#Exponatul Lunii

Circa treizeci de icoane din patrimoniul MNIM îl au ca protagonist pe Sfântul Ierarh și Făcătorul de minuni Nicolae. Reprezentând în mare parte icoana târzie, dintre acestea se remarcă câteva imagini timpurii, rare prin compoziția lor iconografică. În icoana „Sfântul Nicolae cu scene din viață", ierarhul este reprezentat bust, binecuvântând Evanghelia. Este încadrat de două medalioane rotunde care păstrează chipul Mântuitorului și cel al Maicii Domnului, care îi oferă Evanghelia și omoforul. Sf. Nicolae, mai timpuriu decât alți sfinți, a fost înfățișat cu scene din ciclul său hagiografic. Primele imagini din viața sfântului datează din secolul al XI-lea, reprezentate pe o icoană pliantă din mănăstirea Sf. Ecaterina din Sinai.

Icoana muzeală datează de la începutul secolului al XIX-lea, păstrând sipetul tradițional, specific icoanelor clasice. Douăsprezece casete oferă imagini din viața sfântului, dispuse de la stânga la dreapta: câte patru pe latura superioară și inferioară și câte două în registrele laterale, după cum urmează: Nașterea Sf. Nicolae (1), Botezul Sf. Nicolae (2), Miracolul vindecării femeii ciunge (3), Ucenicia tânărului Nicolae (4), Hirotonirea întru diacon (5), Hirotonirea întru episcop (6), Visul lui Constantin (7), Sf. Nicolae salvează trei voievozi de la execuţie (8), Miracolul salvării de la înec (9), Minunea salvării lui Vasile de la arabi (10), Adormirea Sf. Nicolae (11) și Transferarea moaștelor Sf. Nicolae în or. Bari (12).

Sfântul Ierarh Nicolae este sărbătorit de Biserica Ortodoxă de două ori pe an: la 6/19 decembrie, ziua nașterii sale, și la 9/22 mai, ziua în care moaștele sfântului au fost transferate de la Myra la Bari (1087). Dintre toți sfinții lumii creștine, chipul Sf. Nicolae este unul dintre cele mai populare, astfel încât chiar și o persoană fără experiență în domeniul iconografiei ar recunoaște cu ușurință imaginea sa.

Sf. Nicolae s-a născut în Imperiul Roman, la Patara, provincia Lichia, în perioada 260-280, sursele timpurii trecând cu vederea data exactă a nașterii. Provenea dintr-un neam avut, dar faima și luxul îi erau străine. S-a consacrat de timpuriu rugăciunii și studierii Sfintei Scripturi, deprinzând cu ușurință și alte discipline. Refuza petrecerile gălăgioase și discuțiile pustii, mergea regulat la biserică și stăruia asupra unei vieți feciorelnice. Mai târziu s-a consacrat slujirii pastorale, apărând cu perseverență credința creștină și pronunțându-se ferm împotriva ereziilor.

Grație grijii față de oameni și binefacerilor pe care le-a manifestat pretutindeni, a devenit foarte popular nu doar la Myra, ci și în împrejurimi. Harul Sfântului Duh, sălășluit în inima lui, s-a manifestat prin minunile săvârșite atât în timpul vieții, cât și după moarte, calificativul „Făcătorul de minuni" devenind un atribut indispensabil al numelui său. Sf. Nicolae s-a stins din viață în anii '30 ai secolului IV (circa 334-337), osemintele fiindu-i depuse în somptuosul cavou de marmură din catedrala episcopală în care a păstorit ani la rând. Aceasta a devenit, la scurt timp, un important centru de pelerinaj.

Sfânta Tradiție a păstrat cu acuratețe trăsăturile portretului sfântului, apariția sa pe icoane remarcându-se printr-o individualitate pronunțată. Arta bisericească a adunat multiple reprezentări iconografice - de la imaginea până la umăr la cea în plină statură. Diversitatea acestor reprezentări sugerează că iconografia finală a imaginii Sf. Nicolae nu era încă formată, constituindu-se abia prin secolele X-XI. Se spune că un rol important în venerarea Sf. Nicolae l-a jucat o icoană autentică din bazilica din Myra, executată în timpul vieții sfântului, menționată în surse scrise încă din secolul al XI-lea.

Icoanele cu ciclul hagiografic al Sfântului Nicolae au cunoscut o largă răspândire atât în arta bizantină, cât și în cea post-bizantină, confirmând importanța și popularitatea cultului său.

Tur Virtual

#Exponatul Lunii

Septembrie 2024

Vasul de metal de la Iahorlâc de pe Nistrul Mijlociu

Descoperire întâmplătoare. Vasul de metal a fost, probabil, utilizat în calitate de urnă funerară. A fost găsit împreună cu un alt vas, de tip scoică, utilizat drept capac pentru urna funerară, într-o surpătură a drumului pe teritoriul rezervației naturale Iahorlâc, raionul Dubăsari. Satul Iahorlâc este situat la gura pârâului omonim, care este afluent de stânga al fluviului Nistru.

Aparține tipului Hemmoo (sau Eggers 63) și constituie o descoperire rară în siturile antice târzii din secolele II - III de după Hristos. Acest tip de vase este considerat de cercetători a fi de origine italică, galo-italică sau mediteraneană, utilizat frecvent în calitate de urnă funerară sau de inventar funerar de către bastarni. În momentul descoperirii era, conform recuperatorilor, plin cu „pământ și oase arse".

Recipientul a fost găsit împreună cu un vas din tablă de alamă, care avea pereții ondulați sau canelați. Are înălțimea de 14,9 cm (fără inelul suportului fundului). Diametrul corpului vasului este de 19,5 cm. Înălțimea totală a a vasului aste de 16,2 cm. Buza vasului este trasă în afară, având diametrul de 20,5 cm. Recipientul este confecționat din tablă subțire de alamă, de doar 0,1 cm grosime. Partea superioară a vasului este ornamentată modest. Pe mijlocul buzei, în exterior, are incizată o linie orizontală superficială. Tot pe exterior, trecerea de la buză la la corpul vasului este marcată de o canelură lată de 0,3 cm. De la nivelul acestei caneluri buza vasului este îngroșată până la 0,25 cm. Pe partea superioară a buzei vasului, pe două părți dispuse simetric, au fost decupate urechiușele de formă semicirculară, cu baza realizată în trepte. Urechiușele vasului au înălțimea de 2,2 cm și lățimea de 5,1 cm. Împreună cu „treptele" de la bază, urechiușele sunt late de 6,1 cm. Pe mijlocul urechiușei a fost realizat orificiul pentru toartă, de formă circulară alungită, cu dimensiunile de 1,2 x 1,5 cm.

Ornamentul din partea superioară a corpului vasului este reprezentat de două benzi, formate din câte două linii incizate, dispuse paralel, cu distanța între linii de 0,2 și 0,4 cm. Intervalul dintre cele două benzi este de 0,9 cm. Toarta vasului, în forma de semicerc, este mobilă, destul de groasă, rectangulară în secțiune (08 x 0,9 cm). Este realizată dintr-o bară alamă cu colțurile rotunjite. Are capetele subțiate până la 0,6 cm și lățite până la 0,9 cm, pe o lungime de 2,6 cm, care amintesc capete de pasăre. Pe partea mediană, pe trei părți ale barei din care a fost confecționată toarta, au fost realizate semne incizate, care amintesc cifrele romane IX și XI. Fundul vasului a fost confecționat dintr-o foaie de tablă aparte. Aceasta a fost lucrată prin presare la strung. Drept mărturie servește adâncitura de la tija de fixare a strungului, care s-a păstrat pe partea centrală a fundului vasului. În jurul acestei adâncituri a fost realizat un ornament format din două benzi de linii concentrice, cu diametrul de 1,8 cm și, respectiv, de 5,9 cm. Partea inferioară a vasului este supraînălțată și se sprijină pe un suport/fund inelar, format prin modelarea pereților vasului și îndoirea la strung a piesei care a format fundul propriu-zis. Acesta are diametrul de 8,7 cm.

Pentru spațiul nord-vest pontic și est-carpatic vom menționa câteva situri sau puncte disparate, în care au fost descoperite fragmente de vase de metal, utilizate în calitate de inventar funerar sau urne funerare. Este vorba de descoperirile din complexele funerare ale unor necropole plane, datate cu primele secole ale erei noastre, de la Hansca-Lutăria II și Dănceni-Ialoveni. Aici au fost identificate, prin săpătură, morminte nobiliare, fragmente de vase de bronz cu toarte de metal, asemănătoare vasului de la Iahorlîc.

#Exponatul Lunii

Icoana „Sfântul Nicolae cu scene din viață”

Septembrie 2024

Vasul de metal de la Iahorlâc de pe Nistrul Mijlociu

#Exponatul Lunii