#Exponatul Lunii

Șiragul de mărgele expus provine din complexul funerar nr. 6 din tumulul nr. 4, cercetat în anul 1982 de către dr. hab. Eugen SAVA în apropierea orașului Taraclia. Mărgelele au fost găsite în zona toracelui defunctului, fapt ce indică purtarea lor în colier și păstrarea poziției inițiale în cadrul inventarului funerar.
Colierul este alcătuit din 11 piese confecționate integral din faianță egipteană. Opt dintre acestea au formă sferică și sunt decorate cu incizii verticale, care formează între 14 și 21 de nervuri reliefate. Diametrul lor variază între 13 și 20 mm. Alte două piese sunt reprezentări de scarabei, cu dimensiunea de 23,5 × 19,5 mm, iar ultima componentă este o mărgică-pandantiv cilindrică aplatizată, prevăzută cu o incizie verticală mediană, și are dimensiunea de 22 × 9 mm. Cromatica pieselor variază de la albastru deschis la albastru închis și nuanțe violacee, caracteristice degradării și variațiilor glazurii specifice faianței egiptene.
Faianța egipteană reprezintă un material artificial pe bază de cuarț, acoperit cu o glazură alcalină de culoare albastră sau verde-albăstruie, utilizat pe scară largă în Egiptul antic și ulterior răspândit în spațiul mediteranean și pontic prin intermediul schimburilor comerciale. În primele secole ale erei noastre, astfel de obiecte constituie indicatori importanți ai contactelor culturale și economice dintre lumea mediteraneană și comunitățile din regiunea nord-pontică.
Prin caracteristicile sale tipologice, tehnologice și simbolice, șiragul de la Taraclia reprezintă un artefact deosebit de valoros pentru studiul relațiilor interculturale, al mobilității bunurilor de prestigiu și al practicilor funerare ale comunităților sarmatice din primele secole ale erei noastre (sec. I-II).

Tur Virtual

Expoziții

Compartimentul „Basarabia în secolul al XIX-lea”

(Expoziția permanentă ISTORIE ŞI CIVILIZAŢIE)

Compartimentul reflectă istoria Basarabiei epocii moderne. În urma războiului ruso-turc din 1806-1812 (purtat pe teritoriul Principatelor Române - Moldova și Valahia), care s-a sfârșit cu încheierea Tratatului de la București din 16/28 mai 1812, are loc anexarea de către Imperiul țarist a părții răsăritene a Principatului Moldovei (teritoriul dintre Prut și Nistru), prin extinderea frauduloasă a denumirii de Basarabia la toate ținuturile dintre Dunăre și Hotin (raialele turcești - Hotin, Bender, Ismail - anexate și ele). Mesajul expozițional este direcționat astfel spre reflectarea principalelor evenimente și fapte ce-au determinat evoluția Basarabiei timp de 106 ani de dominație străină.

Compartimentul „Basarabia în secolul al XIX-lea”

Administrație. Unul dintre principalele instrumente ale politicii imperiale de integrare, uniformizare și / sau rusificare l-a constituit administrația provinciei, fenomen ilustrat prin Așezământul de la 1828 și statele „ocârmuirii oblostei", prin Manualul de legi al lui Andronache Donici (1850), prin diverse însemne funcționale. Cea de a doua jumătate a sec. XIX - epoca „marilor reforme" - a condus la organizarea instituției de „zemstvă" în Basarabia (1869), organ de autoadministrare locală axat prioritar pe problemele ce țin de nevoile cotidiene ale populației: impozite, asistența socială, învățământ, medicină, agricultură. Sunt relevante în acest sens construcția unor clădiri impozante, precum spitalul de la Costiujeni și Muzeul Zemstvei.

Chișinăul este prezentat în expoziție ca loc de reședință a administrației militare țariste, apoi ca centru administrativ al ținutului (din 1818). Se rusifica chiar și aspectul edilitar al orașului. Procesul intens de urbanizare poate fi urmărit prin piesele expuse: proiectul unei case de locuit din Chișinău, vederi generale din Chișinăul de altădată - Casa Şumski, Hotelul elvețian; dar și imaginile unor personalități de excepție - primarul Chișinăului Carol Schmidt, (1877-1903), arhitectul principal al orașului Alexander Bernardazzi (1856-1878), ambii cu o contribuție deosebită la modernizarea orașului.

Economie. Caracteristicile de bază ale economiei Basarabiei între 1812-1918 sunt prezentate prin piese ce țin de muncile agricole și cele industriale. Ele vin să confirme caracterul aproape exclusiv agrar al economiei provinciei, care, deși era mai înceată decât în restul imperiului, a contribuit și ea la procesul de rusificare a populației.

Viața cultural-științifică a provinciei este relevată de apariția presei locale. Aceasta este una oficială, scrisă aproape în întregime în rusește. Totuși, au apărut și unele publicații în română: Buletinul Eparhiei Chișinăului (1868), Luminătorul (1913), Cuvânt Moldovenesc (1915). Alte piese autentice reflectă atât procesul de instituționalizare a sistemului de învățământ din Basarabia (fotografia unui grup de profesori de la Şcoala Reală din Chișinău, Cursul primitiv de limba română de Ioan Doncev (1865), diverse atestate de absolvire), cât și activitatea unor comunități / societăți cultural-științifice (Revista Societății Istorico-Arheologice Bisericești din Basarabia, Revista Societății Naturaliștilor).

La capitolul ce vizează civilizația rurală și urbană a provinciei, demersul expozițional este întregit de unele reconstituiri ale anturajului de epocă. Sunt prezentate obiecte cotidiene (vitrina-dugheană) și piese de mobilier (salonul-tip și cabinetul). Influențele ruse din mediul orășenesc contrastează vădit cu tradiționalismul conservat în mediul rural din Basarabia.