EN RO















#Exponatul Lunii

>>>

Suntem în luna aprilie, când vom sărbători Paștele, sărbătoare religioasă cu dată mobilă, cu ritualuri și activități ceremoniale festive, care plasează acest eveniment în centrul vieții spirituale a creștinilor. Spiritul sărbătorii Învierii Domnului este completat de cele zece ilustrate cu tematică pascală, parte din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a Moldovei, editate acum un secol. Au completat colecția de carte poștală acum mai bine de un deceniu în urma unei achiziții reușite, or fondul de ilustrare cu tematica pascală este modest și suntem într-o permanentă căutare de completare. Cărțile poștale sunt „deosebite" ca efect poștal, tipografic și cromatic - acesta fiind și motivul de a reveni la acest gen de felicitări. Spre deosebire de felicitările „clasice", acestea sunt de mărimi mici (6,5 cm x 11 cm), confecționate din carton (excepție o singură felicitare confecționată din hârtie fotografică, imagine alb-negru), cromatică „vie", editate în România și Germania, circulate prin transmitere.

Numele sărbătorii își are originea în verbul persach, ceea ce înseamnă a trece, preluat de evrei de la egipteni. A intrat în limba română prin intermediul formei bizantino-latine Paschae, semnificând „trecerea prin moarte la viață, biruința vieții și eliberarea din robia păcatului". Sărbătoarea Paștelui este o sărbătoare a toleranței și iertării, reprezentând o punte de legătură între prezent și trecut. Semnificația acestei sărbători o transmit și simbolurile ei, prezente, de altfel, și pe cărțile poștale pascale: ouăle încondeiate, iepurașul, mielul, cozonacul, pasca, diverse scene biblice legate de răstignirea și învierea lui Iisus Hristos.

Legendele creștine leagă simbolul ouălor roșii de patimile lui Hristos. Răstignirea și învierea Lui se înfrățesc cu reînvierea naturii primăvara și cu reluarea ciclurilor vieții. Oul, el însuși purtător de viață, devine un simbol al regenerării și a veșniciei.

Pe masa de Paști se află și pasca - un alt aliment ritual care amintește de vechile jertfe de „împăcare", nesângeroase. Prepararea ei este o sarcină exclusivă a femeii, cea care dă viață, aluatul dospit fiind „viu". Cea mai semnificativă componentă a sărbătorii pascale este lumina. Ceremonia Luminii este asociată cu istoria miracolului aprinderii luminii în ziua de Paști la Mormântul lui Hristos din Ierusalim. Lumânarea, prezentă în imagini, are și ea mesajul ei. Cu lumânarea de la Înviere ne întoarcem acasă după slujba religioasă de la miezul nopții. Lumina aceasta, adusă în viața creștinului, alungă paguba și relele din casă. Mielul face parte din preparatele specifice sărbătorii pascale, semnificând simbolul jertfei Mântuitorului, care a murit crucificat ca un miel nevinovat. Iepurașul, pe care-l așteptăm la sărbătoarea Paștelui, reprezintă renașterea naturii, atât de așteptată după o iarnă grea. Cu timpul acest simbol a ajuns să fie însoțit de bucurii și cadouri. Spre deosebire de Crăciun, când anunțarea și actul ritual al integrării comunității în timpul sacru al sărbătorii revenea cetei de colindători, de Paști „nu se merge pe la case", masa rituală organizându-se în fiecare familie, ea simbolizând comunitatea cu Dumnezeu.


Tur Virtual


Arhiva Evenimentelor

„Moldova are artă. Chișinăul are artă”

7 iunie 2024

În data de 7 iunie, în curtea Muzeului Național de Istorie a Moldovei, Aquarelle a organizat a treia ediție a evenimentului dedicat promovării tezaurului cultural al țării - „Moldova are artă. Chișinăul are artă", care a adus pe aceeași scenă personalități marcante din lumea artei și tineri talentați aflați la începutul carierei lor. Inițiativa a oferit o platformă valoroasă pentru ca noile talente să fie descoperite și sprijinite de comunitate.

Sub bagheta directorului artistic Alexandru Rotaru și a dirijorului Cristian Spătaru, Orchestra Municipală de cameră „Camerata Chișinău" a oferit o seară de neuitat. Alături de invitați speciali, printre care Natalia Tanasiiciuc, Vitalie Maciunschi, Marian Stîrcea, Anna Odobescu, Elena Demirdjean, Lilia Șolomei, Constantin Friptuleac, Aliona Triboi, Eugen Negruța, precum și tinerii talentați de la instituțiile de învățământ cu profil de arte din Chișinău, evenimentul a demonstrat diversitatea și bogăția culturală a Moldovei.

Lucrările pictorilor și sculptorilor locali au fost, de asemenea, în centrul atenției, cu opere de artă expuse pentru admirație și achiziție. Astfel, participanții au avut ocazia să interacționeze și să admire operele lui Iurie Matei, Vasile Botnaru, Alexei Gurschii, Larisa Stati, Nicoleta Stati, Anastasia Racovcena, Cristina Balan, Olesea Muntean, Olivia Furtună, Natalia Romanenco, Inga Orehova, Inga Edu, Serghei Kliuchnikoff, Ion Carchelan, Mari Iurskaya, Maria Sclearenco, Natalia Iampoliskaia, Irina Bardița, Yuliana Klichevki, Artatito, Viorica Puzur, Cristina Mândru, Aliona Ocnean, Silvia Nicolaescu, Tatiana Țurcanu, Alina Vicol, Diana Memeț, Lidia Grozav, Stela Postolache, Alexandra Bondac și alții.



 

 


Moldova independentă
RSSM sub regimul sovietic
Războiul Al Doilea Mondial
Basarabia şi RASSM între cele două războaie mondiale
Basarabia în perioada dintre cele două războaie mondiale
Epoca renaşterii mişcării cultural-naţionale
Epoca reformelor şi consecinţelor
Suprimarea autonomiei. Basarabia o nouă colonie ţaristă
Perioada autonomiei relative a Basarabiei în cadrul Imperiului Rus
Epoca
Fanariotă
Între medieval şi modern, epoca fanariotă
Epoca de aur a culturii româneşti
Secolul de aur al  culturii româneşti
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Formarea statului medieval Moldova
Perioada formării şi constituirii definitive a statului medieval de sine stătător Moldova
Epoca marilor migraţiuni nomade
Epoca marilor migraţiuni nomade şi apariţia primelor formaţiuni prestatale în regiunea carpato-dunăreană
Evul mediu timpuriu
Evul mediu timpuriu. Perioada constituirii comunităţilor romanicilor, a apariţiei primelor formaţiuni prestatale
Epoca fierului
Epoca fierului şi epoca antică
Epoca bronzului
Epoca bronzului
Epoca eneoliticului
Epoca eneoliticului
Epoca neoliticului
Epoca neoliticului
Epoca paleoliticului
Epoca paleoliticului
  
  

Veniţi la muzeu! Redescoperiţi istoria!
Vizitează muzeul
Vizitează muzeul
Program de vară– zilnic,
orele 10-18.

Program de iarnă – zilnic,
orele 10-17.
Luni închis.
Taxe de intrare:  Adulţi – 50 lei, pensionari, studenţi - 20 lei, elevi - 10 lei. Acces gratuit (...)

WiFi Internet prin Wi-Fi gratuit: Pentru vizitatori în curtea Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei funcţionează o reţea de internet prin Wi-Fi.




#Exponatul Lunii

Suntem în luna aprilie, când vom sărbători Paștele, sărbătoare religioasă cu dată mobilă, cu ritualuri și activități ceremoniale festive, care plasează acest eveniment în centrul vieții spirituale a creștinilor...

Citeşte mai multe >>




































Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2026 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

 



Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2026 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

menu
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2026 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC