#Exponatul Lunii

Clopoțeii de Crăciun au intrat în spațiul românesc printr-un proces îndelungat, în care tradițiile arhaice s-au împletit cu credința creștină și cu influențele europene. Cu mult înainte de apariția sărbătorii Crăciunului, sunetele metalice aveau un rol ritualic important în comunitățile vechi: ele erau folosite pentru alungarea spiritelor rele, pentru purificarea spațiului și pentru protejarea oamenilor în momentele de trecere dintre ani. Aceste credințe s-au păstrat în obiceiurile de iarnă, precum colindatul, Plugușorul sau jocurile cu măști, unde clopotele și zurgălăii erau nelipsiți.

Odată cu răspândirea creștinismului, sunetul clopotului a căpătat o semnificație religioasă profundă, devenind vestitor al sărbătorilor mari și simbol al Nașterii Domnului. Totuși, clopoțeii mici nu erau încă folosiți ca decorațiuni, ci mai ales ca obiecte funcționale sau rituale.

Primul brad împodobit cu prilejul sărbătorilor de Crăciun a fost cel de la palatul principelui Carol I de Hohenzollern, după sosirea sa în Principatele Române, în anul 1866. Din acel moment, tradiția s-a statornicit, iar în noaptea de Crăciun, prinții și prințesele invitate la palat participau la împodobirea bradului. Printre ornamentele folosite se numărau și clopoțeii metalici, care simbolizau bucuria, vestea cea bună și protecția divină asupra casei.

În secolul al XX-lea, clopoțeii de Crăciun se răspândesc în toate provinciile românești și devin un simbol vizual al sărbătorii, prezent atât în decorațiuni, cât și în colinde. Chiar și în perioadele în care expresia religioasă a fost restricționată, clopoțeii au rămas în casele oamenilor ca semn al bucuriei și al continuității tradiției. Astăzi, ei păstrează această dublă semnificație: ecoul unor credințe străvechi și, totodată, vestea Nașterii lui Hristos, devenind un simbol al speranței, al luminii și al legăturii dintre trecut și prezent.

Aceste piese cu clinchete sonore fac parte dintr-o colecție generoasă de patrimoniu al Muzeului Național de Istorie a Moldovei, întrunind peste 200 de bunuri culturale. O contribuție substanțială la completarea acestei colecții de clopoței decorativi a adus-o Dorina Raischi, învățătoare la școala nr. 94 din or. Chișinău, care a donat muzeului 174 de clopoței, dintre care circa 30 de piese sunt cu tematica sărbătorilor de iarnă. Aceștia fiind confecționați din ceramică, porțelan, sticlă, metal, au fost aduși de pe diferite meridiane ale lumii, unde redau o imagine sumară despre cultura universală a clopoțeilor. Ei dau o nota festiva casei noastre si chiar unui cadou, sunt parte integranta a sărbătorilor de iarna si este greu sa ne imaginam Crăciunul fără clinchetul lor vesel.

Tur Virtual

#Exponatul Lunii

Martie 2021

EVANGHELIA de la 1855

Lipsa cărţilor de cult în limba română în Basarabia sub dominaţia Imperiului Rus au impus autorităţile ecleziastice din Chişinău să dispună reluarea tipăririi acestora. După o perioadă de criză, prin care trecuse activitatea tipografică din cadrul Eparhiei Chişinăului şi Hotinului, în anul 1853 este reanimată activitatea acesteia. La indicaţia episcopului Irinarh Popov, Direcţia Economică a Casei Arhiereşti dispune procurarea utilajului nou pentru tipografie (caractere de diverse mărimi), vopsea, hârtie, precum şi mărirea statelor angajaţilor. Urmează un avânt în munca editorială a tipografiei, care a fost însoţit de multiple apariţii tipografice.

Evanghelia în limba română, apărută în anul 1855, a fost cea de-a treia lucrare tipărită la Tipografia Eparhială, redeschisă în anul 1853. Tărăgănarea apariţiei cărţii timp de doi ani a fost influenţată de problema hârtiei de calitate, necesară pentru editarea tipăriturii. Anume lipsa ei a influenţat şi tirajul cărţii ce a apărut doar în 603 exemplare (iniţial erau prevăzute 1000 exemplare). În calitate de original pentru tipărirea Evangheliei de la Chişinău din 1855, a servit Evanghelia de la Buda din 1812.

Primele două file din începutul Evangheliei, pentru a fi trimise proprietarului de hârtie din Varşovia, au fost culese şi scoase de sub tipar la 29 iunie 1853. Au fost procurate caracterele pentru tipar, iar pe pagina a doua (verso) a fost imprimată gravura Sf. Ioan Bogoslovul. Modelul de tipar a fost expediat unui negustor din Polonia, iar la 1 ianuarie 1855 a fost încheiat un contract de muncă cu Valico Sobelman, care se obliga să facă legătura cărţii la un preţ de 80 cop./argint fiecare.

Unele exemplare din ediţia Evanghelia de la 1855 au fost îmbrăcate ulterior cu ferecătură de argint, ceea ce confirmă semnificaţia sacră a cărţii, precum şi rolul esenţial în gestica rituală.

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei este deţinător a Evangheliei tipărită la Chişinău în anul 1855 (trei exemplare), cercetată şi valorificată de regretata dr. Maria Danilov. Volumul expus este unul de excepţie şi se deosebeşte de celelalte exemplare prin ferecătura din argint. Picioruşele, plăcile metalice, gravate cu chipurile evangheliştilor plasate pe colţar, medalionul Răstignirea lui Hristos amplasat la centru, au imprimat marca meşterului marcator, titlul argintului „84" şi imaginea unui stejar încadrat în scut. În urma cercetărilor s-a constatat că ferecătura a fost executată de un meşter local, iar imaginea „stejarului în scut", care a fost stema judeţului Orhei, ne permite să afirmăm că ferecătura a fost confecţionată la un atelier din localitate, existenţa acestuia la mijlocul secolului al XIX-lea fiind confirmată în literatura de specialitate.

Cărţile de lectură duhovnicească tipărite la Chişinău în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, prezente şi în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei, conferă tiparului, cât şi artei decorative a cărţilor o semnificaţie deosebită: continuitatea tradiţiei spirituale a neamului românesc din Basarabia secolului al XIX-lea.

#Exponatul Lunii

Clopoței decorativi

Martie 2021

EVANGHELIA de la 1855

#Exponatul Lunii