#Exponatul Lunii

Cazanele turnate din bronz din perioada scitică (secolele V-III a. Chr.) reprezintă descoperiri relativ rare în zonele de stepă și silvostepă din nordul Mării Negre, în special la limitele sale de vest. În acest context, vasele de acest gen descoperite pe teritoriul Republicii Moldova ocupă un loc special în colecția Muzeului Național de Istorie a Moldovei (MNIM). La momentul de față în expoziția arheologică a muzeului sunt expuse două cazane de bronz descoperite în anul 1988 lângă s. Nicolscoe, mun. Tiraspol. Alte două cazane aflate în colecțiile MNIM provin din tumulii de lângă Dubăsari și Răscăieții Noi.

Piesa prezentată în calitate de exponat al lunii reprezintă o descoperire mai puțin cunoscută, documentată în 1979 în tumulul nr. 1 din preajma satului Răscăieții Noi, raionul Ștefan-Vodă. Pe lângă dimensiunile sale remarcabile (aproximativ 10 m înălțime), această movilă funerară este cunoscută și prin descoperirea din anul 1953 a unei terminații din bronz executată în stilul animalier scitic. Ulterior, în contextul deteriorării acestei movile a fost găsit un cazan de bronz turnat atribuit culturii scitice. Cazanul a fost grav afectat mecanic, în urma căruia buza a fost deformată, iar pereții, împreună cu un mâner vertical păstrat, au fost îndoiți. S-au pierdut fragmente din partea superioară a corpului și un mâner. Înălțimea totală reconstituită a cazanului este de 24 cm (fără mânere), diametrul reconstituit al cazanului emisferic este de 30 cm, iar greutatea de 6,5 kg. În 2020, au fost obținute date privind compoziția chimică a aliajului cazanului de bronz, care au arătat că acesta a fost turnat dintr-un aliaj format din aproape 95 % cupru. Mormintele scitice cercetate în tumulul de la Răscăieții Noi au fost datate în secolul al IV-lea a. Chr. În același timp, cazanul cu mânere verticale de la Răscăieții Noi aparține unei perioade mai timpurii, acest fapt fiind demonstrat de terminația din bronz din prima jumătate a secolului al V-lea a. Chr. descoperită în anul 1953. În plus, în mormântul 7 din tumulul 2 de la Răscăieții Noi a fost găsită o placă reprezentând un prădător încolăcit (expusă în expoziția MNIM), datată la mijlocul secolului al V-lea a. Chr. Astfel, cazanul din tumulul nr. 1 de la Răscăieții Noi, cel m ai probabil, aparține sfârșitului perioadei scitice medii, fiind datat la mijlocul, sau în al treilea sfert al secolului al V-lea î. Chr.

Cazanele de bronz scitice din nord-vestul Mării Negre sunt concentrate în trei regiuni principale: Bucovina-Podolia, Dunărea de Jos și Nistrul de Jos, unde a fost găsit și exemplarul din Răscăieții Noi. Unele cazane scitice au fost găsite în afara unui context arheologic, reprezentând descoperiri fortuite. Cu toate acestea, în asociere cu alte descoperiri „fortuite" (de ex. statui antropomorfe scitice), cazanele scitice marchează o prezență scitică, cel mai probabil, nu mai devreme de finalul secolului al VI-lea a. Chr. Cazanele pătrund în zona Bucovinei și Podoliei în perioada scitică timpurie și sunt cunoscute de la mijlocul secolului al VII-lea a. Chr. Cazanele din bronz turnate împreună cu purtătorii acestora, pătrund în zona de stepă cu 150-200 de ani mai târziu, la fel ca și complexele funerare „militare", care apar în regiunile de stepă de vest, nu mai devreme de mijlocul secolului al V-lea a. Chr. Marea majoritatea a complexelor funerare cu cazane se încadrează în a două jumătatea a sec. V a. Chr. La începutul secolului al IV-lea a. Chr. aceste cazane se întâlnesc mai rar, iar în al doilea sfert de secolului al IV a. Chr. au dispărut complet din practicile culturale ale populației din stepele nord-vest-pontice.

Tur Virtual

#Exponatul Lunii

Septembrie 2022

Toc pentru ace

Toc pentru ace, de dimensiuni neobișnuit de mari. A fost utilizat în epoca de piatră în calitate de tub pentru depozitarea și păstrarea obiectelor mici și fragile. A fost descoperit, în anul 1996, de către cunoscutul cercetător Ilie Borziac, în procesul săpăturilor arheologice în situl pluristratigrafic aparținând paleoliticului superior de la Cosăuți, r-nul Soroca. Piesa a fost identificată la adâncimea de 9,7-9,85 metri, într-un strat de cultură asemănător loessului, printre resturile unei stațiuni sezoniere a vânătorilor de reni (în așa-numitul strat cultural 5). Stratul cultural a fost datat prin metoda radiocarbonului cu anul 18140 ± 180. Lungimea obiectului este de 17,6 cm, având diametrul de 1,5 cm. A fost realizat dintr-un os tubular, cu pereți subțiri, aparținând, probabil, unei păsări de dimensiuni mari (vultur, dropie sau pescăruș). Piesa are capetele tăiate transversal. La unul dintre capete a fost realizat un orificiu circular cu diametrul de 5 mm, având marginile atent șlefuite.

Întreaga suprafață a piesei este lustruită până la luciu. Suprafața piesei este ornamentată cu crestături. Crestăturile sunt aplicate ritmic în lungul întregului perimetru. Ele mărturisesc, fără îndoială, despre faptul că piesa a fost lucrată de mâna omului. Lungimea crestăturilor este de 3-3,5 mm. Acestea sunt poziționate transversal, fiind grupate în trei rânduri. Numărul de crestături în rânduri este de 8/8, 16/10, 14/7, cu distanța medie între crestături de 4 mm.

Cercetătorii care au abordat problema funcționalității acestei rarisime piese arheologice au înaintat mai multe ipoteze. Una dintre concluzii este că, probabil, piesa avea utilitate practică polifuncțională. Conform unei ipoteze, prezența orificiului la unul dintre capetele obiectului ar demonstra că acesta reprezintă un flaut. Această opinie a fost pusă la îndoială, din cauza identificării pe suprafața artefactului doar a unei singure găuri. Cel mai probabil, prezența orificiului mărturisește că prin gaură se trecea un fir de ață pentru agățarea tubului cu ace, în vederea protejării și securizării lui. Totodată, dimensiunile relativ mari ale acestei piese face probabilă și posibilitatea utilizării ei în calitate de mufă. Potrivit unei alte versiuni, vestigiile de acest fel puteau fi folosite de vânători pentru desprinderea pieilor de pe animalele vânate, ele fiind utilizate în calitate de tub pentru pomparea aerului sub pielea animalelor mici, în procesul îndepărtării ei. Acest lucru nu numai facilita mult lejeritatea separării blănii, dar și favoriza păstrarea intactă a grăsimii subcutanate.

Exemplare de dimensiuni la fel de mari, similare piesei identificate în apropierea vadului de pe Nistru și realizate din os tubular, cu epifize tăiate, au fost descoperite în mai multe situri din epoca neolitică din Yakutia. Aici acestea erau utilizate în calitate de tocuri pentru păstrarea acelor. Unele dintre ele au fost identificate conținând în interior ace, ceea ce a confirmat funcționalitatea lor practică.

#Exponatul Lunii

Cazanul scitic din bronz de la Răscăieții Noi

Septembrie 2022

Toc pentru ace

#Exponatul Lunii