EN RO















#Exponatul Lunii

>>>

Părțile principale ale aparatului cuprind carcasa, burduful, obiectivul și sistemul de vizare. Carcasa este alcătuită din două cadre de lemn de nuc lăcuit, unite printr-un burduf pliabil din material textil negru, care permite extensia necesară pentru focalizare. Pe panoul frontal se află obiectivul anastigmat Agfa, montat într-un obturator de tip Compur, produs de F. Deckel din München. Dispune de un vizor pliabil tip „brilliant" pentru orientare portret și peisaj. Utilizează plăci fotografice din sticlă acoperite cu un strat de emulsie fotografică, montate în casete de lemn de nuc, cu dimensiunea cadrului de 9x12 cm.
Modelul din lemn de nuc, considerat vârful de gamă „Agfa Isolar Luxus", a fost proiectat de fabrica A.H. Rietzschel din München, preluată de AGFA în 1925 și care a continuat producerea acestui tip de aparat sub numele propriu până la sfârșitul anilor `20 ai sec. XX.
Piesa a fost restaurată de Mihail Culașco, Secția Restaurare MNIM.
Scurt istoric al aparatului fotografic
Istoria aparatului de fotografiat numără 200 de ani, timp în care acesta a evoluat, de la camera obscură până la dispozitivul digital de astăzi. Momentele importante de-a lungul parcursului istoric includ: prima fotografie permanentă realizată în 1826 de fizicianul francez Joseph Nicéphore Niépce, folosind o cutie de lemn și o placă acoperită cu bitum de Iudeea; inventarea primului procedeu fotografic - dagherotipia - în anul 1839 de către francezul Louis Daguerre, care a marcat nașterea oficială a fotografiei; inventarea calotipiei, procedeu de realizare a fotografiei bazat pe principiul negativ/pozitiv, de către fizicianul și chimistul britanic Fox Talbot; inventarea plăcilor de colodiu umede de către englezul Frederick Scott Archer și a plăcilor fotografice de sticlă uscate de către britanicii Richard Leach Maddox și John Huds Bennet; introducerea filmului fotografic flexibil montat pe role și lansarea primului aparat Kodak de către inventatorul american George Eastman; lansarea primului aparat care folosea film de 35 mm de către compania germană „Leica"; lansarea primului aparat fotografic instant „Polaroid", inventat de americanul Edwin Land. În cele din urmă, începând cu 1975, acest drum a condus la revoluția fotografiei digitale. Fiecare pas succesiv a făcut ca aparatele fotografice să devină mai mici și mai rapide, îmbunătățind semnificativ calitatea imaginii.
Primul atelier fotografic a fost deschis la Chișinău în 1854 de către Eduard Glewski, iar înainte de Primul Război Mondial în Basarabia existau deja circa 100 de ateliere de fotografie.
Colecția Muzeului Național de Istorie a Moldovei cuprinde peste 30 de aparate fotografice, realizate în Austria; Germania, Franța, URSS, Japonia și China, datate cu sf. sec. XIX-anii 2000, între care aparate cu burduf pliabil, camere de tip BOX (cutie), aparate reflex cu un singur obiectiv (SLR) și cu două obiective (TLR), aparate digitale (DSLR).

Tur Virtual


Arhiva Evenimentelor

Vernisajul Expoziției „Cum respiră pământul”

14 ianuarie 2025

Pe 14 ianuarie 2025, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, a avut loc vernisajul expoziției personale itinerante „Cum respiră pământul" a fotografului și regizorului de filme Dan Mihalcea (București). Această expoziție impresionantă aduce în prim-plan spectaculozitatea Vulcanilor Noroioși de la Pâclele Mici, județul Buzău, România, prezentând o simbioză între artă, știință și natură în continuă transformare.

Evenimentul a reunit pasionați de fotografie, iubitori ai naturii și persoane interesate de fenomenele geologice rare.

Expoziția cuprinde 20 de fotografii de mari dimensiuni, fiecare lucrare fiind o invitație la contemplare și introspecție asupra relației dintre om și natură. Imaginile surprind relieful unic, formațiunile spectaculoase și dinamica fluidelor specifice Vulcanilor Noroioși, ilustrând procese geologice rare într-un mod artistic și emoționant.


La deschiderea evenimentului, directorul general al muzeului, dr. hab. Eugen Sava, a felicitat autorul și a subliniat importanța acestui proiect pentru Muzeul Național de Istorie a Moldovei: 
„Expoziția nu doar că valorifică o zonă de o raritate geologică remarcabilă, dar oferă și o platformă educativă, aducând în atenția publicului frumusețea și fragilitatea ecosistemelor unice de pe planeta noastră."
Autorul lucrărilor, Dan Mihalcea, a oferit o explicație despre alegerea titlului:
„Intenționat nu am pus niciun semn de punctuație la finalul titlului pentru ca fiecare privitor să îl pună pe cel care simte că se potrivește cel mai bine din punctului lui de vedere. Poate să fie semnul întrebării, poate să fie semnul exclamării, poate să rămână fără, sau poate să fie cu virgulă după primul cuvânt și, la fel, pot să fie din nou două posibilități cu semnele de punctuație aduse în discuție. Fiecare variantă are altă semnificație pe care privitorul o poate descoperi".
La finalul vernisajului, participanții au avut ocazia să parcurgă un tur ghidat al expoziției, în cadrul căruia autorul a oferit detalii despre procesul de realizare a fotografiilor și semnificațiile ascunse ale peisajelor surprinse.

Expoziția Cum respiră pământul este deschisă pentru vizitare până pe 9 februarie 2025 în sala 1, a Muzeului Național de Istorie a Moldovei, Chișinău, str.31 August 1989, 121 A.



 

 


Moldova independentă
RSSM sub regimul sovietic
Războiul Al Doilea Mondial
Basarabia şi RASSM între cele două războaie mondiale
Basarabia în perioada dintre cele două războaie mondiale
Epoca renaşterii mişcării cultural-naţionale
Epoca reformelor şi consecinţelor
Suprimarea autonomiei. Basarabia o nouă colonie ţaristă
Perioada autonomiei relative a Basarabiei în cadrul Imperiului Rus
Epoca
Fanariotă
Între medieval şi modern, epoca fanariotă
Epoca de aur a culturii româneşti
Secolul de aur al  culturii româneşti
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Formarea statului medieval Moldova
Perioada formării şi constituirii definitive a statului medieval de sine stătător Moldova
Epoca marilor migraţiuni nomade
Epoca marilor migraţiuni nomade şi apariţia primelor formaţiuni prestatale în regiunea carpato-dunăreană
Evul mediu timpuriu
Evul mediu timpuriu. Perioada constituirii comunităţilor romanicilor, a apariţiei primelor formaţiuni prestatale
Epoca fierului
Epoca fierului şi epoca antică
Epoca bronzului
Epoca bronzului
Epoca eneoliticului
Epoca eneoliticului
Epoca neoliticului
Epoca neoliticului
Epoca paleoliticului
Epoca paleoliticului
  
  

Veniţi la muzeu! Redescoperiţi istoria!
Vizitează muzeul
Vizitează muzeul
Program de vară– zilnic,
orele 10-18.

Program de iarnă – zilnic,
orele 10-17.
Luni închis.
Taxe de intrare:  Adulţi – 50 lei, pensionari, studenţi - 20 lei, elevi - 10 lei. Acces gratuit (...)

WiFi Internet prin Wi-Fi gratuit: Pentru vizitatori în curtea Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei funcţionează o reţea de internet prin Wi-Fi.




#Exponatul Lunii

Părțile principale ale aparatului cuprind carcasa, burduful, obiectivul și sistemul de vizare. Carcasa este alcătuită din două cadre de lemn de nuc lăcuit, unite printr-un burduf pliabil din material textil negru, care permite extensia necesară pentru focalizare...

Citeşte mai multe >>




































Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2026 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

 



Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2026 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

menu
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2026 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC