Rezumat: După căderea puternicului Imperiu Bizantin (1453), zugravii de aici au păstrat și au extins tradițiile picturii bizantine de icoane prin inovări tehnice și iconografice. Aceste tradiții post-bizantine dăinuie până în prezent, despre aceasta mărturisind lucrările faimosului zugrav grec Manolis Betinakis. În istoria picturii de icoane postbizantină din a II-a jumătate a secolului al XV-lea și până în secolul XXI, operele de artă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea n-au prea atras atenția specialiștilor în studiul artelor.

Pentru colecționarii de până la revoluția rusă din 1917, icoanele din această perioadă erau considerate lucrări contemporane, iată de ce colecția de icoane a Ermitajului, care s-a constituit exclusiv din piese particulare, de muzeu și publice, conține un număr modest de lucrări din atelierele Greciei și ale Peninsulei Balcanice, datate din secolul al XIX-lea. În ultimele decenii această deficiență este completată prin achiziții de la persoane particulare a unor icoane atractive, executate în mănăstirile de pe Muntele Athos, din Palestina, din Balcani și din atelierele de pe Insulele Ionice.

Una dintre aceste icoane - „Maica Domnului Înduioșare" a fost achiziționată în anul 2013, pe ea fiind reprezentată Fecioara Maria, până la brâu, cu Pruncul în brațe, care își lipește obrazul de fața Maicii Sale. În registrul superior al icoanei, Maica Domnului este încoronată de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, reprezentați în statură plină, ținând în mâini medalioane aurite cu monograma numelui ei „МР ӨY", de culoare neagră. Nimburile aurite ale arhanghelilor sunt marcate cu siglele „М" și „G", iar în dreapta Pruncului este înscrisă monograma „IC XC".

Icoana conține pierderi majore de strat pictural și grund, o crăpătură pe verticală și mai multe fisuri. Din considerentele că pictorii din secolul XX utilizau deseori materiale „atipice" experimentând cu vopsele solubile în apă și lacuri color, Comisia de Restaurare a Ermitajului a hotărât de a folosi acest prilej pentru elaborarea metodicii și stabilirea materialelor optime în restaurarea picturii cretane și a celei balcanice de la mijlocul sec. XIX și a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

În icoana din colecție, se disting trăsăturile artei cretane și ale celei balcanice. Comparativ cu tipul iconografic tradițional „Maica Domnului Înduioșare", celebru în arta bizantină din secolul al VII-lea, în icoana discutată diferă poziția Pruncului și a mâinilor Născătoarei de Dumnezeu. Din punctul de vedere al compoziției și al detaliilor iconografice în icoana se disting multiple analogii cu lucrările meșterilor bulgari din secolul al XIX-lea. Se remarcă și tangențe dintre icoanele zugrăvite cu xilografiile și gravurile în care este reprezentată această imagine. Pornind de la rezultatele expertizei tehnice a pigmenților și din analogiile iconografice, icoana a fost zugrăvită la mijlocul secolului al XIX-lea într-un atelier din Peninsula Balcanică.