EN RO















#Exponatul Lunii

>>>

Circa treizeci de icoane din patrimoniul MNIM îl au ca protagonist pe Sfântul Ierarh și Făcătorul de minuni Nicolae. Reprezentând în mare parte icoana târzie, dintre acestea se remarcă câteva imagini timpurii, rare prin compoziția lor iconografică. În icoana „Sfântul Nicolae cu scene din viață", ierarhul este reprezentat bust, binecuvântând Evanghelia. Este încadrat de două medalioane rotunde care păstrează chipul Mântuitorului și cel al Maicii Domnului, care îi oferă Evanghelia și omoforul. Sf. Nicolae, mai timpuriu decât alți sfinți, a fost înfățișat cu scene din ciclul său hagiografic. Primele imagini din viața sfântului datează din secolul al XI-lea, reprezentate pe o icoană pliantă din mănăstirea Sf. Ecaterina din Sinai.

Icoana muzeală datează de la începutul secolului al XIX-lea, păstrând sipetul tradițional, specific icoanelor clasice. Douăsprezece casete oferă imagini din viața sfântului, dispuse de la stânga la dreapta: câte patru pe latura superioară și inferioară și câte două în registrele laterale, după cum urmează: Nașterea Sf. Nicolae (1), Botezul Sf. Nicolae (2), Miracolul vindecării femeii ciunge (3), Ucenicia tânărului Nicolae (4), Hirotonirea întru diacon (5), Hirotonirea întru episcop (6), Visul lui Constantin (7), Sf. Nicolae salvează trei voievozi de la execuţie (8), Miracolul salvării de la înec (9), Minunea salvării lui Vasile de la arabi (10), Adormirea Sf. Nicolae (11) și Transferarea moaștelor Sf. Nicolae în or. Bari (12).

Sfântul Ierarh Nicolae este sărbătorit de Biserica Ortodoxă de două ori pe an: la 6/19 decembrie, ziua nașterii sale, și la 9/22 mai, ziua în care moaștele sfântului au fost transferate de la Myra la Bari (1087). Dintre toți sfinții lumii creștine, chipul Sf. Nicolae este unul dintre cele mai populare, astfel încât chiar și o persoană fără experiență în domeniul iconografiei ar recunoaște cu ușurință imaginea sa.

Sf. Nicolae s-a născut în Imperiul Roman, la Patara, provincia Lichia, în perioada 260-280, sursele timpurii trecând cu vederea data exactă a nașterii. Provenea dintr-un neam avut, dar faima și luxul îi erau străine. S-a consacrat de timpuriu rugăciunii și studierii Sfintei Scripturi, deprinzând cu ușurință și alte discipline. Refuza petrecerile gălăgioase și discuțiile pustii, mergea regulat la biserică și stăruia asupra unei vieți feciorelnice. Mai târziu s-a consacrat slujirii pastorale, apărând cu perseverență credința creștină și pronunțându-se ferm împotriva ereziilor.

Grație grijii față de oameni și binefacerilor pe care le-a manifestat pretutindeni, a devenit foarte popular nu doar la Myra, ci și în împrejurimi. Harul Sfântului Duh, sălășluit în inima lui, s-a manifestat prin minunile săvârșite atât în timpul vieții, cât și după moarte, calificativul „Făcătorul de minuni" devenind un atribut indispensabil al numelui său. Sf. Nicolae s-a stins din viață în anii '30 ai secolului IV (circa 334-337), osemintele fiindu-i depuse în somptuosul cavou de marmură din catedrala episcopală în care a păstorit ani la rând. Aceasta a devenit, la scurt timp, un important centru de pelerinaj.

Sfânta Tradiție a păstrat cu acuratețe trăsăturile portretului sfântului, apariția sa pe icoane remarcându-se printr-o individualitate pronunțată. Arta bisericească a adunat multiple reprezentări iconografice - de la imaginea până la umăr la cea în plină statură. Diversitatea acestor reprezentări sugerează că iconografia finală a imaginii Sf. Nicolae nu era încă formată, constituindu-se abia prin secolele X-XI. Se spune că un rol important în venerarea Sf. Nicolae l-a jucat o icoană autentică din bazilica din Myra, executată în timpul vieții sfântului, menționată în surse scrise încă din secolul al XI-lea.

Icoanele cu ciclul hagiografic al Sfântului Nicolae au cunoscut o largă răspândire atât în arta bizantină, cât și în cea post-bizantină, confirmând importanța și popularitatea cultului său.

 

Tur Virtual


Publicaţii Revista „Tyragetia"


Tyragetia, serie nouă, vol. X [XXV], nr. 2, Istorie. Muzeologie
ISSN 1857-0240
E-ISSN 2537-6330

Tyragetia, serie nouă, vol. X [XXV], nr. 2, Istorie. Muzeologie

Chișinău, 2016

I. Studii


Lilia Zabolotnaia, Sorin Iftimi
Portretul Mariei (Lupu) Radziwill reflectat într-o lucrare a pictorului polonez Korneli Szlegiel (1851)

Victor Țvircun
Enigma postmortem a lui Dimitrie Cantemir

II. Materiale și cercetări


Vasile Mărculeț
Țaratul Vlaho-Bulgar și puterile cruciadei în timpul domniei țarului Boril Asan (1207-1218). De la conflict armat la colaborare politică și militară

Игорь Прохненко, Мария Жиленко
Королёвский замок Нялаб во владении потомков молдавского воеводы Саса

Евгения Куйкина
«Проскинитарий Святой Горы Афон» Иоанна Комнина Моливда в славянском переводе иеродиакона Дамаскина (1701 г.)

Игорь Сапожников
Из истории фортификации и картографирования Бессарабии и Молдовы: работы Ф. Кауффера 1793-1797-х годов

Игорь Сапожников
Материалы для изучения крепостей Бессарабии (1807-1820 гг.)

Irina Cereș
Importul de mărfuri din Imperiul Rus în Principatul Moldovei la sfârșitul secolului al XVIII-lea - începutul secolului al XIX-lea

Alina Felea
Din istoria familiei în Basarabia la începutul sec. al XIX-lea: incapacitatea soțului la viață conjugală

Valentin Tomuleț
Reflecții istoriografice privind statutul ruptașilor din Basarabia sub dominație țaristă (anii 1812- 1847)

Valentin Tomuleț, Angela Baxan
Considerații privind competențele Consiliului Suprem al Basarabiei (28 august 1816 - 29 februarie 1828)

Sergius Ciocanu
Edificiile mănăstirii Căpriana în primele două decenii ale secolului al XIX-lea

Cristina Gherasim
Aspecte privind influența legislației țariste asupra statutului nobilimii din Basarabia în prima jumătate a secolului al XIX-lea

Eugen-Tudor Sclifos
Problema Basarabiei reflectată în rapoartele ambasadorului francez la Petersburg Charles Auguste de Morny (1856-1857)

Maria Danilov
Un manuscris inedit din arhiva „Paul Gore" (1860)

Andrei Emilciuc
Pregătirea și implementarea în Basarabia a reformei notariale din 14 aprilie 1866

Lăcrămioara Manea
Însemnări și ex-librisul arhimandritului Dosoftei Crihană. Studiu de caz

Alexandru Argint
Înființarea școlilor primare rurale în Basarabia la sfârșitul anilor '60 ai secolului al XIX-lea

Cristina Tănase
Statute și decizii privind concesiunea de omnibusuri și fiachere în Comitatul Brașov

Svetlana Suveică
„Pătrunși de simțul datoriei"?! Despre loialitatea funcționarilor publici din Basarabia în anul 1940

Nicolae Fuștei
O instituție de legătura între guvernul sovietic și cultele religioase - „Consiliul pentru problemele cultelor religioase de pe lângă Consiliul de Miniștri al URSS (1944-1965)

Юрий А. Пятницкий
Коптские ткани графа А.А. Бобринского в Эрмитаже: история одной ошибки

Татьяна Исаченко
О рукописи Милеску Спатару в собрании Национального Музея истории Молдовы (к 380-летию со дня рождения ученого)

Adelaida Chiroșca
Hristos Euharistic în colecția de icoane a Muzeului Național de Istorie a Moldovei

Vera Stăvilă
Afișul propagandistic sovietic din perioada celui de-al Doilea Război Mondial din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a Moldovei

Андрей Крупенко, Юрий А. Пятницкий
Реставрация и атрибуция иконы «Богоматерь Умиление» (Новое приобретение византийского собрания Эрмитажа)

Vera Serjant
Expoziția „Anunțul publicitar în Basarabia"

Elena Postică
Ion Ungureanu, un destin luminat de Luceafăr

Elena Ploșnița
Considerații privind muzeificarea sitului istoric Tabăra regelui suedez Carol al XII-lea de la Varnița

III. Recenzii și prezentări de carte


Вячеслав Степанов
Zabolotnaia Lilia, Dreptul la proprietate și la moștenire al femeilor din Moldova și țările vecine (secolele XIV-XVII). Studii și documente. Istoria la feminin. Chișinău: Cardidact, 2015, 351 p. ISBN 978-9975-9609-7-7

Ioan Opriș
Elena Ploșnița, Muzeul și publicul. Istorie și realități. Chișinău: Bons Offices, 2015, 252 p. ISBN 978-9975-87-047-4

 



 

 

Moldova independentă
RSSM sub regimul sovietic
Războiul Al Doilea Mondial
Basarabia şi RASSM între cele două războaie mondiale
Basarabia în perioada dintre cele două războaie mondiale
Epoca renaşterii mişcării cultural-naţionale
Epoca reformelor şi consecinţelor
Suprimarea autonomiei. Basarabia o nouă colonie ţaristă
Perioada autonomiei relative a Basarabiei în cadrul Imperiului Rus
Epoca
Fanariotă
Între medieval şi modern, epoca fanariotă
Epoca de aur a culturii româneşti
Secolul de aur al  culturii româneşti
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Formarea statului medieval Moldova
Perioada formării şi constituirii definitive a statului medieval de sine stătător Moldova
Epoca marilor migraţiuni nomade
Epoca marilor migraţiuni nomade şi apariţia primelor formaţiuni prestatale în regiunea carpato-dunăreană
Evul mediu timpuriu
Evul mediu timpuriu. Perioada constituirii comunităţilor romanicilor, a apariţiei primelor formaţiuni prestatale
Epoca fierului
Epoca fierului şi epoca antică
Epoca bronzului
Epoca bronzului
Epoca eneoliticului
Epoca eneoliticului
Epoca neoliticului
Epoca neoliticului
Epoca paleoliticului
Epoca paleoliticului
  
  

Veniţi la muzeu! Redescoperiţi istoria!
Vizitează muzeul
Vizitează muzeul
Program de vară– zilnic,
orele 10-18.

Program de iarnă – zilnic,
orele 10-17.
Luni închis.
Taxe de intrare:  Adulţi – 50 lei, pensionari, studenţi - 20 lei, elevi - 10 lei. Acces gratuit (...)

WiFi Internet prin Wi-Fi gratuit: Pentru vizitatori în curtea Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei funcţionează o reţea de internet prin Wi-Fi.




#Exponatul Lunii

Circa treizeci de icoane din patrimoniul MNIM îl au ca protagonist pe Sfântul Ierarh și Făcătorul de minuni Nicolae. Reprezentând în mare parte icoana târzie, dintre acestea se remarcă câteva imagini timpurii, rare prin compoziția lor iconografică...

Citeşte mai multe >>




































Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2026 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

 



Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2026 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

menu
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2026 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC