EN RO















#Exponatul Lunii

>>>

Vasul a fost descoperit de V. Sorochin în anul 1982, în timpul cercetării arheologice a unui tumul (nr. 1) situat pe teritoriul satului Speia, raionul Dubăsari. Provine din mormântul nr. 5 și este datat în mileniul IV î.Hr., cultura Usatovo.
Vasul a fost găsit într-un mormânt de copil. Groapa mormântului avea formă ovală, iar defunctul era depus în poziție chircită (asemănătoare poziției embrionare), pe partea stângă. În acest mormânt au fost descoperite, în total, cinci vase: trei în zona spatelui, unul la picioare și unul în regiunea bazinului.
Determinarea apartenenței culturale a acestui complex funerar s-a făcut pe baza ritului și a inventarului funerar; culturii respective îi este caracteristic acest tip de construcție a gropii, precum și poziționarea și orientarea defunctului spre est și nord-est.
Vasul este modelat din pastă de lut amestecată cu scoică măcinată fin. Pereții sunt treptat rotunjiți spre partea superioară, cu diametrul maxim în zona umerilor. Gâtul este scurt, buza ușor evazată, iar baza plată. Suprafața vasului este minuțios șlefuită, pe alocuri până la lustru. Interiorul vasului are o culoare brun-cărămizie, iar exteriorul este brun-gălbui, cu pete cenușii. Buza este prevăzută pe margine cu grupuri de orificii, dintre care trei originale s-au păstrat intacte. Diametrul orificiilor este de 0,35 cm. Spațiul dintre grupurile de orificii este ornamentat cu șnur. Tranziția de la gât spre umărul vasului este decorată prin trei linii orizontale realizate cu șnur, de la care, în cinci locuri, coboară câte trei linii verticale, fiecare de 5 cm lungime, executate prin aceeași tehnică. La momentul descoperirii, aceste linii erau umplute cu o pastă de culoare albă. Spațiul dintre grupurile de linii este decorat în partea superioară cu linii scurte, verticale, de 0,5 cm lungime, iar pe mijloc cu un ornament meandru realizat din două linii paralele executate cu șnur. Baza vasului păstrează amprenta unei țesături.

Dimensiunile vasului: înălțimea - 22 cm; diametrul gurii - 15,7 cm; diametrul maxim - 22 cm; diametrul bazei - 10 cm.

Tur Virtual


Arhiva Evenimentelor

Vernisajul expoziției „Moldova Europeană”

26 august 2025

Cu prilejul Sărbătorilor Naționale - Ziua Independenței și Ziua Limbii Române - la Muzeul Național de Istorie a Moldovei a fost vernisată expoziția temporară „Moldova Europeană", un proiect expozițional dedicat procesului de asociere și integrare europeană a Republicii Moldova.

Evenimentul a avut loc în data de 26 august 2025, în Sala expozițională nr. 1, în prezența reprezentanților instituțiilor culturale, educaționale și a publicului larg. Cuvântul de deschidere a fost rostit de dr. hab. Eugen Sava, directorul general al Muzeului Național de Istorie a Moldovei, și de dr. Elena Postică, curatoarea expoziției.

„Pentru prima dată în cadrul unei expoziții este pus accentul pe procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. În ultimii ani, acest parcurs a cunoscut o intensificare remarcabilă, reflectată inclusiv prin vizitele oficiale ale demnitarilor europeni în țara noastră", a declarat dr. hab. Eugen Sava.

Expoziția reunește peste 100 de imagini fotografice care documentează momente definitorii din istoria recentă a Republicii Moldova: de la Proclamarea Independenței în 1991, la semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, până la Referendumul Constituțional din 2024, care a consacrat integrarea europeană ca obiectiv strategic în Constituția țării.

„Expoziția vine să amintească publicului despre identitatea noastră europeană și despre atașamentul față de valorile democratice și culturale ale Europei", a subliniat dr. Elena Postică.

Fotografiile expuse provin din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a Moldovei și din arhiva personală a fotoreporterului Mihai Vengher, oferind o perspectivă vizuală asupra evenimentelor politice și culturale, vizitelor oficiale, personalităților și colectivelor artistice care au contribuit la promovarea valorilor europene în societatea moldovenească.

Expoziția „Moldova Europeană " poate fi vizitată până în data de 31 ianuarie 2026 , la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Chișinău, str. 31 August 1989 121 A, Sala 1.



 

 


Moldova independentă
RSSM sub regimul sovietic
Războiul Al Doilea Mondial
Basarabia şi RASSM între cele două războaie mondiale
Basarabia în perioada dintre cele două războaie mondiale
Epoca renaşterii mişcării cultural-naţionale
Epoca reformelor şi consecinţelor
Suprimarea autonomiei. Basarabia o nouă colonie ţaristă
Perioada autonomiei relative a Basarabiei în cadrul Imperiului Rus
Epoca
Fanariotă
Între medieval şi modern, epoca fanariotă
Epoca de aur a culturii româneşti
Secolul de aur al  culturii româneşti
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Formarea statului medieval Moldova
Perioada formării şi constituirii definitive a statului medieval de sine stătător Moldova
Epoca marilor migraţiuni nomade
Epoca marilor migraţiuni nomade şi apariţia primelor formaţiuni prestatale în regiunea carpato-dunăreană
Evul mediu timpuriu
Evul mediu timpuriu. Perioada constituirii comunităţilor romanicilor, a apariţiei primelor formaţiuni prestatale
Epoca fierului
Epoca fierului şi epoca antică
Epoca bronzului
Epoca bronzului
Epoca eneoliticului
Epoca eneoliticului
Epoca neoliticului
Epoca neoliticului
Epoca paleoliticului
Epoca paleoliticului
  
  

Veniţi la muzeu! Redescoperiţi istoria!
Vizitează muzeul
Vizitează muzeul
Program de vară– zilnic,
orele 10-18.

Program de iarnă – zilnic,
orele 10-17.
Luni închis.
Taxe de intrare:  Adulţi – 50 lei, pensionari, studenţi - 20 lei, elevi - 10 lei. Acces gratuit (...)

WiFi Internet prin Wi-Fi gratuit: Pentru vizitatori în curtea Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei funcţionează o reţea de internet prin Wi-Fi.




#Exponatul Lunii

Vasul a fost descoperit de V. Sorochin în anul 1982, în timpul cercetării arheologice a unui tumul (nr. 1) situat pe teritoriul satului Speia, raionul Dubăsari. Provine din mormântul nr. 5 și este datat în mileniul IV î.Hr., cultura Usatovo...

Citeşte mai multe >>




































Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2025 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

 



Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2025 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

menu
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2025 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC