#Exponatul Lunii

Odată cu instaurarea regimului sovietic după raptul teritorial, în Basarabia s-a declanșat Teroarea Roșie. Începând cu 28 iunie 1940, pe teritoriul Basarabiei, mai apoi a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (2 august 1940), organele de stat au săvârșit un șir de represiuni politice în masă - pretextând motive politice, sociale, religioase și naționale - sub formă de privațiune de libertate, deportare, expulzare și alte măsuri de constrângere. Primele victime ale acestei terori au fost elitele naționale: primarii, învățătorii, judecătorii, avocații, funcționarii, foștii membri ai Sfatului Țării, acuzați de „antisovietism", „activitate contrarevoluționară", apartenență la partidele politice din România etc. Aceștia au fost ținta primelor arestări și încarcerări ale organelor sovietice de represiune. Ulterior, din 1941 au urmat deportările populației băștinașe în Siberia și în lagărele de corecție prin muncă, deportările de populație civilă din 5-6 iulie 1949, precum și cele din 1 aprilie 1951. Conform datelor Comisiei pentru studierea și aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, constituită la 14 ianuarie 2010, numărul victimelor deportate și supuse represiunilor în anii 1929-1951 a fost evaluat la peste 90 de mii de persoane. Într-un mod barbar, organele de represiune s-au răfuit și cu participanții și susținătorii mișcării de rezistență din RSSM, considerându-i criminali de stat, trădători, bandiți, tâlhari. Liderii organizațiilor de rezistență erau condamnați, de obicei, la pedeapsa capitală prin împușcare, iar membrii activi - la 25 de ani de privațiune de libertate, ispășindu-și pedeapsa în lagăre de muncă și închisori. Teritoriul imperiului sovietic era împânzit de o rețea odioasă de lagăre de corecție prin muncă și închisori, numită GULAG. Milioane de oameni au fost închiși în sistemul GULAG al Uniunii Sovietice, mulți dintre ei rămași pentru totdeauna pe pământurile Siberiei, în gropi comune și cimitire fără cruci. Majoritatea dintre lagăre erau colonii de muncă corecțională, în care deținuții erau supuși la muncă în mine sau la construcția drumurilor, canalelor, căilor feroviare sau clădirilor. Deținuții munceau sub amenințarea înfometării sau a execuției. Zeci de mii mureau în fiecare an din cauza muncii istovitoare, a condițiilor insuportabile, a execuțiilor sumare și a hranei necorespunzătoare.

O mărturie cutremurătoare a gulagului sovietic este exponatul „Haină de deținut politic", expus în această vitrină. Piesă muzeală - unicat, a fost achiziționată de la fostul deținut politic Vasile Cojocaru, domiciliat în orașul Chișinău. Ea a intrat în patrimoniu în anul 1995, într-o perioadă de activitate intensă a colaboratorilor din muzeu privind colectarea pieselor cu tematica represiunilor comuniste.

Vasile Cojocaru s-a născut în anul 1926, în satul Chioselia Mică, raionul Baimaclia (în prezent, raionul Cantemir). La 16 iunie 1951, a fost condamnat la 25 de ani privațiune de libertate de către Tribunalul Militar al trupelor Ministerului Afacerilor Interne al RSSM, conform articolului 54-1 (a) al codului penal al RSS Ucrainene - „trădare de patrie", și escortat într-un lagăr special din Kazakhstan, cu interdicții în drepturi și confiscarea averii. Evident, ne punem întrebarea: Ce vină se ascunde sub această acuzație de „trădător de patrie", care i-a schimonosit întreaga viață?

În iulie 1941, tatăl lui, Cojocaru Petru Grigore, născut în 1886, a fost arestat și calificat drept „dușman al poporului" (a fost membru al Partidului Național Țărănesc), fiindu-i confiscată toată averea. La 15 august 1942, ca „element social periculos", este închis în lagărul de corecție din orașul Mariinsk, regiunea Kemerovo, unde moare în condiții neclare, cel mai probabil, a fost executat. Vasile, de 14 ani, și mama lui au rămas pe drumuri, fără mijloace de existență. În cele din urmă, casa le este restituită și ei înjgheabă o nouă gospodărie. Dar în 1944 este înrolat în Armata Sovietică și trimis pe linia întâi a Frontului II Belorus, unde a fost rănit de două ori, devenind invalid de război, gradul II. Întors acasă, în 1948, și-a găsit mama pe drumuri și bolnavă. El îndrăznește să ceară de la autorități o parte din averea confiscată, la care primește răspuns o amenințare - că va fi trimis pe urmele tatălui său. Timp de trei ani a fost persecutat pentru această „îndrăzneală", ca în 1951, cu toate că a apărat țara bolșevică cu prețul sănătății, a fost arestat și condamnat. Iată, de fapt, ce se ascunde sub această acuzație de „trădare de patrie", imputată acestui cetățean. În anul 1956, este eliberat din detenție și trimis în Armenia, orașul Erevan, locul de trai indicat de autoritățile lagărului. Mulți ani la rând a fost urmărit de organele securității, aflându-se departe de casă, căci deținuților politici li se interzicea să se întoarcă la locul de trai. Revine acasă mai târziu. Prin certificatul din 28. 02. 1992, eliberat de Procuratura Republicii Moldova, este reabilitat și readus în drepturi. La 25 iulie 1991 este reabilitat și tatăl său.

Haina expusă - vestonul și pantalonii - fac parte din hainele de vară ale deținuților, care mai includeau și o șapcă sub formă rotundă, piesă de care muzeul nu dispune. Ele sunt confecționate din stofă groasă de bumbac. Vestonul are mâneci lungi, guleraș, se încheie cu patru nasturi, având în părți două buzunare aplicate. Pantalonii se încheie cu nasturi, au două buzunare în părți. Pe ambele piese este aplicat numărul „CEE 893" - codul de deținut al lui Vasile Cojocaru. Pe o bucată de stofă albă sunt scrise cu vopsea neagră trei litere mari și trei cifre. Numărul deținutului se aplica în patru locuri ale hainei. Un număr era aplicat pe șapcă, altul - pe spatele vestonului, al treilea - lângă inimă, iar al patrulea - pe pantaloni, mai sus de genunchiul drept sau stâng. Aceste patru locuri, de fapt, erau considerate și ca ținte de ochire, în caz de fugă a deținutului. Numărul se aplica și pe hainele de iarnă a deținuților (pufoaice, pantaloni vătuiți, căciuli). Din încălțăminte deținuții purtau - primăvara, vara și toamna - un fel de galoși mari din țesătură cauciucată, mai rar, cizme de kirză, iar iarna - pâsle. De obicei, celor nou-veniți le dădeau haine de mâna a treia - niște vechituri cu un miros îngrozitor.

Exponatul are o valoare muzeografică incontestabilă. El oferă publicului posibilitatea de a vedea și înțelege consecințele instaurării regimului totalitar comunist în RSSM. Prin expunerea lui, aducem un omagiu tuturor victimelor Terorii Roșii în Basarabia, în pragul zilelor de 13 iunie și 5-6 iulie - zile în care s-au produs cele două valuri de deportări ale băștinașilor noștri.

Tur Virtual

Publicaţii

Albume

Adelaida Chiroșca

Icoane mariale din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a Moldovei (secolele XVII-XX)

Seria “Albume” II, Chișinău, 2014. 200 p.

Textul lucrării începe cu Introducere prin care se oferă noțiuni generale despre ceea ce reprezintă în fond o icoană, care sunt mesajele ei, limbajul ei simbolic, care este rolul și locul icoanei în societate, în biserică, într-o colecție muzeală, argumentând cât de importantă este valorificarea unei colecții de icoane și ce oportunități se deschid odată cu publicarea ei.

În Capitolul I întitulat Din istoricul constituirii colecției de icoane mariale a Muzeului Național de Istorie a Moldovei. Varietatea compozițiilor, materiale și tehnici expunem detaliat care au fost căile de formare a colecției, menționând, în acest context, transferul de la alte muzee, de la departamentele vamale și organele de poliție. Tot aici indicăm icoanele intrate în patrimoniu în urma achizițiilor și donațiilor, care au completat substanțial colecția cu icoane de ordinul celor locale. În cadrul acestui capitol am prezentat de asemenea proveniența și componența colecției, comentând detaliat locul de origine și datarea icoanelor, precum și multiplele compoziții mariologice. Evidențiind tipurile teologice, am menționat și iconografiile simbolice, dar și acele cu subiecte inspirate din trăirile revelatorii ale protagoniștilor. În cele ce urmează am descris, în detalii, tehnicile de modelare a blatului de lemn precum și cele picturale ale icoanelor, am acordat atenția inscripțiilor de pe fața și spatele lor, accentuând importanța acestor mesaje în fixarea tipologiei, în datarea icoanelor, în cunoașterea numelui zugravului, a gravorului, precum și a celui care a comandat icoana sau unde s-a păstrat aceasta etc. Am menționat icoanele în care sunt respectate regulile iconografice și pe cele în care acestea se respectă mai puțin, accentuând, în același timp, iscusința meșterilor care și-au permis libertatea expresiilor artistice.

Capitolul II Icoanele Maicii Domnului din colecția Muzeului Național de Istorie a Moldovei. Clasificări și referințe iconografice. Identificarea și atribuirea icoanelor reflectă o descriere complexă a acestor obiecte de patrimoniu. Anume în acest capitol sunt descrise metodele care au favorizat identificarea icoanelor anonime sau a celor cu titlul fixat eronat. Tot aici, pentru unele icoane rusești și ucrainești, a fost ajustat titlul lor, reieșind din semnificațiile și conținutul teologic al compozițiilor. Aceste și alte circumstanțe au necesitat implicări minuțioase și întemeiate care au contribuit la o prezentare cât mai riguroasă a colecției, oferind celor interesați să cunoască bogatul ei conținut.

Un aspect aparte al cercetării l-a constituit clasificarea tipologică a icoanelor, sistematizarea lor, acordându-se prioritate icoanelor timpurii care au servit în calitate de modele pentru compozițiile următoare. Astfel, pornind de la subiectele ce reflectă Sărbătorile Maicii Domnului (Nașterea Maicii Domnului, Intrarea Maicii Domnului în Biserică, Buna Vestire a Maicii Domnului și Adormirea Maicii Domnului) și tipurile mariale generale - Panakranta, Oranta, Hodighitria și Eleusa, am continuat cu reprezentările simbolice, cu cele ce evocă textele omiletice, dar și cu cele inspirate din trăirile revelatorii ale personajelor centrale din compoziție. Dată fiind prezența în colecție a mai multor icoane de același tip, am recurs la ordonarea icoanelor în cadrul unei categorii iconografice conform criteriului cronologic, dând posibilitate cercetătorului să urmărească pe această cale evoluarea compozițiilor iconografice, particularitățile lor stilistice și artistice.

În cele ce urmează, propunem repertoriul icoanelor propriu-zise, cu imaginile și descrierile generale. Prezența în colecție a unui număr variat de tipuri iconografice, ne-a motivat să descriem în linii generale constituirea lor, să indicăm modelele celebre, care au influențat elaborarea celorlalte. Am remarcat de asemenea și zilele de oficiere de către Biserica Ortodoxă a acestor icoane.

Icoanele sunt numerotate de la 1 până la 172. Descrierea fiecărei icoane conține date despre: 1. Proveniență, datare, autor. Se numește țara de origine și perioada apariției icoanei, precum și numele zugravului, a gravorului. În cazul în care icoanele nu sunt semnate, folosim sintagma „zugrav anonim". 2. Materialul, tehnica de executare, dimensiunile. Se fixează din ce este confecționată icoana - pânză, lemn, metal, foiță de aur și care este tehnica picturală a icoanei - ulei, tempera, gravare pe grund, în email, sidef. Se prezintă totodată lățimea, lungimea și grosimea suportului. Dacă icoana conține sipet, prezentăm și dimensiunile lui, precum și cele ale ramei integrate. 3. Numărul de inventar, modul de deținere. Se indică FB în cazul icoanelor înregistrate în fondul de baza al patrimoniului sau FA - în fondul auxiliar. Se menționează, de asemenea, modul prin care icoana a intrat în colecție, perioada și locul transferului, al donației sau (și) al achiziției. Pentru mai multe icoane nu este cunoscut locul unde s-au păstrat acestea înainte de a ajunge în colecția muzeului, astfel că la rubrica modul de deținere se indică doar ultimul lor deținător. 4. Conservarea. Se descrie detaliat care este starea icoanei, gradul de deteriorare al suportului, precum și al stratului pictural. 5. Restaurările anterioare. Se menționează dacă se înregistrează sau nu intervențiile restauratorilor, în cazul afirmativ, menționăm numele restauratorului, perioada și instituția unde a avut loc această intervenție. 6. Bibliografie. Se indică când și unde a fost menționată icoana dată. 7. Inscripții originale. Se menționează inscripțiile de pe icoană, accentuând importanța lor în determinarea subiectelor iconografice, a personajelor reprezentate. 8. Cromatica. Se specifică gama coloristică în redarea fondului, a veșmintelor și a carnației.

În continuare prezentăm compoziția icoanei, dând prioritate descrierii prototipurilor, după care menționăm fundalul și arhitectura, remarcăm totodată expresiile simbolice și particularitățile stilistice.

Rezumatul în limbile rusă și engleză prevede o descriere generală a colecției de icoane din patrimoniul MNIM cu toate metodele de constituire, de clasificare și ordonare a icoanelor, a particularităților specifice ce țin de modul de preparare a blatului din lemn, tehnica de executare a straturilor de preparație și a celui cromatic, precum și a tuturor celorlalte modalități de cercetare în vederea prezentării de ansamblu a colecției.

Ordonarea tipologică, descrierea istoriei apariției unei sau altei iconografii, întocmirea catalogului propriu-zis - toate au necesitat o mulțime de nume și noțiuni. Un capitol aparte îl constituie aparatul critic pe care îl propune materialul structurat, acesta fiind prevăzut de lista de Abrevieri, care cuprinde prescurtările utilizate, de un Glosar cu explicațiile de rigoare, de un Indice de nume util pentru a înlesni căutarea subiectelor interesate, precum și de Bibliografia de referință și cea selectivă, cu circa 170 de titluri menționate.