Porțelanul german este foarte apreciat în rândul iubitorilor de antichități, datorită calității înalte a materialului folosit, originalității și elaborării minuțioase a designului decorativ. În patrimoniul muzeului se păstrează cinci exemplare ale uneia dintre cele mai vechi manufacturi de porțelan din regiunea Turingia, Germania - așa-numitul grup statuar „Muzicanții", realizat la manufactura din Volkstedt. Acestea au intrat în patrimoniul muzeului în anul 1991, prin achiziție de la o locuitoare a orașului Chișinău. Piese de o valoare istorică și artistică incontestabilă, ele poartă amprentele stilului rococo. Manufactura din Volkstedt are o tradiție îndelungată în producția de figurine, inclusiv a celor care înfățișează muzicieni. În anul 1760, Georg Heinrich Macheleid, inventator al pastei tari de porțelan din Turingia, a deschis mai întâi, în Zitzendorf, o manufactură de producție, care în 1762 a fost transferată în Volkstedt. Macheleid a condus manufactura până în anul 1764. Ulterior, fabrica și-a schimbat de nenumărate ori proprietarii și arendatorii. Sub conducerea lui Christian Nonne, fabrica a cunoscut o perioadă de înflorire între anii 1767-1797, fapt reflectat și în dezvoltarea artistică a produselor sale. Manufactura din Volkstedt a început să creeze figurine care aveau să devină, mai târziu, cunoscute în întreaga lume. În această perioadă au fost realizate și statuetele din porțelan, numite „Muzicanții", din colecția muzeului. Ele reprezintă cinci „putti”: patru cântă la diferite instrumente muzicale (flaut, mandolină, corn și fluier), iar al cincilea dirijează. Figurinele sunt realizate manual, de la modelare până la pictare. Fiecare figurină este delicat pictată, cu accente pastelate și detalii aurite, surprinzând mișcarea jucăușă și măiestria fină a muzicianului. Suportul pe care stau este realizat din porțelan colorat în masă, într-o nuanță de gri-verzui - o tehnică de colorare destul de rară. Contrastul dintre verde, alb și detaliile aurite conferă pieselor un aspect neobișnuit de delicat. Aceste detalii ornamentale sunt caracteristice stilului rococo, răspândit în acea perioadă în Europa, stil apărut în Franța și asociat cu domnia regelui Ludovic al XV-lea. Marca aplicată pe figurine reprezintă două furci încrucișate, foarte clare și nestilizate, de culoare albastră, sub email, cu vopseaua ușor răvășită - detaliu care permite estimarea perioadei de producție a acestor articole. Deoarece, adeseori, cele două furci încrucișate se asemănau cu cele două spade ale mărcii Meissen, manufactura din Volkstedt a fost nevoită să-și modifice marca începând cu anul 1787. Marca inițială reprezenta o furcă, apoi, pentru o scurtă perioadă, s-a revenit la două furci, ca din anul 1800 să se adopte semnul grafic al denumirii orașului Rudolstadt - litera „R". Prin urmare, perioada scurtă în care s-a revenit la cele două furci, în care au fost produse și statuetele din muzeu, ar fi, după părerea noastră, cuprinsă între anii 1787-1800. Statuetele au o înălțime cuprinsă între 10 și 18 cm și se află într-o stare de conservare relativ bună. Piesele de porțelan produse în Germania la sfârșitul secolului al XVIII-lea, prezentate vizitatorilor, sunt de o mare raritate. Ele reprezintă adevărate opere de artă ale meșterilor germani și sunt considerate, totodată, importante mărturii istorice ale dezvoltării industriei de porțelanuri din Germania.
Încă două (posibile) nume celtice din Dacia Romană
Tyragetia, serie nouă, vol. II [XVII], nr. 1, Arheologie. Istorie Antică
În articol sunt analizate două nume, păstrate pe piese din bronz, descoperite pe teritoriul Daciei Romane. Ştampila Talio f(ecit) a fost identificată pe un obiect din bronz, confecționat în Gallia, și descoperit la Târgu-Secuiesc. Editorii acestui text (IDR III/4, 331) considerau că numele Talio poate fi de proveniență grecească. Însă, o analiză lingvistică, în coraborare cu mărturiile extralingvistice, pune la dispoziție destule argumente de al interpreta drept un nume celtic. Mai dificilă este situația în legătură cu ștampila de la Răcătău, de pe o piesă care se asociază direct cu teritoriul Campaniei italiene. Deși în Campania sunt cunoscute zeci de nume celtice (inclusiv și pe ștampile unor piese din bronz) și cu atât mai mult cu cât numele Oppius ar putea avea o etimologie celtică, nu ar fi corect, pornind de la multiple date extralingvistice, să-l considerăm cu certitudine drept nume galic. Din aceste considerente, numele de pe ștampila de la Răcătău poate fi considerat doar „potențial celtic”. Iar numele identic atestat pe inscripția de la Gornea (IDR III/1, 29), care nu conține alte asocieri celtice suplimentare, nu este în drept să fie trecut în corpusul numelor celtice de pe teritoriul Daciei.
Florian Matei-Popescu, Alexander Falileyev
Notă asupra ISM V 115
Tyragetia, serie nouă, vol. I [XVI], nr. 1, Arheologie. Istorie Antică Chișinău, 2007
Porțelanul german este foarte apreciat în rândul iubitorilor de antichități, datorită calității înalte a materialului folosit, originalității și elaborării minuțioase a designului decorativ...
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.