din chihlimbar reprezintă 16 unități păstrate întregi și cinci fragmentare. Acestea au formă bitronică alungită și dimensiuni diferite. Sunt de culoare brun-roșcată, și au lungimea cuprinsă între 1,1 și 3,1 cm, lățimea între 0,6 și 1,4 cm, grosimea între 0,6 și 1,1 cm, iar diametrul perforației între 0,2 și 0,3 cm.
Mărgele din chihlimbar sunt prezente în mai multe depozite de bronz datate în perioada târzie a epocii bronzului din jumătatea estică a Slovaciei și din Ungaria transdanubiană. Analogii sunt cunoscute și în peștera Cioclovina din România. Odată cu începutul epocii Fierului, piesele din chihlimbar dispar timp de aproximativ 300 de ani din Bazinul Carpatic, reapărând odată cu pătrunderea elementelor scitice.
Depozitul de bronzuri descoperit la Nisporeni se datează în intervalul HaA2-HaB1-2 (1050/1000 - 800/750 a. Chr).

Tur Virtual

#Exponatul Lunii

Octombrie 2024

Cutie muzicală, Elveția, cca 1880. Lemn de nuc, metal, sticlă

Cutia folosește un cilindru cu pini ca suport de înregistrare a muzicii. În interior, este împărțită în trei compartimente: primul conține manivela și mecanismul de acționare a cilindrului cu pini, al doilea - cilindrul cu pini și lamele vibrante, iar al treilea - două manete pentru pornirea și oprirea melodiei. Pe cilindru sunt înregistrate șapte melodii de W.A. Mozart, care sunt redate prin vibrarea dinților de oțel dispuși într-un pieptene, ale căror vârfuri sunt adiacente cilindrului. Capacul cutiei are pe partea exterioară marchetărie cu motive florale. Bunul cultural este clasat în categoria Tezaur.

Povestea cutiilor muzicale

Cutiile muzicale au apărut în Elveția la sfârșitul secolului al XVIII-lea. În 1796, ceasornicarul Antoine Favre-Salomon a inventat un ceas de buzunar care avea un mecanism muzical încorporat, bazat pe principiul lamelor metalice acordate. Invenția s-a răspândit rapid și a declanșat, la scurt timp, crearea de cutii muzicale independente de ceasuri.

Inventate și construite inițial pentru distracțiile de salon ale lumii aristocrate, cutiile muzicale s-au perfecționat rapid, cucerind piața și interesul publicului pentru aceste mașinării destinate divertismentului. Industria cutiilor muzicale s-a concentrat, în mare parte, în Elveția. Geneva rămâne leagănul cutiei muzicale, chiar dacă arta manufacturierilor acestor minuni muzicale s-a extins și în alte regiuni ale Elveției, precum Jura, Auberson și Sainte Croix, și ulterior în alte țări, precum Franța, Germania și Cehoslovacia. Printre cele mai importante firme producătoare de cutii muzicale s-au evidențiat: Mermod Frères, Paillard, Reuge, Thorens, Cuendet, Junod, Nicole Frères, Ducommun-Girod, Brémond și L'Epee.

Cutia muzicală funcționa după un principiu relativ simplu: un cilindru cu pini (cuie cilindrice) acționa, prin răsucire, un „pieptene" metalic acordat pe anumite note muzicale, ambele fiind ascunse privirii într-un compartiment al cutiei. Prin învârtirea cilindrului - cu ajutorul unui mecanism cu arc (asemănător cu cel al ceasurilor) - pinii atingeau „dinții" din oțel ai pieptenului, care vibrau, redând astfel diferite note muzicale. O cutie muzicală putea avea „programate" pe cilindru un număr limitat de melodii - de la 4 până la 12.

De-a lungul timpului, cilindrii au fost înlocuiți cu discuri metalice interschimbabile. Pe acest principiu au apărut, în cafenelele și tavernele vremii, cutii muzicale de dimensiuni mari, care puteau fi activate prin introducerea unei fise, oferind utilizatorului posibilitatea de a alege discul preferat.

În afara mecanismului ingenios proiectat, cutiile muzicale se remarcă și prin arta cu care sunt decorate la exterior - folosind materiale precum lemn prețios, sidef, fildeș sau metal.

Declinul cutiilor muzicale a început odată cu inventarea fonografului (1877) și a gramofonului (1887). Producția lor a continuat pentru o perioadă, dar la începutul secolului al XX-lea, majoritatea firmelor consacrate au abandonat această afacere și au început să fabrice alte instrumente de muzică mecanică.