#Exponatul Lunii

Istoria acestei icoane își are rădăcinile în secolul al X-lea, la schitul Protaton de pe Sfântul Munte. În una din chilii ce purta numele „Adormirea Maicii Domnului", trăia un ieromonah bătrân, împreună cu un ucenic al său, care păstrau un superb chip al Fecioarei. Era o icoană veche care se va face vestită prin descoperirea rugăciunii „Cuvine-se cu adevărat".
Prin anii 980-982, într-un ajun de duminică, înainte de privegherea de toată noaptea, bătrânul călugăr plecase la biserica din apropiere şi lăsase cuvânt ucenicului să facă rânduiala religioasă şi în chilie. Cum era de ascultare, ucenicul făcuse întocmai ce i s-a spus. Când acesta ajunge la cântarea a IX-a Canoanelor „Ceea ce eşti mai curată decât serafimii...", iată că aude cum cineva începe să cânte împreună cu el „Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu". Era un călugăr pelerin, apărut pe neprins de veste, care se alăturase celui din chilie, în săvârşirea rânduielilor de rigoare. În acest moment icoana a început să radieze lumină în jurul său, ca în plină zi. Ucenicul, uluit de cele petrecute, îl roagă pe misteriosul călugăr să-i scrie versurile. Acesta i le scrie cu degetul pe o ţiglă de parcă scria pe ceară moale şi-i spune : „De acum înainte aşa să cântaţi şi voi, ortodocşii", şi zicând acestea s-a făcut nevăzut. Ucenicul, rămas de unul singur, se dumerise că fusese martorul unor mari întâmplări. Îl luminase gândul, că pelerinul n-a fost altcineva decât Sfântul Arhanghel Gavriil şi venise, cum făcuse şi alteori, să aducă oamenilor cuvântul Celui de Sus.

Din chilia „Adormirea Maicii Domnului" icoana a fost pusă în Sfântul Altar a bisericii Protaton, unde şi până astăzi se păstrează o icoană de acest fel, iar ţigla cu cântarea divină este dusă la Constantinopol şi inclusă în cărţile de cult ale Bisericii Ortodoxe. În scurt timp, rugăciunea Arhanghelului Gavriil a fost introdusă în cadrul Sfintei Liturghii, imediat după Sfinţirea Darurilor de Pâine şi Vin. Valea cu chiliile se numeşte de atunci Adin, ceea ce înseamnă „a cânta", „cântare". Icoana ''Cuvine-se cu adevărat'' este de o inestimabilă valoare şi a devenit protectoarea Sfântului Munte. Icoana este sărbătorită la 11/24 iunie, comemorând minunata apariţie a Sfântului Arhanghel și la 13/26 iulie în cinstea Soborului Arhanghelului Gavriil.

Este o icoană de tip Eleusa, personajele centrale exprimând gingăşie şi tandreţe. Ţine Pruncul cu mâna dreaptă, cu cea stângă, petrecută pe sub picoarele lui, prinde între degete cămaşa fiului. Micul Iisus poartă cămaşă scurtă, până la genunchi, în mâna dreaptă ţine sulul, pe care sunt scrise cuvintele Axionului. Mâna stângă, însă, este strecurată pe sub vălul Maicii Domnului spre umărul Ei stâng. Ambii poartă coroane şi nimburi aurite. Doi îngeri încadrează nimbul Preacuratei, iar în cer deschis Atotputernicul binecuvântează cu ambele maini. Realizată în tehnica tempera pe lemn, icoana este prevăzută cu foiță de aur și email multicolor ce conferă imaginii o finețe aparte. Inscripția de pe latura inferioară a chenarului anunță că icoana a fost realizată de pictorul Ioasaf, în anul 1905.

Este vorba de călugărul zugrav Ioasaf Berghie (1862-?) de la mănăstirea Noul Neamţ, aflându-se aici în perioada anul 1887 - anii '40 ai secolului XX, ocupând trei camere, „ca să-şi aşeze atelierul ... în care a lucrat continuu la icoane şi mănăstiri". Născut în familia dascălului bisericii din satul Jabca, Ștefan Berghie, Ioan Berghie a îndrăgit de tânăr chipurile sfinte din icoane. În anul 1890, însuşi stareţul Andronic de la Noul Neamţ l-a binecuvântat sa picteze icoane. Primind monahismul în anul 1895 cu numele Ioasaf, va merge pe jos să viziteze mari centre bisericeşti din preajmă și de mai departe, de unde va prelua taina zugrăvirii icoanelor. De la primele icoane interpretate într-un stil naiv, va ajunge să picteze icoane ca un adevărat profesionist, deprinzând şi tehnici decorative noi. Devine foarte popular în toată Basarabia, lucrările lui fiind solicitate şi peste hotarele ţării. Pictând un număr impunător de icoane acestea ajung să fie comercializate drept icoane provenite din marile ateliere meșteșugărești. În sensul evitării acestor situaţii confuze, primeşte binecuvântarea stareţului de a-şi lăsa semnătura pe icoane, astfel obținând celebritate și numele lui.

Tur Virtual

#Exponatul Lunii

Decembrie 2022

Cărți poștale dedicate sărbătorilor de iarnă

"Pe timpuri oamenii își trimiteau felicitări...”

Suntem în pragul sărbătorilor de iarnă, când ne preocupăm de micile bucurii și surprizele plăcute pe care vrem să le facem celor dragi, alături de felicitarea rostită sau scrisă. Cea din urmă - felicitarea scrisă de mână și expediată prin poștă - azi nu mai este atât de populară, or tehnologiile moderne de transmitere a informațiilor au înlocuit aceste „mici petice de carton", care emanau nu numai parfumul de epocă, dar și individualitatea celui ce a expediat-o. De-a lungul timpului, felicitările au avut rolul unor mesageri, care, de multe ori, au „înlocuit" vizitele menite pentru a-i felicita „personal" pe cei apropiați, pe prieteni, cunoscuți, simbolizând și un gest de stimă și prețuire din partea expeditorului față de destinatar.

Predecesorii felicitărilor au fost cărțile de vizită, apărute pentru prima dată la mijlocul secolului al XVIII-lea la Paris, unde, în preajma sărbătorilor, acestea erau expediate prin curieri sau înmânate personal rudelor, prietenilor, cunoscuților. Anul 1843 este considerat anul "nașterii" felicitărilor cu tematica sărbătorilor de iarnă, prima felicitare de Crăciun fiind comandată de Henry Cole și ilustrată de John Horsley în Londra, apoi multiplicată cu ajutorul litografiei, aceasta asemănându-se cu tradiționalele cărți de vizită. Asemeni unor opere de artă, unele erau cu chenare de aur sau de argint, chiar și atunci când fenomenul a devenit industrie, ele încântau prin imagini feerice, calde, astfel că mesajul scris destinatarului aducea o bucurie și mai mare. Felicitările se deosebeau de celelalte cărți poștale nu numai ca imagine și mesaj, dar și printr-un șir de semne-simboluri caracteristice evenimentului, fiecare în parte purtând un mesaj individual. Acestea erau ilustrații ale tradițiilor și obiceiurilor care existau în țara respectivă, rămânând constantă, indiferent de țară, reprezentarea copiilor și a familiei, șirul imaginilor fiind completat cu scene biblice. Odată cu apariția fotografiei, au început să se imprime cărți poștale cu scene montate. Nu mai puțin interesante erau felicitările cu scene cotidiene reflectând tema Crăciunului, care aveau ca imagine, pe lângă cele tradiționale, masa de sărbătoare, copiii deschizând cadourile aduse de Moș Crăciun, companii și cupluri amuzante, uneori nu foarte sobre, pomul de Crăciun împodobit etc.

Patrimoniul Muzeului Național de Istorie a Moldovei deține o colecție bogată de cărți poștale ilustrate, care include și felicitări cu diverse ocazii. Cele expuse cu ocazia sărbătorilor de iarnă - Crăciunul și Anul Nou - sunt doar o mică parte din colecție, ele au circulat în Basarabia acum un secol, fiind expediate din Imperiul Rus, România și alte țări. Răsfoind albumele cu cărți poștale de epocă, ne transpunem în lumea magică a sărbătorilor de iarnă alături de cei dragi, savurăm parfumul de epocă și ne întrebăm: când am trimis ultima oară prin poștă o felicitare de Crăciun sau de Anul Nou, scrisă de mână?