#Exponatul Lunii

Circa treizeci de icoane din patrimoniul MNIM îl au ca protagonist pe Sfântul Ierarh și Făcătorul de minuni Nicolae. Reprezentând în mare parte icoana târzie, dintre acestea se remarcă câteva imagini timpurii, rare prin compoziția lor iconografică. În icoana „Sfântul Nicolae cu scene din viață", ierarhul este reprezentat bust, binecuvântând Evanghelia. Este încadrat de două medalioane rotunde care păstrează chipul Mântuitorului și cel al Maicii Domnului, care îi oferă Evanghelia și omoforul. Sf. Nicolae, mai timpuriu decât alți sfinți, a fost înfățișat cu scene din ciclul său hagiografic. Primele imagini din viața sfântului datează din secolul al XI-lea, reprezentate pe o icoană pliantă din mănăstirea Sf. Ecaterina din Sinai.

Icoana muzeală datează de la începutul secolului al XIX-lea, păstrând sipetul tradițional, specific icoanelor clasice. Douăsprezece casete oferă imagini din viața sfântului, dispuse de la stânga la dreapta: câte patru pe latura superioară și inferioară și câte două în registrele laterale, după cum urmează: Nașterea Sf. Nicolae (1), Botezul Sf. Nicolae (2), Miracolul vindecării femeii ciunge (3), Ucenicia tânărului Nicolae (4), Hirotonirea întru diacon (5), Hirotonirea întru episcop (6), Visul lui Constantin (7), Sf. Nicolae salvează trei voievozi de la execuţie (8), Miracolul salvării de la înec (9), Minunea salvării lui Vasile de la arabi (10), Adormirea Sf. Nicolae (11) și Transferarea moaștelor Sf. Nicolae în or. Bari (12).

Sfântul Ierarh Nicolae este sărbătorit de Biserica Ortodoxă de două ori pe an: la 6/19 decembrie, ziua nașterii sale, și la 9/22 mai, ziua în care moaștele sfântului au fost transferate de la Myra la Bari (1087). Dintre toți sfinții lumii creștine, chipul Sf. Nicolae este unul dintre cele mai populare, astfel încât chiar și o persoană fără experiență în domeniul iconografiei ar recunoaște cu ușurință imaginea sa.

Sf. Nicolae s-a născut în Imperiul Roman, la Patara, provincia Lichia, în perioada 260-280, sursele timpurii trecând cu vederea data exactă a nașterii. Provenea dintr-un neam avut, dar faima și luxul îi erau străine. S-a consacrat de timpuriu rugăciunii și studierii Sfintei Scripturi, deprinzând cu ușurință și alte discipline. Refuza petrecerile gălăgioase și discuțiile pustii, mergea regulat la biserică și stăruia asupra unei vieți feciorelnice. Mai târziu s-a consacrat slujirii pastorale, apărând cu perseverență credința creștină și pronunțându-se ferm împotriva ereziilor.

Grație grijii față de oameni și binefacerilor pe care le-a manifestat pretutindeni, a devenit foarte popular nu doar la Myra, ci și în împrejurimi. Harul Sfântului Duh, sălășluit în inima lui, s-a manifestat prin minunile săvârșite atât în timpul vieții, cât și după moarte, calificativul „Făcătorul de minuni" devenind un atribut indispensabil al numelui său. Sf. Nicolae s-a stins din viață în anii '30 ai secolului IV (circa 334-337), osemintele fiindu-i depuse în somptuosul cavou de marmură din catedrala episcopală în care a păstorit ani la rând. Aceasta a devenit, la scurt timp, un important centru de pelerinaj.

Sfânta Tradiție a păstrat cu acuratețe trăsăturile portretului sfântului, apariția sa pe icoane remarcându-se printr-o individualitate pronunțată. Arta bisericească a adunat multiple reprezentări iconografice - de la imaginea până la umăr la cea în plină statură. Diversitatea acestor reprezentări sugerează că iconografia finală a imaginii Sf. Nicolae nu era încă formată, constituindu-se abia prin secolele X-XI. Se spune că un rol important în venerarea Sf. Nicolae l-a jucat o icoană autentică din bazilica din Myra, executată în timpul vieții sfântului, menționată în surse scrise încă din secolul al XI-lea.

Icoanele cu ciclul hagiografic al Sfântului Nicolae au cunoscut o largă răspândire atât în arta bizantină, cât și în cea post-bizantină, confirmând importanța și popularitatea cultului său.

Tur Virtual

#Exponatul Lunii

Iulie 2023

Un accesoriu „cu destin omenesc”

În contextul zilei de 6 iulie - Ziua Comemorării victimelor stalinismului în Republica Moldova, aducem în atenția vizitatorului un exponat care evocă destinul dramatic al uneia dintre miile de victime ale deportărilor staliniste din RSS Moldovenească. Exponatul lunii iulie este reprezentat de sac-voiajul pe care savantul Alexei Bârlădeanu l-a luat cu sine în noaptea de 6 iulie 1949, când a fost ridicat cu forța din Chișinău și, împreună cu soția și fiul său Iulius au fost trimiși în Siberia. Motivul deportării lor, incriminat de organele de represiune, ar fi fost „colaborarea cu fasciștii". Sac-voiajul, împreună cu alte obiecte de care s-a folosit în deportare savantul (oala, farfuria, lingura și cuțitul), au intrat în patrimoniul muzeului în anul 1994, ele fiind donate de fiica lui, Vera Bârlădeanu.

Sac-voiajul - în traducere din limba franceză, „geantă de călătorie" - își are originea în America. La mijlocul secolului al XIX-lea, aici ia amploare construcția căilor ferate. Disponibilitatea biletelor au provocat un interes mare pentru călătorii. În consecință, apare o cerere crescută pentru mijloacele practice, ieftine de transportare a bagajelor. Primele sac-voiaje au fost făcute din bucăți de covoare vechi, așa și numite - carpet bags „saci de covor". Ele nu erau foarte rezistente, dar erau confortabile, geanta goală se rula ușor și nu ocupa mult spațiu. Astfel de accesorii erau închise cu o singură încuietoare. Mai târziu, gențile au început să fie fabricate din piele, cu mânere din piele și metal, cu elemente de fixare de încredere - ceea ce le-a sporit durabilitatea și caracterul practic, dar, în același timp, și costul. Din rândul articolelor simple, sac-voiajele s-au mutat în categoria articolelor scumpe, de lux. Tocmai în acest rol geanta și-a luat treptat locul în lumea modei ca un accesoriu indispensabil pentru avocați, medici, oameni de afaceri, devenind într-un fel „fața" unei persoane respectabile. Anterior, acestea erau genți de călătorie pe care le foloseau doar bărbații.

Piesa expusă în această vitrină este confecționată din piele artificială de culoarea neagră, căptușită în interior cu satin negru. Are forma dreptunghiulară, margini rotunjite, placă metalică și mâner scurt din piele. Se închide cu trei lacăte metalice, cel din mijloc încuindu-se cu cheie. A fost fabricat în Uniunea Sovietică, în anii '40 ai secolului al XX-lea. Starea de conservare mediocră constituie dovada utilizării lui în circumstanțe nefavorabile.

Sac-voiajul are o mare valoare memorială. Acest accesoriu „cu destin omenesc" este o mărturie a nelegiuirilor prin care a trecut savantul Alexei Bârlădeanu - pionier al geneticii și selecției în Basarabia.

Alexei Bârlădeanu s-a născut la Comrat, județul Tighina, la 6 martie 1883, în familia lui Gheorghe Bârlădeanu și a Elenei Iordan. După absolvirea Liceului real din Comrat, în 1899, se îmbolnăvește grav de plămâni și pleacă să se trateze într-un sanatoriu din Elveția. În 1912, a absolvit Facultatea de Agronomie și Biologie din Leipzig. Cunoștea la perfecție limba română, franceză, germană, rusă și turcă. În 1920, se căsătorește cu Hilda, pe atunci studentă la Școala de arte plastice din Zurich. În 1925, la insistența ei de a face cunoștință cu părinții lui, vin în Basarabia, unde se încadrează activ în rândul intelectualilor basarabeni. În 1932, se mută cu traiul la Chișinău, continuându-și cercetările, lucrând ca agronom și selecționer în laboratorul de ameliorare a plantelor din cadrul Facultății de Agronomie din Chișinău.

Calvarul familiei Bârlădeanu începe îndată ce Basarabia este ocupată. Hilda, soția lui, a fost prima care a căzut pradă terorii roșii. Ea este arestată și escortată în lagărele din Kotlas și Verhneaia Tavda din Ural. Este eliberată mai târziu, ca apoi, în 1949, să fie ridicați împreună cu soțul și fiul și deportați în localitatea Barit, raionul Gurievsk, regiunea Kemerovo. Alexei Bârlădeanu chiar și în condițiile neprielnice ale Siberiei își continua cercetările, dar munca lui n-a fost apreciată. Nici multiplele cereri de a fi reabilitat n-au fost satisfăcute. Întors în 1957 la Chișinău, trăiește într-o sărăcie totală. Distrus moralicește, bătrân și bolnav, Alexei Bârlădeanu se stinge din viață la 11 mai 1960, fără a cunoaște bucuria reabilitării. Abia la 17 iulie 1991 Procuratura Republicii Moldova eliberează urmașilor lui documentul de reabilitare.

În imagine: Alexei Bârlădeanu, cu soția și fiul Iulius, împreună cu fiica Vera (în picioare) sosită în vizită în Siberia, 1953.