#Exponatul Lunii

Setul de vase ceramice a fost descoperit întâmplător în luna octombrie 2025 în partea de sud-vest a satului Bălceana, r. Hâncești, la circa 1,2 km de la r. Lăpușniţa. Materialele arheologice au fost recuperate de către Agenţia Naţională Arheologică.

Inventarul ceramic cuprinde un vas de provizii (pifos) de dimensiuni mari cu un volum de 20 litri (h=39,2 cm, d=35,0 cm) decorat cu un brâu reliefat sub buză, un castron de dimensiuni medii cu un volum de 2,5 litri (h=16,9 cm, d=23,2 cm), o cană de dimensiuni medii cu un volum de 0,6 litri (h=12 cm, d=13,4 cm) și un fund de la un vas-borcan.

Vasele ceramice de factură grosieră sunt confecționate manual, prin tehnica suprapunerii și modelării unor suluri de lut, pregătite din pastă cu adaos de șamotă și nisip. Suprafața ceramicii este neregulată, acoperită cu un strat de angobă de culoare gălbuie-roșietică cu pete negre, miezul pereților fiind de culoare neagră.

Cele trei vase păstrate integral denotă forme bitronconice bine profilate cu diametrul maxim în partea de mijloc a corpului, cu buzele drepte sau oblice ușor rotunjite la capăt. Oalele de acest tip sunt caracteristice pentru aria culturală medievală timpurie din Nordul și Nord-Vestul Mării Negre datată în secolele V-VII. La est de râul Nistru, pe teritoriul Ucrainei, ceramică analogică se întâlnește în cadrul așezărilor de tip Penkovka, iar în spațiul carpato-nistrean aceasta este caracteristică pentru așezările de tipul Costișa-Botoșana-Hansca.

În spațiul pruto-nistrean ceramica grosieră cu corpul bitronconic, de regulă, este atestată prin fragmente și relativ rar prin vase întregi, descoperite la Hansca, Dănceni, Recea, Seliște, Păhărniceni etc., aceasta reprezentând o componentă indispensabilă a inventarului local din perioada secolelor V-VII. În acest context, descoperirea la Bălceana a unui set de vase grosiere bitronconice păstrate aproape intact reprezintă un caz relativ rar întâlnit, care are o importanță deosebită pe plan științific. Conform unor ipoteze, tradiția ceramicii grosiere cu corp bitronconic din secolele V-VII ar fi de origine nord-pontică. În același timp însă, nu poate fi exclus și faptul ca vasele ceramice bitronconice ar putea să reprezinte un produs al interferențelor etnoculturale de epocă rezultat concomitent pe întregul teritoriu de la Carpați până la Nipru și Donețul de Nord.

Tur Virtual

#Exponatul Lunii

Septembrie 2023

Tunul de la Grinăuți-Moldova „Malul Roșu”

Artileria de foc în spațiul românesc este atestată din prima jumătate a secolului al XV-lea. Cele mai vechi piese de artilerie sunt bombardele din bronz și din fier descoperite în cetățile de la Giurgiu, Severin, Bârlad și Orheiul Vechi.

Tunul expus a fost descoperit în satul Grinăuți-Moldova, raionul Ocnița, datează din a doua jumătate a secolului al XV-lea. Din punct de vedere tipologic, în spațiul central-est european, tunul de la Grinăuți-Moldova reprezintă o piesă de unicat.

Este o piesă de artilerie de tip mortieră cu țeavă scurtă, care se înscrie perfect în șirul bombardelor din Europa utilizate în a doua jumătate a secolului al XV-începutul secolului al XVI-lea.

Tunul era utilizat pentru lansarea unor proiectile (ghiulele) asupra inamicului aflat în spatele unor fortificații sau a unor obstacole naturale. Proiectilele erau încărcate prin gura țevii. Unghiul de tragere era de peste 45 grade, iar traiectoria proiectilului era curbă cu o rază de acțiune de până la 300-400 m. În Europa aceste tunuri erau denumite mortiere, iar în spațiul românesc erau desemnate prin cuvântul piuă, grație formei acestui obiect.

Tunul de la Grinăuți-Moldova a fost descoperit întâmplător în locația „Malul Roșu", aflată la distanța de 15 km spre sud-vest de câmpia Lipnicului unde Domnul Ștefan cel Mare în anul 1470 i-a învins pe tătari. Conform unei legende din s. Grinăuți-Moldova, în locația "Malul Roșu" ar fi avut loc o confruntare militară dintre moldoveni și tătari premergătoare bătăliei de la Lipnic.

Tunul de la Grinăuți-Moldova este lucrat din fontă prin metoda turnării. Țeava este prevăzută cu o singură gaură în partea din față, partea opusă fiind blocată de către fundul plat cu marginea evazată. Interiorul țevii reprezintă un canal relativ larg ușor îngustat spre fund. Încărcarea cu praf și cu ghiulele se făcea prin gura tunului. Lângă bază este prevăzută o gaură pentru fitilul de aprindere și detonare a prafului din interiorul tunului. Suprafața tunului este gofrată. Marginea gurii este îngroșată, ușor răsfrântă. În partea centrală a corpului tunului în ax sunt prevăzute două suporturi cilindrice cu diametrul 3,5 cm care serveau drept mânere pentru instalarea și manevrarea tunului pe un afet din lemn.

Lungimea tunului este de 30,0 cm, diametrul maxim al corpului - 17,8 cm, diametrul gurii la exterior - 19,4 cm, diametrul corpului la mijloc - 13,5 cm, diametrul bazei la exterior - 17,0 cm, calibrul tunului (diametrul gurii) este 12,8 cm, lungimea camerei interioare a tunului - 27,4 cm, greutatea tunului - 18,730 kg.

Tunul de la Grinăuți-Moldova a intrat în custodia Muzeului Național de Istorie a Moldovei prin grija profesorului de istorie din localitate Vlad Lvovsky.

Conservarea piesei de patrimoniu cultural a fost realizată de Valeriu Bubulici, iar reconstituirea afetului de către restauratorul Mihail Culașco