#Exponatul Lunii

Circa treizeci de icoane din patrimoniul MNIM îl au ca protagonist pe Sfântul Ierarh și Făcătorul de minuni Nicolae. Reprezentând în mare parte icoana târzie, dintre acestea se remarcă câteva imagini timpurii, rare prin compoziția lor iconografică. În icoana „Sfântul Nicolae cu scene din viață", ierarhul este reprezentat bust, binecuvântând Evanghelia. Este încadrat de două medalioane rotunde care păstrează chipul Mântuitorului și cel al Maicii Domnului, care îi oferă Evanghelia și omoforul. Sf. Nicolae, mai timpuriu decât alți sfinți, a fost înfățișat cu scene din ciclul său hagiografic. Primele imagini din viața sfântului datează din secolul al XI-lea, reprezentate pe o icoană pliantă din mănăstirea Sf. Ecaterina din Sinai.

Icoana muzeală datează de la începutul secolului al XIX-lea, păstrând sipetul tradițional, specific icoanelor clasice. Douăsprezece casete oferă imagini din viața sfântului, dispuse de la stânga la dreapta: câte patru pe latura superioară și inferioară și câte două în registrele laterale, după cum urmează: Nașterea Sf. Nicolae (1), Botezul Sf. Nicolae (2), Miracolul vindecării femeii ciunge (3), Ucenicia tânărului Nicolae (4), Hirotonirea întru diacon (5), Hirotonirea întru episcop (6), Visul lui Constantin (7), Sf. Nicolae salvează trei voievozi de la execuţie (8), Miracolul salvării de la înec (9), Minunea salvării lui Vasile de la arabi (10), Adormirea Sf. Nicolae (11) și Transferarea moaștelor Sf. Nicolae în or. Bari (12).

Sfântul Ierarh Nicolae este sărbătorit de Biserica Ortodoxă de două ori pe an: la 6/19 decembrie, ziua nașterii sale, și la 9/22 mai, ziua în care moaștele sfântului au fost transferate de la Myra la Bari (1087). Dintre toți sfinții lumii creștine, chipul Sf. Nicolae este unul dintre cele mai populare, astfel încât chiar și o persoană fără experiență în domeniul iconografiei ar recunoaște cu ușurință imaginea sa.

Sf. Nicolae s-a născut în Imperiul Roman, la Patara, provincia Lichia, în perioada 260-280, sursele timpurii trecând cu vederea data exactă a nașterii. Provenea dintr-un neam avut, dar faima și luxul îi erau străine. S-a consacrat de timpuriu rugăciunii și studierii Sfintei Scripturi, deprinzând cu ușurință și alte discipline. Refuza petrecerile gălăgioase și discuțiile pustii, mergea regulat la biserică și stăruia asupra unei vieți feciorelnice. Mai târziu s-a consacrat slujirii pastorale, apărând cu perseverență credința creștină și pronunțându-se ferm împotriva ereziilor.

Grație grijii față de oameni și binefacerilor pe care le-a manifestat pretutindeni, a devenit foarte popular nu doar la Myra, ci și în împrejurimi. Harul Sfântului Duh, sălășluit în inima lui, s-a manifestat prin minunile săvârșite atât în timpul vieții, cât și după moarte, calificativul „Făcătorul de minuni" devenind un atribut indispensabil al numelui său. Sf. Nicolae s-a stins din viață în anii '30 ai secolului IV (circa 334-337), osemintele fiindu-i depuse în somptuosul cavou de marmură din catedrala episcopală în care a păstorit ani la rând. Aceasta a devenit, la scurt timp, un important centru de pelerinaj.

Sfânta Tradiție a păstrat cu acuratețe trăsăturile portretului sfântului, apariția sa pe icoane remarcându-se printr-o individualitate pronunțată. Arta bisericească a adunat multiple reprezentări iconografice - de la imaginea până la umăr la cea în plină statură. Diversitatea acestor reprezentări sugerează că iconografia finală a imaginii Sf. Nicolae nu era încă formată, constituindu-se abia prin secolele X-XI. Se spune că un rol important în venerarea Sf. Nicolae l-a jucat o icoană autentică din bazilica din Myra, executată în timpul vieții sfântului, menționată în surse scrise încă din secolul al XI-lea.

Icoanele cu ciclul hagiografic al Sfântului Nicolae au cunoscut o largă răspândire atât în arta bizantină, cât și în cea post-bizantină, confirmând importanța și popularitatea cultului său.

Tur Virtual

Expoziții

„Culorile ortodoxiei. Polonia”

14 martie - 30 aprilie 2022

Deși religia dominantă în Polonia este cea catolică, de secole pe teritoriile poloneze trăiesc și adepți ai Bisericii ortodoxe și greco-catolice. O parte din tradițiile și patrimoniul lor bogat este prezentată în cadrul expoziției „Culorile Ortodoxiei. Polonia" care poate fi văzută în perioada 14 martie-30 aprilie 2022, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Chișinău.

Procesul creștinării slavilor, care a început odată cu misiunea sfinților Chiril și Metodiu, a avut loc atunci când slavii au intrat în contact cu cultura bizantină. Deși Piaștii, primii conducători ai teritoriilor poloneze, au primit creștinismul din vest în anul 966, misiunea celor doi sfinți s-a extins pe teritoriile slave din est, printre acestea numărându-se Grody Czerwieńskie, statul Wiślan, teritoriul aflat între fluviile Vistula și Bug. Până în secolul al XIV-lea, regiunile Chełm, Podlasie și teritoriul dintre fluviile Vistula și Bug s-au aflat în cea mai mare parte a timpului sub influență rusească.

Rolul politic și cultural al Bisericii Ortodoxe pe teritoriile poloneze a crescut datorită expansiunii teritoriale a dinastiei Piaștilor spre est. Luptele continue de pe teritoriile estice, precum și schimbarea repetată a granițelor au condus la formarea unei populații cu religii și culturi diferite. Deși numărul adepților religiei ortodoxe creștea semnificativ, biserica ortodoxă era doar o confesiune tolerată în comparație cu Biserica romană-catolică, care era dominantă.

Situația s-a schimbat considerabil odată cu Uniunea de la Brest din anul 1596 încheiată între Biserica romano-catolică și o parte a ierarhilor Bisericii ortodoxe, care au recunoscut autoritatea papei. Până la începutul secolului al XVIII-lea, această uniune - în urmă căreia a fost creată Biserica greco-catolică (unită) - a cuprins aproape întreaga structură a bisericii vestice de pe teritoriile poloneze (cu toate acestea, mănăstirea din Jabłeczna a rămas ortodoxă pe toată durata existenței sale).

După împărțirile Poloniei (din anii 1772, 1793, 1795), Biserica greco-catolică a rezistat pe teritoriile aflate sub ocupație austriacă, fiind, în schimb, lichidată în câteva etape pe teritoriile ocupate de ruși.

Pe teritoriul Poloniei renăscute în 1918, Biserica ortodoxă s-a confruntat cu lipsa încrederii venită din partea autorităților statului și datorată asocierii acesteia cu opresiunea rusească. În anul 1924 a obținut statutul de biserică autocefală, nerecunoscută însă de Biserica rusă, care i-a acordat dreptul la autocefalie abia după Al Doilea Război Mondial. Numărul de credincioși ai Bisericii Autocefale Poloneze a scăzut simțitor după cel de-Al Doilea Război Mondial ca urmare a transferului populației ucrainene în U.R.S.S., în anul 1944, și a relocării polonezilor din Zonele Limitrofe de Est în așa-numitele Teritorii Redobândite, adică în vestul Poloniei de astăzi.

Conform ultimului recensământ din anul 2011, în Polonia locuiesc circa 190 de mii de ortodocși și greco-catolici, adică aproximativ 0.5% din toată populația țării.

În ciuda numărului relativ mic de credincioși, Biserica ortodoxă reprezintă o parte importantă a culturii poloneze. În unele regiuni ale țării (mai ales în cele de nord-est și sud-est), adepții Bisericii ortodoxe și ai celei unite constituie majoritatea populației sau o parte importantă a acesteia (spre exemplu în regiunile Podlasie sau Polesie).

Frumusețea naturii, diversitatea etnică și culturală, precum și istoria bogată a acestor pământuri reprezintă o atracție pentru turiști. Polonia are, de asemenea, monumente valoroase asociate bisericilor din est, iar opt biserici de lemn din regiunea Subcarpatia se află pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Expoziția „Culorile Ortodoxiei. Polonia" poate fi văzută la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Chișinău, gardul din strada 31 August 1989, 121A, în perioada 14 martie-30 aprilie 2022.

#Exponatul Lunii

Icoana „Sfântul Nicolae cu scene din viață”

„Culorile ortodoxiei. Polonia”

14 martie - 30 aprilie 2022

#Exponatul Lunii