EN RO















#Exponatul Lunii

>>>

Istoria acestei icoane își are rădăcinile în secolul al X-lea, la schitul Protaton de pe Sfântul Munte. În una din chilii ce purta numele „Adormirea Maicii Domnului", trăia un ieromonah bătrân, împreună cu un ucenic al său, care păstrau un superb chip al Fecioarei. Era o icoană veche care se va face vestită prin descoperirea rugăciunii „Cuvine-se cu adevărat". 
Prin anii 980-982, într-un ajun de duminică, înainte de privegherea de toată noaptea, bătrânul călugăr plecase la biserica din apropiere şi lăsase cuvânt ucenicului să facă rânduiala religioasă şi în chilie. Cum era de ascultare, ucenicul făcuse întocmai ce i s-a spus. Când acesta ajunge la cântarea a IX-a Canoanelor „Ceea ce eşti mai curată decât serafimii...", iată că aude cum cineva începe să cânte împreună cu el „Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu". Era un călugăr pelerin, apărut pe neprins de veste, care se alăturase celui din chilie, în săvârşirea rânduielilor de rigoare. În acest moment icoana a început să radieze lumină în jurul său, ca în plină zi. Ucenicul, uluit de cele petrecute, îl roagă pe misteriosul călugăr să-i scrie versurile. Acesta i le scrie cu degetul pe o ţiglă de parcă scria pe ceară moale şi-i spune : „De acum înainte aşa să cântaţi şi voi, ortodocşii", şi zicând acestea s-a făcut nevăzut. Ucenicul, rămas de unul singur, se dumerise că fusese martorul unor mari întâmplări. Îl luminase gândul, că pelerinul n-a fost altcineva decât Sfântul Arhanghel Gavriil şi venise, cum făcuse şi alteori, să aducă oamenilor cuvântul Celui de Sus.

Din chilia „Adormirea Maicii Domnului" icoana a fost pusă în Sfântul Altar a bisericii Protaton, unde şi până astăzi se păstrează o icoană de acest fel, iar ţigla cu cântarea divină este dusă la Constantinopol şi inclusă în cărţile de cult ale Bisericii Ortodoxe. În scurt timp, rugăciunea Arhanghelului Gavriil a fost introdusă în cadrul Sfintei Liturghii, imediat după Sfinţirea Darurilor de Pâine şi Vin. Valea cu chiliile se numeşte de atunci Adin, ceea ce înseamnă „a cânta", „cântare". Icoana ''Cuvine-se cu adevărat'' este de o inestimabilă valoare şi a devenit protectoarea Sfântului Munte. Icoana este sărbătorită la 11/24 iunie, comemorând minunata apariţie a Sfântului Arhanghel și la 13/26 iulie în cinstea Soborului Arhanghelului Gavriil.

Este o icoană de tip Eleusa, personajele centrale exprimând gingăşie şi tandreţe. Ţine Pruncul cu mâna dreaptă, cu cea stângă, petrecută pe sub picoarele lui, prinde între degete cămaşa fiului. Micul Iisus poartă cămaşă scurtă, până la genunchi, în mâna dreaptă ţine sulul, pe care sunt scrise cuvintele Axionului. Mâna stângă, însă, este strecurată pe sub vălul Maicii Domnului spre umărul Ei stâng. Ambii poartă coroane şi nimburi aurite. Doi îngeri încadrează nimbul Preacuratei, iar în cer deschis Atotputernicul binecuvântează cu ambele maini. Realizată în tehnica tempera pe lemn, icoana este prevăzută cu foiță de aur și email multicolor ce conferă imaginii o finețe aparte. Inscripția de pe latura inferioară a chenarului anunță că icoana a fost realizată de pictorul Ioasaf, în anul 1905.

Este vorba de călugărul zugrav Ioasaf Berghie (1862-?) de la mănăstirea Noul Neamţ, aflându-se aici în perioada anul 1887 - anii '40 ai secolului XX, ocupând trei camere, „ca să-şi aşeze atelierul ... în care a lucrat continuu la icoane şi mănăstiri". Născut în familia dascălului bisericii din satul Jabca, Ștefan Berghie, Ioan Berghie a îndrăgit de tânăr chipurile sfinte din icoane. În anul 1890, însuşi stareţul Andronic de la Noul Neamţ l-a binecuvântat sa picteze icoane. Primind monahismul în anul 1895 cu numele Ioasaf, va merge pe jos să viziteze mari centre bisericeşti din preajmă și de mai departe, de unde va prelua taina zugrăvirii icoanelor. De la primele icoane interpretate într-un stil naiv, va ajunge să picteze icoane ca un adevărat profesionist, deprinzând şi tehnici decorative noi. Devine foarte popular în toată Basarabia, lucrările lui fiind solicitate şi peste hotarele ţării. Pictând un număr impunător de icoane acestea ajung să fie comercializate drept icoane provenite din marile ateliere meșteșugărești. În sensul evitării acestor situaţii confuze, primeşte binecuvântarea stareţului de a-şi lăsa semnătura pe icoane, astfel obținând celebritate și numele lui.


Tur Virtual


Publicaţii Revista „Tyragetia"


Tyragetia, serie nouă, vol. XI [XXVI], nr. 2, Istorie. Muzeologie
ISSN 1857-0240
E-ISSN 2537-6330

Tyragetia, serie nouă, vol. XI [XXVI], nr. 2, Istorie. Muzeologie

Chișinău, 2017

Studii


Cristina Gherasim
Identitatea socială în mediul nobilimii din Basarabia în secolul al XIX-lea

Валентин Томулец, Сергей Сычёв
Политические партии и деятели Бессарабского земства (1869-1917)

Elena Ploșnița
Conacul familiei Lazo de la Piatra. Repere de muzeificare

Materiale și cercetări


Cătălina Chelcu
Justiţie şi fiscalitate în Moldova (sfârşitul secolului al XVI-lea - secolul al XVII-lea): cazul mănăstirilor închinate

Lilia Zabolotnaia
Primul testament al Mariei Cantemir din 1725

Andrei Emilciuc
Transhumanța comercială în Basarabia (1812-1853)

Valentin Tomuleț
Mazili și ruptași (și alte categorii sociale) în statistica recensământului populației din 1817

Maria Danilov
Valoarea bibliofilă a unui manuscris din biblioteca lui Ștefan Ciobanu (Ф.Ф. Вигел, Замечания по нынешнее состояния Бессарабии, 1823)

Elena Arcuș-Jantovan
Circulația monetară în secolul al XIX-lea în Principatul Moldovei: corespondența comercială a consulatelor franceze din Iași și Galați (1803-1866)

Eugen-Tudor Sclifos
Documente referitoare la Basarabia în arhiva de politică externă de la Paris (1856-1857)

Petru Golban
Considerații privind componența socială și etnică în școlile agricole din Basarabia

Mihail Dohot
Stil și eleganță în fotografia basarabeană în cea de-a doua jumătate a secolului XIX

Zoreana Muțac
Stabilirea și modificarea hotarului pe segmentul Basarabiei de Sud pe parcursul secolului al XIX-lea

Игорь Сапожников, Владимир Левчук
Генерал-лейтенант и «ученый археолог» Н.А. Маркс: вклад в исследования Бендерской крепости

Ioan Opriș
Alexandru V. Boldur – atitudini

Anatolie Povestca
Problema intrării României în Primul Război Mondial în viziunea liderilor partidelor politice – Partidul Național Liberal și Partidul Conservator

Nicolae Fuștei
Încercare de periodizare a istoriei relațiilor dintre statul sovietic și cultele religioase

Mariana S. Țăranu
Dezghețul hrușciovian și eliberarea basarabenilor din Gulag (1953-1963)

Liliana Rotaru
Tentative de implementare a legislaţiei lingvistice în şcoala superioară din RSS Moldovenească. 1989-1991

Silviu Andrieș-Tabac
Embleme ale justiției în heraldica moldovenească contemporană

Mariana Gugeanu, Doina Anăstăsoaei, Nicoleta Vornicu, Gheorghe Postică, Arhimandrit Filaret Cuzmin
Credință, arheologie, conservare. Mănăstirea Căpriana, Republica Moldova

Violeta Tipa
Muzeele din Polonia: modalități de valorificare a patrimoniului național

Gherghina Boda
Medierea culturală în muzee

Adelaida Chiroșca
Mesajul iconografic al compozițiilor Cina cea de Taină din colecția Muzeului Național de Istorie a Moldovei

Vera Serjant
Mărturii despre familiile de nobili de elită din Basarabia: Cantacuzin și Krupenski în colecțiile Muzeului Național de Istorie a Moldovei

Ana Grițco
Cartea poștală cu suport publicitar din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a Moldovei (sf. sec. XIX - prima jum. a sec. XX)

Yuri Pyatnitsky
Dragoste, politică şi arte frumoase. Automatul mecanic „Păunul de aur” pentru Ecaterina a II-a şi originile lui bizantine

Recenzii și prezentări de carte


Cătălina Chelcu
Igor Cereteu, Cartea bisericească în mănăstirile din Republica Moldova. Chișinău: Ed. Enciclopedică, 2016, 503 p. ISBN: 978-9975-53-739-1

Valentina Ursu
Liliana Condraticova, Arta metalelor din Basarabia (secolul al XIX-lea - prima jumătate a sec. XX). Chișinău: Grafema Libris, 2017, 384 p. ISBN 978-9975-52-204-5

 



 

 

Moldova independentă
RSSM sub regimul sovietic
Războiul Al Doilea Mondial
Basarabia şi RASSM între cele două războaie mondiale
Basarabia în perioada dintre cele două războaie mondiale
Epoca renaşterii mişcării cultural-naţionale
Epoca reformelor şi consecinţelor
Suprimarea autonomiei. Basarabia o nouă colonie ţaristă
Perioada autonomiei relative a Basarabiei în cadrul Imperiului Rus
Epoca
Fanariotă
Între medieval şi modern, epoca fanariotă
Epoca de aur a culturii româneşti
Secolul de aur al  culturii româneşti
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Formarea statului medieval Moldova
Perioada formării şi constituirii definitive a statului medieval de sine stătător Moldova
Epoca marilor migraţiuni nomade
Epoca marilor migraţiuni nomade şi apariţia primelor formaţiuni prestatale în regiunea carpato-dunăreană
Evul mediu timpuriu
Evul mediu timpuriu. Perioada constituirii comunităţilor romanicilor, a apariţiei primelor formaţiuni prestatale
Epoca fierului
Epoca fierului şi epoca antică
Epoca bronzului
Epoca bronzului
Epoca eneoliticului
Epoca eneoliticului
Epoca neoliticului
Epoca neoliticului
Epoca paleoliticului
Epoca paleoliticului
  
  

Veniţi la muzeu! Redescoperiţi istoria!
Vizitează muzeul
Vizitează muzeul
Program de vară– zilnic,
orele 10-18.

Program de iarnă – zilnic,
orele 10-17.
Luni închis.
Taxe de intrare:  Adulţi – 50 lei, pensionari, studenţi - 20 lei, elevi - 10 lei. Acces gratuit (...)

WiFi Internet prin Wi-Fi gratuit: Pentru vizitatori în curtea Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei funcţionează o reţea de internet prin Wi-Fi.




#Exponatul Lunii

Istoria acestei icoane își are rădăcinile în secolul al X-lea, la schitul Protaton de pe Sfântul Munte. În una din chilii ce purta numele „Adormirea Maicii Domnului", trăia un ieromonah bătrân, împreună cu un ucenic al său, care păstrau un superb chip al Fecioarei...

Citeşte mai multe >>




































Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2025 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

 



Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2025 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

menu
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2025 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC