#Exponatul Lunii

Planta viţa de vie, răspândită în prezent practic pe întreg globul pământesc, îşi are începuturile în perioada geologică cretacee/cretaceous superioară, când pe Terra au apărut speciile Vitis Linn (era Mezozoică) şi, mai târziu, Vitis Vinifera L., ultima atribuindu-se deja la plantele agricole de cultură. Originea viţei de vie cultivate - Vitis vinifera L. - majoritatea cercetătorilor o leagă de specia sălbatică de pădure Vitis sylvestris Gmel. Lăstărişuri ale Vitis sylvestris Gmel se întâlnesc încă sporadic în crângurile din lunca Prutului şi ale Nistrului.

În perioada Precucuteni III - Trypillia A (cca. 4750-4600 a. Chr.) s-a documentat fără dubii prezenţa seminţelor de struguri cultivați pe ceramica aşezării Ruseştii Noi I, stratul I, cuptorul A, constând dintr-o amprentă de semință pe un fragment de ceramică, având ciocul alungit de specie domesticită Vitis vinifera L. O altă amprentă de semință de Vitis vinifera L este documentată în așezarea Vărvăreuca VIII, asesizată pe un perete de vas pictat din etapa Cucuteni B - Trypillia CI (3800-3500/3300 a. Chr.).
În luna octombrie, cu prilejul Zilei Naționale a Vinului, Muzeul Național de Istorie a Moldovei vă propune spre atenția dumneavoastră o relicvă unicat în sud-estul Europei. Exponatul provine din așezarea Brînzeni VIII ,,Sâiece", aparținând culturii Cucuteni-Trypillia și datată cu faza Cucuteni AB2 - Trypillia B2 (ca. 4050-3800 a. Chr.), localizată în satul Brânzeni, raionul Edineț. Situl este situat la 2 km sud-vest de localitate într-un triunghi format de confluența râuleților Racovăț, Drobiște și drumul local L36 Bădragii Vechi-Brînzeni. Amplasată pe un teren cu 25-30 metri deasupra văii. A fost descoperit în 1966 de arheologul Nicolaie Chetraru. Fiind investigată prin săpături arheologice în perioada 1978-1980 de către Vsevolod Marchevici.
Piesa lunii octombrie este o amprenta de frunză de vie ce a fost descoperită în 1980, aceasta provine din groapa numărul 5, cercetată parțial, ce avea adâncimea maximă de 155 cm. Din același complex arheologic situat lângă locuința numărul 1 provin și mai multe semințe de viță de vie fapt menționat în raportul de săpătură.
Amprenta de frunză de viță de vie apare pe o lipitură de lut grosier, ars, este zgurificată în urma arderii secundare, culoare roșiatică, având forma rectangulară neregulată, aplatizată. Suprafața exterioară denivelată, zgrunțuroasă. Suprafața amprentei este netezită, nervurile frunzei fiind foarte bine evidențiate. Având următoarele dimensiuni: diametrul lungime: 99 mm; lățime: 110 mm; grosimea: 28-31 mm, exponatul ne prezintă în toată splendoarea o amprentă autentică de frunză de viță de vie. Unii cercetătorii atribuie amprenta viței de vie domesticite Vitis vinifera L alții fiind mai sceptici o considera de specie sălbatică. Cu toate astea fiind descoperită într-un context arheologic foarte clar și bine documentat, împreună cu semințe de struguri lângă o locuință este o dovadă ce ne permite să afirmăm că vița de vie făcea parte din viața comunităților cucuteniene acum 6000 de ani în urmă. Odată cu aceste descoperiri putem afirma că procesul de domesticire și de creare a strugurilor de masă este în plin proces de dezvoltare. Diversitate formelor ceramice cucuteniene cât și pictura unora din ele ne sugerează fără dubii utilizarea lor ca recipiente pentru diverse lichide. Respectiv apariția vinului la comunitățile cucuteniene poate fi luată în discuție.

Tur Virtual

#Exponatul Lunii

Februarie 2023

Radioreceptoare: Telefunken și Philips

Radioul reprezintă una dintre realizările tehnologice de excepție ale gândirii umane, care a condus la apariția și dezvoltarea celui mai puternic și mai popular mijloc de comunicare în masă. De la începuturile sale, radiofonia a avut efecte imediate pe plan social, economic, militar, dar şi pe cel cultural.

Radioul este opera timpului, la care au contribuit mai mulți oameni de știință. Printre cele mai importante nume menționăm pe: fizicianul scoțian James Clerk Maxwell, care a prezis, în 1860, existența undelor radio; fizicianul german Heinrich Rudolph Hertz, care a demonstrat că variațiile rapide ale curentului electric ar putea fi proiectate în spațiu sub formă de unde radio; inventatorul american de origine croată Nicola Tesla, care, în 1891, a construit modelul teoretic al aparatului ce producea cicluri electromagnetice.

Acei cărora li se atribuie în mod prioritar aceasta descoperire - inventatorul italian Guglielmo Marconi și fizicianul rus Alexander Popov - nu au făcut altceva decât să sintetizeze sau să împletească idei flotante, așa că nimeni nu are drept de paternitate intelectuală, ceea ce nu le exclude drepturile conferite de brevete și, implicit, gloria.

De mai bine de 120 de ani, radioul spune povești, salvează vieți, transmite știri, educă generații, oferă un mijloc de recreere, modelează experiența diversității unei societăți. În semn de prețuire pentru acest puternic vector de informație şi cultură, UNESCO a instituit, în 2012, o sărbătoare specială, Ziua Mondială a Radioului, care se marchează în întreaga lume la 13 februarie.

Apariția radiodifuziunii sonore a propulsat dezvoltarea radiotehnicii. Treptat, începând cu 1920, necesitatea audițiilor colective au determinat fabricarea primelor difuzoare pe principiul inducției electromagnetice, care dispuneau de o diafragmă sau un con difuzor. Mișcate de o paletă metalică, acestea acționau o masă de aer importantă, producând astfel sunete puternice. Depășind cadrul evolutiv, cu toate greutățile inerente, radioul s-a perfecționat continuu, cu predilecție după inventarea lămpilor de radio și a tranzistoarelor, ajungându-se la construcția de aparate tot mai complexe.
Muzeul Național de Istorie a Moldovei conservă şi valorifică circa 120 de radioreceptoare cu valoare istorică, tehnică și memorială, fabricate între 1934 și începutul secolului al XXI-lea în diverse țări. Aparatele de radio din patrimoniul muzeal prezintă interes pentru istoria științei și tehnicii, o parte dintre acestea remarcându-se ca piese de referință pentru evoluția mijloacelor de comunicare.

Din punctul de vedere al principiului de funcționare, aparatele radio deținute de muzeu sunt cu amplificare directă, cu reacție și superheterodine. Din punct de vedere categorial, fondul radiotehnic muzeal este alcătuit din: 36 de aparate de radioficare, 17 receptoare radio cu tuburi electronice şi 68 de radioreceptoare tranzistorizate.

Luna aceasta, în cadrul serialului „Exponatul lunii", supunem atenției publicului două radioreceptoare staționare cu tuburi electronice, Telefunken și Philips, de o mare valoare istorică și tehnică, ele punând bazele constituirii colecției muzeale de aparate radio.

Radioreceptor Telefunken, model Koncert Trial, a fost fabricat la întreprinderea Radiotechna din Praga-Prelouc, Cehoslovacia, între anii 1934 şi 1935. Este un aparat de tip superheterodină, în carcasă de bachelită. Caracteristici tehnice: 4 tuburi electronice - REN904, REN904, RENS1374S și RGN564; gamele de unde - UL (unde lungi), UM (unde medii) şi US (unde scurte); dimensiuni - 290x355x175 mm; sursa de alimentare - 110/240 V; difuzor - permanent dinamic.

Radioreceptor Philips, model 36U, a fost fabricat în 1943 la atelierul Philips din Ungaria (care a funcționat între anii 1931 și 1949). Este un aparat de tip superheterodină, în carcasă de bachelită. Caracteristici tehnice: 4 tuburi electronice - UCH21, UCH21, UBL21 și UY21; gamele de unde: UL (unde lungi) şi US (unde scurte); dimensiuni: 250x170x130 mm; sursa de alimentare: 110/150/220 V, greutate: 2,5 kg; difuzor - permanent dinamic.

#Exponatul Lunii

Amprentă de frunză de vie

Februarie 2023

Radioreceptoare: Telefunken și Philips

#Exponatul Lunii