#Exponatul Lunii

Setul de vase ceramice a fost descoperit întâmplător în luna octombrie 2025 în partea de sud-vest a satului Bălceana, r. Hâncești, la circa 1,2 km de la r. Lăpușniţa. Materialele arheologice au fost recuperate de către Agenţia Naţională Arheologică.

Inventarul ceramic cuprinde un vas de provizii (pifos) de dimensiuni mari cu un volum de 20 litri (h=39,2 cm, d=35,0 cm) decorat cu un brâu reliefat sub buză, un castron de dimensiuni medii cu un volum de 2,5 litri (h=16,9 cm, d=23,2 cm), o cană de dimensiuni medii cu un volum de 0,6 litri (h=12 cm, d=13,4 cm) și un fund de la un vas-borcan.

Vasele ceramice de factură grosieră sunt confecționate manual, prin tehnica suprapunerii și modelării unor suluri de lut, pregătite din pastă cu adaos de șamotă și nisip. Suprafața ceramicii este neregulată, acoperită cu un strat de angobă de culoare gălbuie-roșietică cu pete negre, miezul pereților fiind de culoare neagră.

Cele trei vase păstrate integral denotă forme bitronconice bine profilate cu diametrul maxim în partea de mijloc a corpului, cu buzele drepte sau oblice ușor rotunjite la capăt. Oalele de acest tip sunt caracteristice pentru aria culturală medievală timpurie din Nordul și Nord-Vestul Mării Negre datată în secolele V-VII. La est de râul Nistru, pe teritoriul Ucrainei, ceramică analogică se întâlnește în cadrul așezărilor de tip Penkovka, iar în spațiul carpato-nistrean aceasta este caracteristică pentru așezările de tipul Costișa-Botoșana-Hansca.

În spațiul pruto-nistrean ceramica grosieră cu corpul bitronconic, de regulă, este atestată prin fragmente și relativ rar prin vase întregi, descoperite la Hansca, Dănceni, Recea, Seliște, Păhărniceni etc., aceasta reprezentând o componentă indispensabilă a inventarului local din perioada secolelor V-VII. În acest context, descoperirea la Bălceana a unui set de vase grosiere bitronconice păstrate aproape intact reprezintă un caz relativ rar întâlnit, care are o importanță deosebită pe plan științific. Conform unor ipoteze, tradiția ceramicii grosiere cu corp bitronconic din secolele V-VII ar fi de origine nord-pontică. În același timp însă, nu poate fi exclus și faptul ca vasele ceramice bitronconice ar putea să reprezinte un produs al interferențelor etnoculturale de epocă rezultat concomitent pe întregul teritoriu de la Carpați până la Nipru și Donețul de Nord.

Tur Virtual

#Exponatul Lunii

Aprilie 2021

Cruce-fibulă

Din perioada de debut a creștinismului, crucea semnifica nu doar instrumentul de tortură, ci și simbolul biruinței asupra morții, simbol al mântuirii.

Piesa pe care o prezentăm luna aceasta este executată din argint, având forma unei cruci de tip bizantin, cu marginile brațelor trapezoidale. Brațele laterale și cel din partea inferioară par că sunt întoarse în interiorul unui vas (potir?) cu „piciorușul" în formă de trapez.

Brațele crucii și ale „potirului" se finalizau cu un element decorativ în formă de sferă (picătură). Crucea are un decor în relief, executat în tehnica filigranului și granulației, compus din picături, șnururi - duble și triple -, cercuri cu picătură în centru, frunze de trifoi (?). În centrul crucii, la intersecția brațelor, se află o montură circulară cu marginea șnurată, în care se află un granat. Totuși, elementul decorativ principal reprezintă imaginile a patru păuni spre dreapta, cu un șarpe în cioc, dispuși pe toate brațele crucii. Imaginea păunilor este redată într-o manieră artistică însă coada este stilizată sub formă de palmetă.

Păunul, originar din India, datorită cozii sale luxoase în formă de evantai, era considerat simbol al Soarelui. În Grecia antică, el era considerat păsărea sacră a zeiței Hera, iar în Roma antică - a zeiei Iuno. În Rusia kieveană, păunul (pasărea-măiastră) simboliza, la fel, Soarele. În Occident, păunul era considerat un ucigaș de șarpe, iar culorile irizate ale cozii erau atribuite capacității sale de a transforma veninul șarpelui în substanță solară. De vreme ce șerpii din simbolismul iranian erau considerați dușmanii soarelui, se credea că păunul ucide șerpii, pentru ca din saliva lor să-și creeze „ochii" irizați de bronz-verde și albastru-auriu de pe penele cozii sale.

Splendoarea strălucitoare a cozii păunului mascul este motivul pentru care îl comparăm cu zeii nemuritori și, prin urmare, cu nemurirea. Păunii sunt cunoscuți ca o emblemă a măreției, a autorității regale, a superiorității spirituale, a creației ideale.

În perioada timpurie a creștinismului, păunul reprezenta simbolul iubirii, învierii, nemuririi, frumuseții, al veșniciei sufletului, al ochiului atotvăzător al Bisericii, iar pana de păun era emblema Sf. Varvara. Reprezentarea păunilor cu șarpele în cioc, pe cruce, nu este deloc întâmplătoare, ea simbolizând victoria lui Christos asupra Răului.

Pe partea din spate a crucii sunt păstrate urmele unui dispozitiv de fixare, care, probabil, se completa cu un ac (lipsă), piesa având astfel și o funcționalitate de agrafă (fibulă), care, cu siguranță, se prindea pe stofă. Presupunem datarea piesei cu sec. IX-XII.

Piesa are următoarele dimensiuni: înălțimea- 125 mm; lățimea - 86 mm; greutatea - 47 g.