#Exponatul Lunii

Școala Eparhială de Fete din Chișinău și-a deschis porțile la 3 mai 1864, răspunzând unei nevoi stringente: în Basarabia nu existau instituții dedicate educației fiicelor clerului. Conform circularei din 1864, predarea se făcea în limba română, prevedere aplicată în întreaga eparhie. Prima directoare a școlii a fost nobilă Anastasia Dmitrievna Rizo, invitată de arhiepiscopul Antonie.
Curricula aprobată de Ministerul Învățământului Public și de Eparhia Chișinăului cuprindea atât discipline teoretice, cât și activități practice. Elevele studiau religia, citirea și scrierea în limbile română, slavonă și rusă, aritmetica și exercițiile de calcul, istoria universală și geografia. Programul era completat de cursuri de cânt bisericesc și de deprinderi practice: croitorie, cusut, tricotat, dar și gospodărie - coacerea pâinii și a prosforelor, prepararea mâncărurilor și a conservelor, îngrijirea animalelor și cultivarea grădinii.
Pe vignetă, realizată în 1911 la atelierul fotografic al lui Z. N. Sumovski din Chișinău, sunt imortalizate 29 de absolvente și 13 profesori. În centru apar portretele episcopului Serafim (Ciciagov), ale directoarei N. R. Mihelson, ale profesoarei V. E. Bejerian și ale preoților F. Ghiliarov și P. Jurikas. O personalitate remarcabilă este Praskovia Vasilievna Cuciurenko, profesoară de caligrafie timp de 37 de ani, devenită în 1911 educatoare principală și adjunctă a directoarei. Pentru devotamentul său, a fost decorată cu medalia de aur „Pentru serviciu îndelungat".
În 1911, școala număra 648 eleve repartizate în 17 clase. Biblioteca instituției cuprindea 7414 volume, dintre care 3955 pentru eleve și 3459 pentru profesori. Absolventele, devenite soții de preoți sau învățătoare în școli rurale și urbane, contribuiau la răspândirea credinței și a educației morale, consolidând rolul cultural și spiritual al școlii.
Pe verso-ul vignetei se află eticheta „Magazin și atelier de rame, tablouri, oglinzi și sticlă de fereastră A. D. Kon'gova, Chișinău, str. Gogol nr. 37, lângă Banca de Stat".
Această vignetă unică a fost donată la sfârșitul anului 2025 Muzeului Național de Istorie a Moldovei de către familia Dadiștian din Drochia.

Tur Virtual

#Exponatul Lunii

Octombrie 2024

Cutie muzicală, Elveția, cca 1880. Lemn de nuc, metal, sticlă

Cutia folosește un cilindru cu pini ca suport de înregistrare a muzicii. În interior, este împărțită în trei compartimente: primul conține manivela și mecanismul de acționare a cilindrului cu pini, al doilea - cilindrul cu pini și lamele vibrante, iar al treilea - două manete pentru pornirea și oprirea melodiei. Pe cilindru sunt înregistrate șapte melodii de W.A. Mozart, care sunt redate prin vibrarea dinților de oțel dispuși într-un pieptene, ale căror vârfuri sunt adiacente cilindrului. Capacul cutiei are pe partea exterioară marchetărie cu motive florale. Bunul cultural este clasat în categoria Tezaur.

Povestea cutiilor muzicale

Cutiile muzicale au apărut în Elveția la sfârșitul secolului al XVIII-lea. În 1796, ceasornicarul Antoine Favre-Salomon a inventat un ceas de buzunar care avea un mecanism muzical încorporat, bazat pe principiul lamelor metalice acordate. Invenția s-a răspândit rapid și a declanșat, la scurt timp, crearea de cutii muzicale independente de ceasuri.

Inventate și construite inițial pentru distracțiile de salon ale lumii aristocrate, cutiile muzicale s-au perfecționat rapid, cucerind piața și interesul publicului pentru aceste mașinării destinate divertismentului. Industria cutiilor muzicale s-a concentrat, în mare parte, în Elveția. Geneva rămâne leagănul cutiei muzicale, chiar dacă arta manufacturierilor acestor minuni muzicale s-a extins și în alte regiuni ale Elveției, precum Jura, Auberson și Sainte Croix, și ulterior în alte țări, precum Franța, Germania și Cehoslovacia. Printre cele mai importante firme producătoare de cutii muzicale s-au evidențiat: Mermod Frères, Paillard, Reuge, Thorens, Cuendet, Junod, Nicole Frères, Ducommun-Girod, Brémond și L'Epee.

Cutia muzicală funcționa după un principiu relativ simplu: un cilindru cu pini (cuie cilindrice) acționa, prin răsucire, un „pieptene" metalic acordat pe anumite note muzicale, ambele fiind ascunse privirii într-un compartiment al cutiei. Prin învârtirea cilindrului - cu ajutorul unui mecanism cu arc (asemănător cu cel al ceasurilor) - pinii atingeau „dinții" din oțel ai pieptenului, care vibrau, redând astfel diferite note muzicale. O cutie muzicală putea avea „programate" pe cilindru un număr limitat de melodii - de la 4 până la 12.

De-a lungul timpului, cilindrii au fost înlocuiți cu discuri metalice interschimbabile. Pe acest principiu au apărut, în cafenelele și tavernele vremii, cutii muzicale de dimensiuni mari, care puteau fi activate prin introducerea unei fise, oferind utilizatorului posibilitatea de a alege discul preferat.

În afara mecanismului ingenios proiectat, cutiile muzicale se remarcă și prin arta cu care sunt decorate la exterior - folosind materiale precum lemn prețios, sidef, fildeș sau metal.

Declinul cutiilor muzicale a început odată cu inventarea fonografului (1877) și a gramofonului (1887). Producția lor a continuat pentru o perioadă, dar la începutul secolului al XX-lea, majoritatea firmelor consacrate au abandonat această afacere și au început să fabrice alte instrumente de muzică mecanică.