#Exponatul Lunii

Realizată în 1902 de compania „AG vorm Siedel & Nauman" din Dresden, Germania.

Dimensiuni: lungime-38 cm, lățime-35 cm, înălțime-20 cm. Greutate-16 kg. A intrat în colecția muzeală în 1984, prin transfer de la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală.
Mașina cuprinde carul normal, instalat pe rulmenți cu bile și role, și claviatura standard, pe care sunt montate 42 de clape cu două seturi complete de alfabet latin și chirilic, semne de punctuație, cifre și simboluri matematice, capabile să tasteze 126 de caractere. Sub carcasa din metal se află barele de scriere, dispuse în evantai, ce conțin caracterele în relief și rolele cu bandă tușată. Prin apăsarea clapelor se acționează barele de scriere, care lovesc banda tușată și imprimă caracterele pe hârtia încordată în sulul mașinii.

Are părțile laterale frumos decorate cu elemente rafinate turnate din fontă, stil Art Nouveau, care reprezintă denumirea mărcii - „Ideal". Modelul Polyglott, dotat cu claviatură bilingvă brevetată în Marea Britanie de către Max Klaczko din Riga-Letonia, a fost produs între anii 1902 și 1913, reprezentând prima mașină care scria în două limbi. Mașina „Ideal Polyglott" a fost vândută activ în Imperiul Rus și foarte populară în Polonia, Bulgaria și Serbia.
Mașina de scris - un dispozitiv mecanic folosit pentru imprimarea textelor direct pe hârtie - se numără printre cele mai importante invenții ale lumii moderne, deoarece a revoluționarizat procesul de comunicare. De la sfârșitul secolului al XIX-lea și până la începutul secolului al XXI-lea a devenit un instrument indispensabil, folosit pe scară largă de către scriitori, în birouri și pentru corespondența de afaceri, în case private. Momentul de vârf al mașinii de scris a fost în anii '50 ai sec. XX, când media de vânzări a atins în SUA 12 milioane de unități. În noiembrie 2012, fabrica „Brother" din Marea Britanie a produs ceea ce a pretins a fi ultima mașină de scris, aceasta fiind donată Muzeului Științelor din Londra.

Apariția calculatorului și a programelor de procesare text, inventarea imprimantei și scăderea prețurilor la toate acestea, au dus la dispariția mașinii de scris de pe piața largă. Aceasta a devenit exponat de muzeu.
La 23 iunie se marchează Ziua mașinii de scris, ziua în care inventatorul și jurnalistul american Christopher Latham Sholes a patentat mașina sa de scris. Astfel, este celebrat dispozitivul simplu, care este deja istorie, și minunatele realizări literare pe care le-a dat lumii începând din 1868.

Tur Virtual

#Exponatul Lunii

Septembrie 2023

Tunul de la Grinăuți-Moldova „Malul Roșu”

Artileria de foc în spațiul românesc este atestată din prima jumătate a secolului al XV-lea. Cele mai vechi piese de artilerie sunt bombardele din bronz și din fier descoperite în cetățile de la Giurgiu, Severin, Bârlad și Orheiul Vechi.

Tunul expus a fost descoperit în satul Grinăuți-Moldova, raionul Ocnița, datează din a doua jumătate a secolului al XV-lea. Din punct de vedere tipologic, în spațiul central-est european, tunul de la Grinăuți-Moldova reprezintă o piesă de unicat.

Este o piesă de artilerie de tip mortieră cu țeavă scurtă, care se înscrie perfect în șirul bombardelor din Europa utilizate în a doua jumătate a secolului al XV-începutul secolului al XVI-lea.

Tunul era utilizat pentru lansarea unor proiectile (ghiulele) asupra inamicului aflat în spatele unor fortificații sau a unor obstacole naturale. Proiectilele erau încărcate prin gura țevii. Unghiul de tragere era de peste 45 grade, iar traiectoria proiectilului era curbă cu o rază de acțiune de până la 300-400 m. În Europa aceste tunuri erau denumite mortiere, iar în spațiul românesc erau desemnate prin cuvântul piuă, grație formei acestui obiect.

Tunul de la Grinăuți-Moldova a fost descoperit întâmplător în locația „Malul Roșu", aflată la distanța de 15 km spre sud-vest de câmpia Lipnicului unde Domnul Ștefan cel Mare în anul 1470 i-a învins pe tătari. Conform unei legende din s. Grinăuți-Moldova, în locația "Malul Roșu" ar fi avut loc o confruntare militară dintre moldoveni și tătari premergătoare bătăliei de la Lipnic.

Tunul de la Grinăuți-Moldova este lucrat din fontă prin metoda turnării. Țeava este prevăzută cu o singură gaură în partea din față, partea opusă fiind blocată de către fundul plat cu marginea evazată. Interiorul țevii reprezintă un canal relativ larg ușor îngustat spre fund. Încărcarea cu praf și cu ghiulele se făcea prin gura tunului. Lângă bază este prevăzută o gaură pentru fitilul de aprindere și detonare a prafului din interiorul tunului. Suprafața tunului este gofrată. Marginea gurii este îngroșată, ușor răsfrântă. În partea centrală a corpului tunului în ax sunt prevăzute două suporturi cilindrice cu diametrul 3,5 cm care serveau drept mânere pentru instalarea și manevrarea tunului pe un afet din lemn.

Lungimea tunului este de 30,0 cm, diametrul maxim al corpului - 17,8 cm, diametrul gurii la exterior - 19,4 cm, diametrul corpului la mijloc - 13,5 cm, diametrul bazei la exterior - 17,0 cm, calibrul tunului (diametrul gurii) este 12,8 cm, lungimea camerei interioare a tunului - 27,4 cm, greutatea tunului - 18,730 kg.

Tunul de la Grinăuți-Moldova a intrat în custodia Muzeului Național de Istorie a Moldovei prin grija profesorului de istorie din localitate Vlad Lvovsky.

Conservarea piesei de patrimoniu cultural a fost realizată de Valeriu Bubulici, iar reconstituirea afetului de către restauratorul Mihail Culașco