#Exponatul Lunii

Porțelanul german este foarte apreciat în rândul iubitorilor de antichități, datorită calității înalte a materialului folosit, originalității și elaborării minuțioase a designului decorativ.
În patrimoniul muzeului se păstrează cinci exemplare ale uneia dintre cele mai vechi manufacturi de porțelan din regiunea Turingia, Germania - așa-numitul grup statuar „Muzicanții", realizat la manufactura din Volkstedt. Acestea au intrat în patrimoniul muzeului în anul 1991, prin achiziție de la o locuitoare a orașului Chișinău. Piese de o valoare istorică și artistică incontestabilă, ele poartă amprentele stilului rococo.
Manufactura din Volkstedt are o tradiție îndelungată în producția de figurine, inclusiv a celor care înfățișează muzicieni. În anul 1760, Georg Heinrich Macheleid, inventator al pastei tari de porțelan din Turingia, a deschis mai întâi, în Zitzendorf, o manufactură de producție, care în 1762 a fost transferată în Volkstedt. Macheleid a condus manufactura până în anul 1764. Ulterior, fabrica și-a schimbat de nenumărate ori proprietarii și arendatorii. Sub conducerea lui Christian Nonne, fabrica a cunoscut o perioadă de înflorire între anii 1767-1797, fapt reflectat și în dezvoltarea artistică a produselor sale. Manufactura din Volkstedt a început să creeze figurine care aveau să devină, mai târziu, cunoscute în întreaga lume.
În această perioadă au fost realizate și statuetele din porțelan, numite „Muzicanții", din colecția muzeului. Ele reprezintă cinci „putti”: patru cântă la diferite instrumente muzicale (flaut, mandolină, corn și fluier), iar al cincilea dirijează. Figurinele sunt realizate manual, de la modelare până la pictare. Fiecare figurină este delicat pictată, cu accente pastelate și detalii aurite, surprinzând mișcarea jucăușă și măiestria fină a muzicianului. Suportul pe care stau este realizat din porțelan colorat în masă, într-o nuanță de gri-verzui - o tehnică de colorare destul de rară. Contrastul dintre verde, alb și detaliile aurite conferă pieselor un aspect neobișnuit de delicat. Aceste detalii ornamentale sunt caracteristice stilului rococo, răspândit în acea perioadă în Europa, stil apărut în Franța și asociat cu domnia regelui Ludovic al XV-lea.

Marca aplicată pe figurine reprezintă două furci încrucișate, foarte clare și nestilizate, de culoare albastră, sub email, cu vopseaua ușor răvășită - detaliu care permite estimarea perioadei de producție a acestor articole. Deoarece, adeseori, cele două furci încrucișate se asemănau cu cele două spade ale mărcii Meissen, manufactura din Volkstedt a fost nevoită să-și modifice marca începând cu anul 1787. Marca inițială reprezenta o furcă, apoi, pentru o scurtă perioadă, s-a revenit la două furci, ca din anul 1800 să se adopte semnul grafic al denumirii orașului Rudolstadt - litera „R". Prin urmare, perioada scurtă în care s-a revenit la cele două furci, în care au fost produse și statuetele din muzeu, ar fi, după părerea noastră, cuprinsă între anii 1787-1800.
Statuetele au o înălțime cuprinsă între 10 și 18 cm și se află într-o stare de conservare relativ bună.
Piesele de porțelan produse în Germania la sfârșitul secolului al XVIII-lea, prezentate vizitatorilor, sunt de o mare raritate. Ele reprezintă adevărate opere de artă ale meșterilor germani și sunt considerate, totodată, importante mărturii istorice ale dezvoltării industriei de porțelanuri din Germania.

Tur Virtual

#Exponatul Lunii

Iulie 2023

Un accesoriu „cu destin omenesc”

În contextul zilei de 6 iulie - Ziua Comemorării victimelor stalinismului în Republica Moldova, aducem în atenția vizitatorului un exponat care evocă destinul dramatic al uneia dintre miile de victime ale deportărilor staliniste din RSS Moldovenească. Exponatul lunii iulie este reprezentat de sac-voiajul pe care savantul Alexei Bârlădeanu l-a luat cu sine în noaptea de 6 iulie 1949, când a fost ridicat cu forța din Chișinău și, împreună cu soția și fiul său Iulius au fost trimiși în Siberia. Motivul deportării lor, incriminat de organele de represiune, ar fi fost „colaborarea cu fasciștii". Sac-voiajul, împreună cu alte obiecte de care s-a folosit în deportare savantul (oala, farfuria, lingura și cuțitul), au intrat în patrimoniul muzeului în anul 1994, ele fiind donate de fiica lui, Vera Bârlădeanu.

Sac-voiajul - în traducere din limba franceză, „geantă de călătorie" - își are originea în America. La mijlocul secolului al XIX-lea, aici ia amploare construcția căilor ferate. Disponibilitatea biletelor au provocat un interes mare pentru călătorii. În consecință, apare o cerere crescută pentru mijloacele practice, ieftine de transportare a bagajelor. Primele sac-voiaje au fost făcute din bucăți de covoare vechi, așa și numite - carpet bags „saci de covor". Ele nu erau foarte rezistente, dar erau confortabile, geanta goală se rula ușor și nu ocupa mult spațiu. Astfel de accesorii erau închise cu o singură încuietoare. Mai târziu, gențile au început să fie fabricate din piele, cu mânere din piele și metal, cu elemente de fixare de încredere - ceea ce le-a sporit durabilitatea și caracterul practic, dar, în același timp, și costul. Din rândul articolelor simple, sac-voiajele s-au mutat în categoria articolelor scumpe, de lux. Tocmai în acest rol geanta și-a luat treptat locul în lumea modei ca un accesoriu indispensabil pentru avocați, medici, oameni de afaceri, devenind într-un fel „fața" unei persoane respectabile. Anterior, acestea erau genți de călătorie pe care le foloseau doar bărbații.

Piesa expusă în această vitrină este confecționată din piele artificială de culoarea neagră, căptușită în interior cu satin negru. Are forma dreptunghiulară, margini rotunjite, placă metalică și mâner scurt din piele. Se închide cu trei lacăte metalice, cel din mijloc încuindu-se cu cheie. A fost fabricat în Uniunea Sovietică, în anii '40 ai secolului al XX-lea. Starea de conservare mediocră constituie dovada utilizării lui în circumstanțe nefavorabile.

Sac-voiajul are o mare valoare memorială. Acest accesoriu „cu destin omenesc" este o mărturie a nelegiuirilor prin care a trecut savantul Alexei Bârlădeanu - pionier al geneticii și selecției în Basarabia.

Alexei Bârlădeanu s-a născut la Comrat, județul Tighina, la 6 martie 1883, în familia lui Gheorghe Bârlădeanu și a Elenei Iordan. După absolvirea Liceului real din Comrat, în 1899, se îmbolnăvește grav de plămâni și pleacă să se trateze într-un sanatoriu din Elveția. În 1912, a absolvit Facultatea de Agronomie și Biologie din Leipzig. Cunoștea la perfecție limba română, franceză, germană, rusă și turcă. În 1920, se căsătorește cu Hilda, pe atunci studentă la Școala de arte plastice din Zurich. În 1925, la insistența ei de a face cunoștință cu părinții lui, vin în Basarabia, unde se încadrează activ în rândul intelectualilor basarabeni. În 1932, se mută cu traiul la Chișinău, continuându-și cercetările, lucrând ca agronom și selecționer în laboratorul de ameliorare a plantelor din cadrul Facultății de Agronomie din Chișinău.

Calvarul familiei Bârlădeanu începe îndată ce Basarabia este ocupată. Hilda, soția lui, a fost prima care a căzut pradă terorii roșii. Ea este arestată și escortată în lagărele din Kotlas și Verhneaia Tavda din Ural. Este eliberată mai târziu, ca apoi, în 1949, să fie ridicați împreună cu soțul și fiul și deportați în localitatea Barit, raionul Gurievsk, regiunea Kemerovo. Alexei Bârlădeanu chiar și în condițiile neprielnice ale Siberiei își continua cercetările, dar munca lui n-a fost apreciată. Nici multiplele cereri de a fi reabilitat n-au fost satisfăcute. Întors în 1957 la Chișinău, trăiește într-o sărăcie totală. Distrus moralicește, bătrân și bolnav, Alexei Bârlădeanu se stinge din viață la 11 mai 1960, fără a cunoaște bucuria reabilitării. Abia la 17 iulie 1991 Procuratura Republicii Moldova eliberează urmașilor lui documentul de reabilitare.

În imagine: Alexei Bârlădeanu, cu soția și fiul Iulius, împreună cu fiica Vera (în picioare) sosită în vizită în Siberia, 1953.