În perioada 7-30 septembrie 2026, Comunitatea Evreiască din Republica Moldova, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Moldovei, prezintă expoziția documentar-fotografică „Vocile Sinagogilor", deschisă publicului la parterul muzeului.
Expoziția propune o incursiune vizuală în patrimoniul religios evreiesc al Moldovei, printr-un ansamblu de panouri care juxtapune fotografii de epocă și imagini de arhivă cu starea actuală a sinagogilor construite între secolele XVIII-XX. Aceste edificii, ridicate de comunități, bresle și familii evreiești, au traversat regimuri politice, războaie și transformări sociale. Unele și-au păstrat funcția religioasă, altele au fost reconvertite, iar câteva au rămas doar ca ruină sau amintire.
Sinagogile au fost mai mult decât lăcașuri de cult: ele au constituit centre comunitare, locuri de educație și solidaritate, contribuind la viața urbană și economică a Moldovei. Expoziția oferă o perspectivă comparativă asupra acestor transformări, invitând vizitatorii să reflecteze asupra memoriei urbane și asupra modului în care patrimoniul construit devine martor tăcut al diversității etnice și religioase.
Dincolo de valoarea documentară, expoziția este o meditație asupra memoriei urbane și asupra modului în care spațiul construit păstrează, adesea în tăcere, straturile unei istorii comunitare esențiale pentru conștientizarea trecutului multietnic şi a diversității religioase a Moldovei. „Vocile Sinagogilor" redă vizibilitate acestor martori arhitecturali și deschide un dialog despre patrimoniu, memorie și continuitate.
Expoziția se înscrie în programul Zilelor Europene ale Culturii Evreiești în Republica Moldova - 2026, sub motto-ul „Ecoul Spiritului prin Timp". Expoziția se pliază totodată pe tematica Zilelor Europene ale Patrimoniului în Republica Moldova 2026, desfășurate sub genericul „Patrimoniul în pericol: Reînvie, Rezistă, Reimaginează". În acest cadru, „Vocile Sinagogilor" devine un exemplu de reactivare a memoriei colective și de sensibilizare asupra fragilității patrimoniului construit, invitând la reimaginarea rolului său în societatea contemporană.
Expoziția „Vocile Sinagogilor. Ecoul Spiritului prin Timp" poate fi vizitată în perioada 7-30 septembrie 2026 la parterul Muzeului Național de Istorie a Moldovei, Chișinău, str. 31 August 1989 121A.