 Arhiva Evenimentelor
Vernisajul expoziției „Tânjind după un trecut mai bun”
8 octombrie 2026
Pe 8 octombrie 2026, în Sala 4 a Muzeului Național de Istorie a Moldovei, a avut loc vernisajul expoziției internaționale „Tânjind după un trecut mai bun / Longing for a Better Past". Evenimentul a fost deschis de dl. Alexandru Argint, director general al MNIM, urmat de intervențiile curatoarelor Andreea Căpitănescu și Olivia Nițiș, precum și de artistul Ghenadie Popescu, care au prezentat publicului conceptul și mesajele centrale ale proiectului.
„Când deconstruiești o istorie, construiești o alta, imperfectă" - acesta este punctul de plecare al expoziției, care abordează nostalgia politică față de trecutul socialist ca rezultat al unor contradicții. Nu este o tânjire după socialism, ci după coerența pe care acesta a promis-o și pe care prezentul nu o poate oferi.
Expoziția nu expune trecutul ca atare, ci mecanismele prin care acesta este reamintit și reconstruit pentru a face prezentul suportabil. Lucrările artiștilor și artistelor din România și Republica Moldova devin instrumente de cercetare și cunoaștere, navigând prin micro-istorii, arhive personale și materiale care reflectă o epocă pierdută. Ele valorizează memoriile subiective și acceptă condiția non-liniară a istoriei, punând în discuție paradoxul nostalgiei - dorința de a regăsi un trecut contradictoriu.
Expoziția reunește artiști din România și Republica Moldova - Matei Bejenaru, Tatiana Fiodorova-Lefter, Mălina Ionescu, Mălina Moncea, Sarah Muscalu, Delia Popa, Ghenadie Popescu, Marilena Preda Sânc, Carmen Raszovsky, Gheorghe Raszovsky, Renée Renard - într-un cadru transgenerațional de reflecție asupra memoriei comunismului și a felului în care trecutul este resemnificat prin artă. Lucrările lor intersectează memoria spațială, disidența nostalgică, doliul incomplet și nostalgia reflexivă ca memorie a unui potențial viitor.
Proiectul „Tânjind după un trecut mai bun" este o reflecție asupra felului în care arhiva contrazice memoria și invers, asupra modului în care ficțiunea artistică intervine pentru a resemnifica și a completa golurile istoriei. Expoziția devine astfel un spațiu critic de dialog între memorie și istorie, între trecut și prezent, între promisiuni și realități.
Expoziția „Tânjind după un trecut mai bun Perioada" poate fi vizitată în perioada 8 octombrie - 22 noiembrie 2026, în sala 4 a Muzeului Național de Istorie a Moldovei, Chișinău, str. 31 August 1989 121A.
Producător: WASP Studios (București) Parteneri: tranzit.org/ Iași; Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Chișinău; Muzeul Național al Țăranului Român, București Sponsor: AQUA Carpatica Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
|