#Exponatul Lunii

Odată cu instaurarea regimului sovietic după raptul teritorial, în Basarabia s-a declanșat Teroarea Roșie. Începând cu 28 iunie 1940, pe teritoriul Basarabiei, mai apoi a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (2 august 1940), organele de stat au săvârșit un șir de represiuni politice în masă - pretextând motive politice, sociale, religioase și naționale - sub formă de privațiune de libertate, deportare, expulzare și alte măsuri de constrângere. Primele victime ale acestei terori au fost elitele naționale: primarii, învățătorii, judecătorii, avocații, funcționarii, foștii membri ai Sfatului Țării, acuzați de „antisovietism", „activitate contrarevoluționară", apartenență la partidele politice din România etc. Aceștia au fost ținta primelor arestări și încarcerări ale organelor sovietice de represiune. Ulterior, din 1941 au urmat deportările populației băștinașe în Siberia și în lagărele de corecție prin muncă, deportările de populație civilă din 5-6 iulie 1949, precum și cele din 1 aprilie 1951. Conform datelor Comisiei pentru studierea și aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, constituită la 14 ianuarie 2010, numărul victimelor deportate și supuse represiunilor în anii 1929-1951 a fost evaluat la peste 90 de mii de persoane. Într-un mod barbar, organele de represiune s-au răfuit și cu participanții și susținătorii mișcării de rezistență din RSSM, considerându-i criminali de stat, trădători, bandiți, tâlhari. Liderii organizațiilor de rezistență erau condamnați, de obicei, la pedeapsa capitală prin împușcare, iar membrii activi - la 25 de ani de privațiune de libertate, ispășindu-și pedeapsa în lagăre de muncă și închisori. Teritoriul imperiului sovietic era împânzit de o rețea odioasă de lagăre de corecție prin muncă și închisori, numită GULAG. Milioane de oameni au fost închiși în sistemul GULAG al Uniunii Sovietice, mulți dintre ei rămași pentru totdeauna pe pământurile Siberiei, în gropi comune și cimitire fără cruci. Majoritatea dintre lagăre erau colonii de muncă corecțională, în care deținuții erau supuși la muncă în mine sau la construcția drumurilor, canalelor, căilor feroviare sau clădirilor. Deținuții munceau sub amenințarea înfometării sau a execuției. Zeci de mii mureau în fiecare an din cauza muncii istovitoare, a condițiilor insuportabile, a execuțiilor sumare și a hranei necorespunzătoare.

O mărturie cutremurătoare a gulagului sovietic este exponatul „Haină de deținut politic", expus în această vitrină. Piesă muzeală - unicat, a fost achiziționată de la fostul deținut politic Vasile Cojocaru, domiciliat în orașul Chișinău. Ea a intrat în patrimoniu în anul 1995, într-o perioadă de activitate intensă a colaboratorilor din muzeu privind colectarea pieselor cu tematica represiunilor comuniste.

Vasile Cojocaru s-a născut în anul 1926, în satul Chioselia Mică, raionul Baimaclia (în prezent, raionul Cantemir). La 16 iunie 1951, a fost condamnat la 25 de ani privațiune de libertate de către Tribunalul Militar al trupelor Ministerului Afacerilor Interne al RSSM, conform articolului 54-1 (a) al codului penal al RSS Ucrainene - „trădare de patrie", și escortat într-un lagăr special din Kazakhstan, cu interdicții în drepturi și confiscarea averii. Evident, ne punem întrebarea: Ce vină se ascunde sub această acuzație de „trădător de patrie", care i-a schimonosit întreaga viață?

În iulie 1941, tatăl lui, Cojocaru Petru Grigore, născut în 1886, a fost arestat și calificat drept „dușman al poporului" (a fost membru al Partidului Național Țărănesc), fiindu-i confiscată toată averea. La 15 august 1942, ca „element social periculos", este închis în lagărul de corecție din orașul Mariinsk, regiunea Kemerovo, unde moare în condiții neclare, cel mai probabil, a fost executat. Vasile, de 14 ani, și mama lui au rămas pe drumuri, fără mijloace de existență. În cele din urmă, casa le este restituită și ei înjgheabă o nouă gospodărie. Dar în 1944 este înrolat în Armata Sovietică și trimis pe linia întâi a Frontului II Belorus, unde a fost rănit de două ori, devenind invalid de război, gradul II. Întors acasă, în 1948, și-a găsit mama pe drumuri și bolnavă. El îndrăznește să ceară de la autorități o parte din averea confiscată, la care primește răspuns o amenințare - că va fi trimis pe urmele tatălui său. Timp de trei ani a fost persecutat pentru această „îndrăzneală", ca în 1951, cu toate că a apărat țara bolșevică cu prețul sănătății, a fost arestat și condamnat. Iată, de fapt, ce se ascunde sub această acuzație de „trădare de patrie", imputată acestui cetățean. În anul 1956, este eliberat din detenție și trimis în Armenia, orașul Erevan, locul de trai indicat de autoritățile lagărului. Mulți ani la rând a fost urmărit de organele securității, aflându-se departe de casă, căci deținuților politici li se interzicea să se întoarcă la locul de trai. Revine acasă mai târziu. Prin certificatul din 28. 02. 1992, eliberat de Procuratura Republicii Moldova, este reabilitat și readus în drepturi. La 25 iulie 1991 este reabilitat și tatăl său.

Haina expusă - vestonul și pantalonii - fac parte din hainele de vară ale deținuților, care mai includeau și o șapcă sub formă rotundă, piesă de care muzeul nu dispune. Ele sunt confecționate din stofă groasă de bumbac. Vestonul are mâneci lungi, guleraș, se încheie cu patru nasturi, având în părți două buzunare aplicate. Pantalonii se încheie cu nasturi, au două buzunare în părți. Pe ambele piese este aplicat numărul „CEE 893" - codul de deținut al lui Vasile Cojocaru. Pe o bucată de stofă albă sunt scrise cu vopsea neagră trei litere mari și trei cifre. Numărul deținutului se aplica în patru locuri ale hainei. Un număr era aplicat pe șapcă, altul - pe spatele vestonului, al treilea - lângă inimă, iar al patrulea - pe pantaloni, mai sus de genunchiul drept sau stâng. Aceste patru locuri, de fapt, erau considerate și ca ținte de ochire, în caz de fugă a deținutului. Numărul se aplica și pe hainele de iarnă a deținuților (pufoaice, pantaloni vătuiți, căciuli). Din încălțăminte deținuții purtau - primăvara, vara și toamna - un fel de galoși mari din țesătură cauciucată, mai rar, cizme de kirză, iar iarna - pâsle. De obicei, celor nou-veniți le dădeau haine de mâna a treia - niște vechituri cu un miros îngrozitor.

Exponatul are o valoare muzeografică incontestabilă. El oferă publicului posibilitatea de a vedea și înțelege consecințele instaurării regimului totalitar comunist în RSSM. Prin expunerea lui, aducem un omagiu tuturor victimelor Terorii Roșii în Basarabia, în pragul zilelor de 13 iunie și 5-6 iulie - zile în care s-au produs cele două valuri de deportări ale băștinașilor noștri.

Tur Virtual

„Trenul durerii”

Monumentul în memoria victimelor deportărilor regimului comunist (neoficial, denumit și „Trenul durerii”) este un monument comemorativ dedicat zecilor de mii de moldoveni (basarabeni) deportați în anii 1940–1953 în timpul regimului comunist.

Amplasarea monumentului în scuarul Gării feroviare din Chișinău poartă o conotație specială: anume de aici au fost duși cu forța cei mai mulți dintre basarabeni, în Siberia și Kazahstan. Materialele documentare despre persoanele deportate și familiile acestora sunt incluse în patru volume ale Cărții Memoriei. Volumele conțin date privind persoanele supuse represiunilor (numele, prenumele reprimatului, anul nașterii, localitatea de origine, anul și motivul represiunii, locul detenției (deportării), date cu privire la reabilitare) din municipiile și raioanele Republicii Moldova. Materialul documentar este structurat conform diviziunii administrativ-teritoriale al Republicii Moldova de până la 12.11.1998. În cadrul raionului, materialele sunt repartizate pe comune, în cadrul comunei – în ordine alfabetică și respectând cronologia represiunilor. Pentru a-i asigura accesibilitate maximă, Cartea Memoriei a fost digitizată și codată într-un Cod QR.

Monumentul este realizat de sculptorul Iurie Platon. Inaugurarea monumentului a avut loc în data de 23 august 2013. Sculptura în bronz are o înălțime de 3 metri, 12 metri lungime și cântărește 15 tone.

IURIE PLATON

Pictor, ceramist, sculptor, organizator al numeroaselor proiecte internaționale de schimburi interculturale, cadru didactic în învățământul artistic,

plastician cu operă în colecții publice și private din întreaga lume,

decernat cu prestigioase premii și distincții la concursuri de artă contemporană.

Formarea

1974 – 1981 Liceul-internat Republican de Arte Plastice Igor Vieru, clasa profesorului Victor Marinescu, Chișinău

1982 – 1987 Institutul de Arte, clasa profesorilor Eve Mardna, Leo Rohlin, Tallinn, Estonia, Specializare: Arte plastice și aplicate

Consacrarea

1985 Debutează creator cu pictură la Teatrul tineretului, Tallinn, Estonia

1987 Expoziția republicană de artă decorativă, participă cu lucrarea Amintiri

1987 Titularizat membru al Asociației Tinerilor artiști plastici și critici de artă de pe lângă Uniunea Artiștilor Plastici din URSS

1991 Titularizat membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova

1997, 1998 Inițiator și organizator al Simpozionului Internațional de sculptură de forme mici în bronz, Chișinău

1996, până în prezent, artist plastic liber profesionist în Germania și Republica Moldova

Activitatea didactică în învățământul artistic

1987 – 1996 Profesor la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Chişinău. A condus prima promoție de absolvenți la catedra de ceramică, dintre care Oleg Dobrovolschi, Elena Mogorean, Ion Niţa, Vladimir Tabac s-au integrat în procesul creator contemporan.

2000, 2003, 2008 Profesor de sculptură în piatră la Academia de vară de pe lângă Centrul de Creație An der Copelschleuse, Meppen, Germania

2005 Profesor de pictură în aer liber la cursurile organizate de Galeria Imbert, Aix-en- Provance, Franţa

Expoziții solo

Din debutul activității artistice și până în prezent, desfășoară o amplă activitate de creație, acumulând în palmares mai mult de 60 expoziții personale și de grup în țară și peste hotare: Argentina, Austria, Bulgaria, Cehia, Franța, Germania, Italia, Japonia, Lituania, Macedonia, Moldova, România, Rusia, Spania, Suedia, Ungaria.

Lucrări monumentale în for public:

Argentina, Cehia, Germania, Republica Moldova, România

Lucrări în colecții publice și private:

Argentina, Cehia, Estonia, Germania, Republica Moldova, România

Distincții / burse:

1991 Premiul Tineretului pentru arta plastică, acordat de Ministerul Tineretului și Sporturilor al Republicii Moldova

1994 Premiul Complexului Muzeal Iulian Antonescu, Bacău, România

1996 Premiul Firmei Lotus, România – acordat la expoziția-concurs de artă contemporană Saloanele Moldovei: România-Republica Moldova

1997 Premiul întâi al Simpozionului sculptorilor Radio Europa Liberă, Republica Cehă

2000, 2003, 2008 Bursă acordată de Centrul de Creație An der Copelschleuse, Meppen, Germania

2006 Bursă acordată de Confederația Internațională a Uniunilor Artiștilor Plastici din Moscova la Cité Internaționale des Arts, Paris, Franța

2009 Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova

2009 Premiul Întâi la concursul pentru edificarea monumentului In memoria victimelor represaliilor staliniste, Chișinău

2011 Diplomă Ministerului Culturii al Republicii Moldova la Bienala Internațională de Pictură, Chișinău