Este un trofeu sportiv obţinut la un concurs interşcolar, organizat de comisia sportivă de oină între instituţiile şcolare din Basarabia interbelică. Nu cunoaştem instituţiile şcolare participante la acest concurs, nici locul organizării, ştim doar că unul dintre învingători s-a ales cu premiul II şi că evenimentul a avut loc pe 13 mai 1934. Pe această cale aflăm despre existenţa, la nivel şcolar, a diferitor competiţii sportive organizate de către instituţiile şcolare, printre care şi jocul de oină. Oina este un sport frumos şi complex, care dezvoltă fizicul şi spiritul, curajul şi dorinţa de perfecţionare. Oina este o comoară a poporului român, care trebuie păstrată cu sfinţenie şi transmisă viitoarelor generaţii.
Pentru naţiunea română jocul de oină sau hoina este considerat un joc sportiv naţional, având o vechime de cel puţin şase secole. Jocul de oină este practicat continuu, cel puţin din secolul al XIV-lea, conform cronicilor şi hrisoavelor timpului, fiind menţionat prima dată documentar la 1364, în timpul domniei lui Vlaicu Vodă. Jocul solicită calităţi sportive complexe (viteză bună de alergare, reflexe rapide în mişcările de autoapărare faţă de loviturile mingii, precizie în aruncarea şi lovirea mingii cu un baston sau bâtă). Oina este un sport care ne identifică în aceeaşi măsură ca şi lupta naţională, trânta. Jocul devine atractiv printre tinerii de la sate, pătrunde în programa şcolară prin intermediul lecţiilor de educaţie fizică. Prin Reforma Învăţământului de la 1898, precum şi prin alte decizii ministeriale, ministrul învăţământului, Spiru Haret, introduce practicarea obligatorie a oinei în şcolile de toate gradele, totodată decide organizarea anuală a concursurilor şcolare de oină.
La 9 mai 1899, la Bucureşti, a fost organizat primul campionat naţional de oină, echipele fiind formate din liceeni. Învingătoare a fost echipa Liceului Nicolae Bălcescu din Brăila.
În 1912 este creată Federaţia Societăţii Sportive din România (FSSR) cu sediul la Bucureşti în componenţa căreia intrau 13 comisii sportive, printre care şi comisia de oină.
Odată cu Unirea de la 1918, are loc reorganizarea FSSR, în 1923, cu includerea în componenţa ei a celorlalte comisii sportive de oină din Transilvania, Bucovina şi Basarabia.
Cronologia necropolei de tip Sântana de Mureș-Černjachov de la Brăviceni, r-nul Orhei
Tyragetia, serie nouă, vol. X [XXV], nr. 1, Arheologie. Istorie Antică
Cuvinte cheie: cultura Sântana de Mureș-Černjachov, Brăviceni, necropolă, cronologie, sec. IV p. Chr.
Rezumat: În articol este examinată problema datării și periodizării necropolei de la Brăviceni, r-nul Orhei. Descperit cu ocazia unor lucrări de construcție, situl a fost investigat prin săpături de salvare în anii 1977, 1980 și 1981, fiind descoperite 181 de morminte și 53 de gropi rituale (fig. 1). Din totalul de 181 morminte identificate, unul este de incinerație, iar 180 - de inhumație, între care predomină cele orientate V-E, considerate creștine.
Pentru stabilirea cronologiei interne a necropolei s-a recurs la metoda numită "modificarea automată a matricei", fiind utilizat programul PAST (Palaeontological Statistics), versiunea 2.17c.
În diagrama combinatorie au fost incluse 26 de morminte și 32 serii tipologice de obiecte. Ținându-se seama de asocierea pieselor de inventar în complexele introduse în diagrama combinatorie, au fost evidențiate două grupe principale de morminte, care ar corespunde cu două faze de înmormântări. Prima grupă cuprinde 10 complexe, iar a doua - 16, fiecare grupă fiind caracterizată prin anumite serii tipologice de obiecte sau prin combinații ale acestora.
Pentru prima grupă (I) sunt specifice următoarele categorii și tipuri de obiecte: mărgele discoidale mici de sticlă verde (tip 2b), mărgele de sticlă inelare (tip 3), mărgele de sticlă sferoidale, încrustate (tip 7), mărgele de sticlă segmentate, poleite cu foiță metalică (tip 9), mărgele de coral (tip 11), pandantive-amulete din vertebre de pești (tip 2), oale lucrate la roată din pastă zgrunțuroasă de formă bitronconică (tip 3) și castroane lucrate la roată din pastă fină, de formă bitronconică, înalte (tip 2a).
Grupei a doua de morminte (II) îi sunt caracteristice fibulele de bronz cu piciorul înfășurat, corpul din bandă și resortul lung (tip 1a) sau scurt (tip 1b), fibulele de argint cu placă și semidisc (tip 3), cataramele de bronz cu veriga ovală (tip 1), pieptenii de os având mânerul semicircular și aripi laterale (tip 1), pandantivele-amulete din scoici marine Cypraea panterina (tip 5b), cuțitele de fier, oalele sferoidale de dimensiuni mici, lucrate la roată din pastă fină (tip 1a), castroanele lucrate la roată din pastă fină de formă bitronconică, scunde (tip 2b), castroanele cu trei torți (tip 4), cănile lucrate la roată din pastă fină, cu corpul rotunjit (tip 1) și în formă de halbă (tip 2), și cănile de lut romane, cu corpul piriform, gâtul îngust și gura rotundă (tip 2).
În ceea ce privește dispunerea în planul necropolei, cele două grupe de morminte ocupă zone distincte. Mormintele din grupa I, reprezentând prima fază de înmormântări, sunt grupate aproape în exclusivitate în partea sud-estică a necropolei. Mormintele din grupa a II-a nu apar în sectorul inițial de înmormântări. În schimb, ele se găsesc răspândite deopotrivă în sectoarele din centrul și de la periferia necropolei.
Luându-se în considerație toate elementele, limita cronologică inferioară a necropolei de la Brăviceni este stabilită aproximativ în a doua treime a sec. IV, iar limita cronologică superioară - la sfârșitul sec. IV sau la începutul vecului următor. Cât privește durata în timp a celor două faze din evoluția cimitirului, avându-se în vedere tabloul redat de diagrama combinatatorie, se constată că faza I a fost mai scurtă, încheindu-se probabil până la invazia hunilor, iar faza II, care a cuprins un număr mai mare de morminte, a acoperit ultima parte a sec. IV, eventual și primele două decenii ale sec. V.
Lista figurilor: Fig. 1. Planul general al necropolei. Fig. 2. Fibule de tip 1a (1), 1b (2), 2a (3), 2b (5) și 3 (4), catarame de tip 1 (6), 2 (7) și 3 (8), piepteni de os de tip 1 (9) și 2 (10), pandantive-amulete de tip 5a (11), 5b (12) și 8 (13), mărgele de tip 1 (14), 2a (15), 2b (16), 3 (17), 7 (18), 9 (19) și 11 (20), fusaiolă de lut de tip 1 (21), tub de os de pasăre (22) și cuțit de fier (23) din mormintele 1 (17), 14 (16), 19 (15, 20), 23 (3), 25 (18, 19), 39 (11, 13), 44 (2), 69 (23), 71 (5, 8), 74 (15), 82 (10), 87 (4, 6, 12), 88 (10), 162 (22) și 165 (1). Fig. 3. Oale lucrate la roată din pastă zgrunțuroasă de tip 1 (1), 2a (2) și 3 (3), oale lucrate la roată din pastă fină de tip 1a (4) și 1b (6) și căni lucrate la roată din pastă fină de tip 1 (5) și 2 (7), descoperite în mormintele 35 (3), 44 (5, 7), 74 (1), 162 (2) și 164 (7). Fig. 4. Castroane lucrate la roată din pastă fină de tip 1 (1), 2a (3), 2b (2) și 4 (4), cană-ulcior lucrată la roată din pastă fină de tip 4 (5) și amforetă lucrată la roată din pastă fină ( 6) din mormintele 2 (2), 14 (1, 3), 114 (5) și 164 (4, 6). Fig. 5. Cană cu gura trilobată lucrată la roată din pastă fină (1), căni de lut romane de tip 1 (2) și 2 (3), pahar de sticlă (4) din mormintele 68 (1), 87 (3), 108 (4) și 169 (2). Fig. 6. Morminte din fazele I (1) și II (2).
Tabelul 1. Incidența seriilor tipologice în morminte.
Este un trofeu sportiv obţinut la un concurs interşcolar, organizat de comisia sportivă de oină între instituţiile şcolare din Basarabia interbelică. Nu cunoaştem instituţiile şcolare participante la acest concurs, nici locul organizării, ştim doar că unul dintre învingători s-a ales cu premiul II şi că evenimentul a avut loc pe 13 mai 1934. Pe această cale aflăm despre existenţa, la nivel şcolar, a diferitor competiţii sportive organizate de către instituţiile şcolare, printre care şi jocul de oină. Oina este un sport frumos şi complex, care dezvoltă fizicul şi spiritul, curajul şi dorinţa de perfecţionare. Oina este o comoară a poporului român, care trebuie păstrată cu sfinţenie şi transmisă viitoarelor generaţii...
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
