EN RO















#Exponatul Lunii

>>>

Școala Eparhială de Fete din Chișinău și-a deschis porțile la 3 mai 1864, răspunzând unei nevoi stringente: în Basarabia nu existau instituții dedicate educației fiicelor clerului. Conform circularei din 1864, predarea se făcea în limba română, prevedere aplicată în întreaga eparhie. Prima directoare a școlii a fost Anastasia Rizo, de viță nobilă, invitată de arhiepiscopul Antonie.

Curricula aprobată de Ministerul Învățământului Public și de Eparhia Chișinăului cuprindea atât discipline teoretice, cât și activități practice. Elevele studiau religia, citirea și scrierea în limbile română, slavonă și rusă, aritmetica și exercițiile de calcul, istoria universală și geografia. Programul era completat de cursuri de cânt bisericesc și de deprinderi practice: croitorie, cusut, tricotat, dar și gospodărie - coacerea pâinii și a prescurilor, prepararea mâncărurilor și a conservelor, îngrijirea animalelor și cultivarea grădinii.

Fotografia, realizată în 1911 în atelierul lui fotografic al lui Z. N. Sumovski din Chișinău, sunt imortalizate 29 de absolvente și 13 profesori. În centru apar portretele episcopului Serafim (Ciciagov), ale directoarei N. R. Mihelson, profesoarei V. E. Bejerian și preoților F. Ghiliarov și P. Jurikas. Între cadrele didactice se regăsește și Paraskovia Vasilievna Cuciurenko, profesoară de caligrafie timp de 37 de ani, devenită în 1911 educatoare principală și adjunctă a directoarei. Pentru devotamentul său, care a fost decorată cu medalia de aur „Pentru serviciu îndelungat".

Pe verso-ul vignetei se află eticheta magazinului și atelierului de rame, tablouri, oglinzi și sticlă de fereastră A. D. Kon'gova, Chișinău, str. Gogol nr. 37, lângă Banca de Stat.

Fotografia de promoție a fost donată la sfârșitul anului 2025 Muzeului Național de Istorie a Moldovei de către familia Dadiștian din Drochia.

Tur Virtual


Publicaţii Revista „Tyragetia"   vol. X [XXV], nr. 2


Importul de mărfuri din Imperiul Rus în Principatul Moldovei la sfârșitul secolului al XVIII-lea - începutul secolului al XIX-lea
ISSN 1857-0240
E-ISSN 2537-6330

Importul de mărfuri din Imperiul Rus în Principatul Moldovei la sfârșitul secolului al XVIII-lea - începutul secolului al XIX-lea

Tyragetia, serie nouă, vol. X [XXV], nr. 2, Istorie. Muzeologie

Ключевые слова: Молдавское княжество, Российская империя, купцы, импорт, таможенный тариф.

Резюме: В рассматриваемый период времени торговые отношения между Молдавским княжеством и Российской империей переживали новый этап развития. Молдавское княжество продолжало импортировать товары из Российской империи.

Расширение торговли между Российской империей и румынскими княжествами произошло после подписания Кючук-Кайнарджийского мирного договора. Торговые отношения между Молдавским княжеством и Российской империей были основаны на российско-турецком договоре о торговле, заключенном в 1783 году.

Особенно дорогостоящим импортируемым товаром являлись меха. Кроме пушнины в княжество завозились изделия из железа и стали, конкурировавшие с товарами из Австрии. Правительство Российской империи поощряло беспошлинный ввоз большого количества товаров из России якобы для нужд армии, что причиняло ущерб молдавской казне.

Важную роль в импорте товаров из Российской империи в Молдавское княжество играли купцы, особенно иностранные. Анализ импорта показал, что среди товаров преобладающими являлись пушнина, полотно, сукно, железо, железные изделия, лен, водка и прочее.

Irina Cereș
Aspecte cu privire la relațiile economice ale Imperiului Rus cu Principatul Moldova la sfârșitul secolului al XVIII-lea - începutul secolului al XIX-lea
Tyragetia, serie nouă, vol. VII [XXII], nr. 2, Istorie. Muzeologie
Irina Cereș
Rolul negustorilor evrei în extinderea relațiilor comerciale dintre Imperiul Rus și Principatul Moldova la sfârșitul secolului al XVIII-lea - începutul secolului al XIX-lea
Tyragetia, serie nouă, vol. VIII [XXIII], nr. 2, Istorie. Muzeologie
Irina Cereș
Impactul prestațiilor extraordinare impuse populației Principatelor Române în timpul ostilităților ruso-turce din anii 1806-1812
Tyragetia, serie nouă, vol. V [XX], nr. 2, Istorie. Muzeologie
Irina Cereș
Rolul burgheziei comerciale în extinderea relațiilor comerciale dintre Imperiul Rus și Principatul Moldova în perioada războiului ruso-turc din anii 1806-1812
Tyragetia, serie nouă, vol. VI [XXI], nr. 2, Istorie. Muzeologie
Irina Cereș
Exportul de mărfuri din Principatul Moldova în Imperiul Rus la sfârșitul sec. al XVIII-lea - începutul sec. al XIX-lea
Tyragetia, serie nouă, vol. IX [XXIV], nr. 2, Istorie. Muzeologie Chișinău, 2015



 

 

Moldova independentă
RSSM sub regimul sovietic
Războiul Al Doilea Mondial
Basarabia şi RASSM între cele două războaie mondiale
Basarabia în perioada dintre cele două războaie mondiale
Epoca renaşterii mişcării cultural-naţionale
Epoca reformelor şi consecinţelor
Suprimarea autonomiei. Basarabia o nouă colonie ţaristă
Perioada autonomiei relative a Basarabiei în cadrul Imperiului Rus
Epoca
Fanariotă
Între medieval şi modern, epoca fanariotă
Epoca de aur a culturii româneşti
Secolul de aur al  culturii româneşti
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Formarea statului medieval Moldova
Perioada formării şi constituirii definitive a statului medieval de sine stătător Moldova
Epoca marilor migraţiuni nomade
Epoca marilor migraţiuni nomade şi apariţia primelor formaţiuni prestatale în regiunea carpato-dunăreană
Evul mediu timpuriu
Evul mediu timpuriu. Perioada constituirii comunităţilor romanicilor, a apariţiei primelor formaţiuni prestatale
Epoca fierului
Epoca fierului şi epoca antică
Epoca bronzului
Epoca bronzului
Epoca eneoliticului
Epoca eneoliticului
Epoca neoliticului
Epoca neoliticului
Epoca paleoliticului
Epoca paleoliticului
  
  

Veniţi la muzeu! Redescoperiţi istoria!
Vizitează muzeul
Vizitează muzeul
Program de vară– zilnic,
orele 10-18.

Program de iarnă – zilnic,
orele 10-17.
Luni închis.
Taxe de intrare:  Adulţi – 50 lei, pensionari, studenţi - 20 lei, elevi - 10 lei. Acces gratuit (...)

WiFi Internet prin Wi-Fi gratuit: Pentru vizitatori în curtea Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei funcţionează o reţea de internet prin Wi-Fi.




#Exponatul Lunii

Școala Eparhială de Fete din Chișinău și-a deschis porțile la 3 mai 1864, răspunzând unei nevoi stringente: în Basarabia nu existau instituții dedicate educației fiicelor clerului...

Citeşte mai multe >>




































Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2026 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

 



Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2026 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

menu
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2026 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC