Artileria de foc în spațiul românesc este atestată din prima jumătate a secolului al XV-lea. Cele mai vechi piese de artilerie sunt bombardele din bronz și din fier descoperite în cetățile de la Giurgiu, Severin, Bârlad și Orheiul Vechi.
Tunul expus a fost descoperit în satul Grinăuți-Moldova, raionul Ocnița, datează din a doua jumătate a secolului al XV-lea. Din punct de vedere tipologic, în spațiul central-est european, tunul de la Grinăuți-Moldova reprezintă o piesă de unicat.
Este o piesă de artilerie de tip mortieră cu țeavă scurtă, care se înscrie perfect în șirul bombardelor din Europa utilizate în a doua jumătate a secolului al XV-începutul secolului al XVI-lea.
Tunul era utilizat pentru lansarea unor proiectile (ghiulele) asupra inamicului aflat în spatele unor fortificații sau a unor obstacole naturale. Proiectilele erau încărcate prin gura țevii. Unghiul de tragere era de peste 45 grade, iar traiectoria proiectilului era curbă cu o rază de acțiune de până la 300-400 m. În Europa aceste tunuri erau denumite mortiere, iar în spațiul românesc erau desemnate prin cuvântul piuă, grație formei acestui obiect.
Tunul de la Grinăuți-Moldova a fost descoperit întâmplător în locația „Malul Roșu", aflată la distanța de 15 km spre sud-vest de câmpia Lipnicului unde Domnul Ștefan cel Mare în anul 1470 i-a învins pe tătari. Conform unei legende din s. Grinăuți-Moldova, în locația "Malul Roșu" ar fi avut loc o confruntare militară dintre moldoveni și tătari premergătoare bătăliei de la Lipnic.
Tunul de la Grinăuți-Moldova este lucrat din fontă prin metoda turnării. Țeava este prevăzută cu o singură gaură în partea din față, partea opusă fiind blocată de către fundul plat cu marginea evazată. Interiorul țevii reprezintă un canal relativ larg ușor îngustat spre fund. Încărcarea cu praf și cu ghiulele se făcea prin gura tunului. Lângă bază este prevăzută o gaură pentru fitilul de aprindere și detonare a prafului din interiorul tunului. Suprafața tunului este gofrată. Marginea gurii este îngroșată, ușor răsfrântă. În partea centrală a corpului tunului în ax sunt prevăzute două suporturi cilindrice cu diametrul 3,5 cm care serveau drept mânere pentru instalarea și manevrarea tunului pe un afet din lemn.
Lungimea tunului este de 30,0 cm, diametrul maxim al corpului - 17,8 cm, diametrul gurii la exterior - 19,4 cm, diametrul corpului la mijloc - 13,5 cm, diametrul bazei la exterior - 17,0 cm, calibrul tunului (diametrul gurii) este 12,8 cm, lungimea camerei interioare a tunului - 27,4 cm, greutatea tunului - 18,730 kg.
Tunul de la Grinăuți-Moldova a intrat în custodia Muzeului Național de Istorie a Moldovei prin grija profesorului de istorie din localitate Vlad Lvovsky.
Conservarea piesei de patrimoniu cultural a fost realizată de Valeriu Bubulici, iar reconstituirea afetului de către restauratorul Mihail Culașco
Tyragetia, serie nouă, vol. X [XXV], nr. 1, Arheologie. Istorie Antică
Cuvinte-cheie: sarmați, Muntenia, Imperiul Roman, morminte, inventar funerar, importuri romane, ceramică, piese de podoabă, arme.
Rezumat: Studiul de față își propune să analizeze descoperirile care pot fi puse în legătură cu ceea ce am definit drept prima etapă de pătrundere a sarmaților în Muntenia, datată în intervalul care începe în ultima decadă a secolului I p. Chr. și se extinde și pe parcursul secolului al II-lea. Descoperirile (53/54 complexe funerare), concentrate cu precădere în sudul, estul și nord-estul Munteniei, sunt reprezentate atât de morminte izolate, cât și de grupuri de morminte. Doar 11 morminte sunt plane. Majoritatea complexelor funerare sunt orientate V-E (19 morminte) și doar 11 sunt orientate N-S. Majoritatea decedaților au fost depuși în poziția întins pe spate, cu brațele și piciorele întinse (21 cazuri). Balanța dintre mormintele aparținând unor adulți (24) și cele ale copiilor (17) este relativ echilibrată. O adevărată constantă a mormintelor din prima etapă de pătrundere a sarmaților în Muntenia este reprezentată de numărul mic (între una și trei piese) de obiecte depuse în fiecare complex. Categoriile pieselor de inventar depuse nu sunt foarte diverse. 14 morminte nu au avut nici un fel de inventar.
Produsele din Imperiul Roman nu pot întodeauna oferi o datare precisă a contextului arheologic în care au fost descoperite. Este normal de presupus un decalaj între momente diferite, foarte probabil succesive în timp, din istoria comunităților respective - mai întâi pătrunderea într-o regiune (la rândul ei un proces de durată), apoi amenajarea primelor morminte și stabilirea relațiilor comerciale cu Imperiul Roman sau cu comunitățile dacice.
Cele 53 sau 54 de morminte se eșalonează în timp, iar între ele există diferențe, fie foarte mici, fie mergând până la unul sau două decenii. În cadrul aceleiași etape, care nu cuprinde doar un singur moment, ci se desfășoară pe o durată de câteva decenii, se pot surprinde deosebiri semnificative în ceea ce privește inventarul funerar. Trăsăturile generale asemănătoare (concentrare teritorială în zona de câmpie, absența așezărilor, practicarea inhumației, depunerea vaselor lucrate cu mâna și a armelor de un tip specific, prezența unor morminte feminine de elită cu analogii într-un spațiu vast) care au justificat gruparea laolaltă a mormintelor de inhumație apărute în Muntenia începând cu ultima decadă a secolului I p. Chr. și atribuirea lor sarmaților nu sunt decât o componentă a fenomenului amintit de pătrundere a sarmaților în zona limes-ului Moesiei Inferior. Caracteristicile similare sunt însă dublate prin deosebiri de detaliu, care dau o personalitate proprie nu numai diferitelor regiuni unde se concentrează descoperirile amintite, ci și grupurilor dintr-un anume areal, și care fac perceptibile semnificative schimbări în timp în comportamentul funerar al comunităților sarmatice din Muntenia.
Lista ilustrațiilor: Fig. 1. 1-8 - Râmnicelu M.14; 9 - Râmnicelu M. 19; 10-12 - Mohreanu (după Oța, Sîrbu 2009). Fig. 2. 1-2 - Lișcoteanca-Moș Filon M. 1; 3-5 - Lișcoteanca-Moș Filon M. 7; 6, 8 - Lișcoteanca-Movila Olarului M. 7; 7, 9 - Lișcoteanca-Movila Olarului M. 17 (după Oța, Sîrbu 2009). Fig. 3. 1-21 - Vitănești (1 - după Sîrbu et al. 2014; 2-21 - după Leahu, Trohani 1979) Fig. 4. 1-6 - Vitănești (după Sîrbu et al. 2014). Fig. 5. 1-2 - Lehliu M. 1 (după Sîrbu et al. 2014). Fig. 6. 1-2 - Ulmeni - lângă M. 1-2 - (after Morintz, Ionescu 1968; Bichir 1977); 3-7 - Ulmeni M. 1 (după Morintz, Ionescu 1970). Fig. 7. 1-7 - „Tezaurul de la Buzău" (după Oța,Oța 2015). Fig. 8. Descoperiri sarmatice din Muntenia. Fig. 9. Cele mai vechi morminte sarmatice din Muntenia.
Artileria de foc în spațiul românesc este atestată din prima jumătate a secolului al XV-lea. Cele mai vechi piese de artilerie sunt bombardele din bronz și din fier descoperite în cetățile de la Giurgiu, Severin, Bârlad și Orheiul Vechi...
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.