#Exponatul Lunii

Cazanele turnate din bronz din perioada scitică (secolele V-III a. Chr.) reprezintă descoperiri relativ rare în zonele de stepă și silvostepă din nordul Mării Negre, în special la limitele sale de vest. În acest context, vasele de acest gen descoperite pe teritoriul Republicii Moldova ocupă un loc special în colecția Muzeului Național de Istorie a Moldovei (MNIM). La momentul de față în expoziția arheologică a muzeului sunt expuse două cazane de bronz descoperite în anul 1988 lângă s. Nicolscoe, mun. Tiraspol. Alte două cazane aflate în colecțiile MNIM provin din tumulii de lângă Dubăsari și Răscăieții Noi.

Piesa prezentată în calitate de exponat al lunii reprezintă o descoperire mai puțin cunoscută, documentată în 1979 în tumulul nr. 1 din preajma satului Răscăieții Noi, raionul Ștefan-Vodă. Pe lângă dimensiunile sale remarcabile (aproximativ 10 m înălțime), această movilă funerară este cunoscută și prin descoperirea din anul 1953 a unei terminații din bronz executată în stilul animalier scitic. Ulterior, în contextul deteriorării acestei movile a fost găsit un cazan de bronz turnat atribuit culturii scitice. Cazanul a fost grav afectat mecanic, în urma căruia buza a fost deformată, iar pereții, împreună cu un mâner vertical păstrat, au fost îndoiți. S-au pierdut fragmente din partea superioară a corpului și un mâner. Înălțimea totală reconstituită a cazanului este de 24 cm (fără mânere), diametrul reconstituit al cazanului emisferic este de 30 cm, iar greutatea de 6,5 kg. În 2020, au fost obținute date privind compoziția chimică a aliajului cazanului de bronz, care au arătat că acesta a fost turnat dintr-un aliaj format din aproape 95 % cupru. Mormintele scitice cercetate în tumulul de la Răscăieții Noi au fost datate în secolul al IV-lea a. Chr. În același timp, cazanul cu mânere verticale de la Răscăieții Noi aparține unei perioade mai timpurii, acest fapt fiind demonstrat de terminația din bronz din prima jumătate a secolului al V-lea a. Chr. descoperită în anul 1953. În plus, în mormântul 7 din tumulul 2 de la Răscăieții Noi a fost găsită o placă reprezentând un prădător încolăcit (expusă în expoziția MNIM), datată la mijlocul secolului al V-lea a. Chr. Astfel, cazanul din tumulul nr. 1 de la Răscăieții Noi, cel m ai probabil, aparține sfârșitului perioadei scitice medii, fiind datat la mijlocul, sau în al treilea sfert al secolului al V-lea î. Chr.

Cazanele de bronz scitice din nord-vestul Mării Negre sunt concentrate în trei regiuni principale: Bucovina-Podolia, Dunărea de Jos și Nistrul de Jos, unde a fost găsit și exemplarul din Răscăieții Noi. Unele cazane scitice au fost găsite în afara unui context arheologic, reprezentând descoperiri fortuite. Cu toate acestea, în asociere cu alte descoperiri „fortuite" (de ex. statui antropomorfe scitice), cazanele scitice marchează o prezență scitică, cel mai probabil, nu mai devreme de finalul secolului al VI-lea a. Chr. Cazanele pătrund în zona Bucovinei și Podoliei în perioada scitică timpurie și sunt cunoscute de la mijlocul secolului al VII-lea a. Chr. Cazanele din bronz turnate împreună cu purtătorii acestora, pătrund în zona de stepă cu 150-200 de ani mai târziu, la fel ca și complexele funerare „militare", care apar în regiunile de stepă de vest, nu mai devreme de mijlocul secolului al V-lea a. Chr. Marea majoritatea a complexelor funerare cu cazane se încadrează în a două jumătatea a sec. V a. Chr. La începutul secolului al IV-lea a. Chr. aceste cazane se întâlnesc mai rar, iar în al doilea sfert de secolului al IV a. Chr. au dispărut complet din practicile culturale ale populației din stepele nord-vest-pontice.

Tur Virtual

Publicaţii

Biblioteca „Tyragetia"

Mircea Babeș, Vasile Iarmulschi

Așezarea și necropola de tip Poienești-Lucașeuca de la Borosești (jud. Iași)

Biblioteca „Tyragetia” XXXII, Chişinău, 2020, 229 p. ISBN 978-9975-80-903-0; 978-9975-87-747-3.

Datorită cantității și valorii speciale a informațiilor științifice, obiectivul arheologic Borosești (jud. Iași, com. Scânteia) se dovedește a fi extrem de important pentru rezolvarea multiplelor probleme legate de situația cultural-istorică de la sfârșitul mileniului I. a. Chr. din regiunea est-carpatică.

În perioada anilor 1968-1978 (cu mici întreruperi) așezarea și necropola de la Borosești a fost cercetată de M. Babeș. În timpul a trei campanii de săpături (1968, 1970 și 1972) în așezare, au fost trasate patru secțiuni și șase casete. Cercetările din așezare au permis descoperirea a trei locuințe (?) de suprafață și a șapte gropi atribuite culturii Poienești-Lucașeuca.

Necropola a beneficiat de o atenție mai sporită. În timpul a șase campanii arheologice (1972-1974, 1976-1978) a fost investigată o suprafață de 2550 de metri pătrați și a fost descoperită întreaga necropolă (150 de morminte). Din cele 150 de înmormântări descoperite, 136 (90,66%) sunt morminte cu urne și 14 (9,34%) sunt morminte cu groapă.

Cronologia relativă a obiectivului arheologic de la Borosești se bazează în principal pe analiza descoperirilor din necropolă. Având în vedere asocierea pieselor de inventar, s-au distins două grupuri principale de morminte, care în opinia noastră corespund celor două faze de evoluție a sitului. Aceste etape pot fi sincronizate cu fazele C2-D1 ale culturii Latène din Europa Centrală sau cu prima și a doua fază a tinerei epoci de fier preromane conform lui R. Hachmann, ceea în cronologia absolută corespunde celui de-al doilea sfert al sec. II - prima jumătatea a sec. I a. Chr.

În ceea ce privește originea descoperirilor de la Borosești, trebuie menționat faptul că pentru majoritatea dintre ele analogii pot fi găsite în Europa Centrală. Aceasta sugerează faptul că, începând din a doua jumătate a secolului III a. Chr., grupuri de populație din diferite regiuni ale Europei centrale, în special din zona Elbe-Oder, s-au deplasat spre silvostepa est-carpatică, în cel puțin trei faze atestate arheologic. Aceste populații, care purtau diferite nume, și-a pierdut vechea identitate tribală, s-au grupat în noi comunități și au devenit cunoscuți lumii grecești și romane sub numele generic de bastarni.

CUPRINS

INTRODUCERE

I. AȘEZAREA DE LA BOROSEȘTI
I.1. Descrierea săpăturilor
I.2. Stratigrafia
I.3. Descrierea complexelor de tip Poienești-Lucașeuca
I.4. Locuințe și anexe gospodărești

II. NECROPOLA DE LA BOROSEȘTI
II.1. Catalogul descoperirilor
II.1.1. Morminte
II.1.2. Gropi de cult
II.1.3. Obiecte descoperite passim
II.2. Ritul funerar
II.3. Ritualuri funerare
II.4. Obiceiuri de port

III. TIPOLOGIA INVENTARULUI
III.1. Ceramica
III.1.1. Ceramica lucrată cu mâna
III.1.2. Ceramica confecționată la roata olarului
III.2. Recipiente de fier și din lemn
III.3. Ustensile de uz casnic
III.3.1. Obiecte de lut
III.3.2. Ustensile din piatră
III.3.3. Obiecte din metal
III.4. Obiecte de cult
III.5. Accesorii vestimentare
III.6. Piese de toaletă
III.7. Obiecte de podoabă
III.8. Arme și echipament militar

IV. CRONOLOGIE
IV.1. Cronologia și periodizarea așezării și necropolei
IV.2. Corelarea fazelor cimitirului și așezării la cronologia culturii Poienești-Lucașeuca
IV.3. Raportarea cronologiei așezării și necropolei la cronologia culturii Latène
IV.4. Corelarea cronologiei așezării și necropolei cu cronologia culturilor „germanice"
IV.5. Cronologia absolută a așezării și cimitirului

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

Zusammenfassung

Liste der Abbildungen und Tafeln