Paftalele constituie un element aproape nelipsit din costumația tradițională feminină în spațiul sud-est european, cu precădere în cel balcanic, fiind întâlnite în cursul unei lungi perioade de timp, între secolele XIV-XX. Cuvântul Pafta este de origine turcică - cu o posibilă intrare în această limbă pe filiera iraniană - având la bază cuvântul persan bafta „țesut", care a derivat în limba turcă cu sensul de „placă". În prezent se folosește în forme aproape identice în limbile română (pafta), bulgară (пафта), sârbă (пафте) și în unele dialecte aromâne (pafta), desemnând accesoriile vestimentare cu rol funcțional și ornamental care fixează sau prind cordonul, cingătoarea sau brâul, lucrate din diverse materiale și decorate în diferite tehnici.
Cele trei paftale decorate în tehnica emailului policrom, tezaurizate în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a Moldovei, se înscriu în seria celor din aria sud-dunăreană, datate cu sfârșitul secolului al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea.
Sunt compuse din două părţi identice, de formă trapezoidală, suprafaţa acestora fiind împărţită în trei registre aproximativ egale, decorate cu motive vegetale stilizate ce constituie o reţea metalică în care este turnat emailul. Cele două părţi componente se prelungesc în unghi ascuţit spre capete, formând cu latura ultimului registru decorativ un triunghi, ornamentat similar. Emailul folosit pentru a umple motivele florale este de culoare neagră, turcoaz, albă, portocalie, verde, galben, bordo. Întregul câmp decorativ este încadrat într-un chenar perlat.
Pe revers, ambele părţi componente ale paftalelor păstrează câte o bandă de aramă, prinsă cu nituri de margine, necesară pentru fixarea capetelor cordonului. Sistemul de prindere, realizat prin întrepătrunderea balamalelor celor două părţi componente şi închise cu ajutorul unui ac mobil, prins cu un lănţişor de o cheutoare fixată pe una dintre piesele paftalei, este mascat de o plăcuţă dreptunghiulară (fixată prin trei nituri de corpul piesei), cu marginile înguste terminate în unghi ascuţit, ornamentată în acelaşi stil şi cu aceeaşi tehnică, având în plus trei monturi circulare, cu marginile crestate, îndoite spre interior, pentru a fixa central pastă de sticlă de culoare roşie și verde. Aceste monturi sunt încadrate de un brâu crestat, radiant.
Simbolistica paletei de culori codifică semnificaţii şi simboluri, fiind folosite din considerentul că au puteri magice. Culoarea roşie a reprezentat dintotdeauna iubirea, afecţiunea şi în acelaşi timp protecţie faţă de blesteme şi deochi; albul reprezintă puritatea, curăţenia sufletească şi trupească; albastrul, în plan simbolic, este asociat cu infinitatea, cu dimineaţa, un început, o nouă stare; verdele este simbolul destinului, speranţei, bunăstării, echilibrului, renaşterii, fiind asociată cu natura care învie în fiecare primăvară, cu viaţa.
Tyragetia, serie nouă, vol. VI [XXI], nr. 2, Istorie. Muzeologie
În acest articol este prezentat un număr relativ mare de izvoare, ce se referă la centrul de imigrare al armenilor din Chilia (Dunărea de Jos). Locul principal printre acestea îl ocupă 12 epitafuri databile în anii 1646-1765. Pietrele funerare, în număr de 12, s-au aflat înăuntrul și în afara bisericii Sf. Nicolae, construită în anul 1648 de domnitorul Moldovei Vasile Lupu. Cinci dintre ele, împreună cu epitafurile, s-au păstrat până în zilele noastre: trei la biserică, iar două în muzeul local. Trei pietre funerare dintre cele cinci au fost descoperite nu de mult. Restul, șapte pietre funerare și epitafurile lor, sunt cunoscute exclusiv din diferite publicații.
Analiza materialului prezentat arată că persoanele menționate în epitafuri nu se numără printre urmașii acelor locuitori armeni ai Chiliei, care s-au stabilit aici în secolele XI-XV. Aceștia constituiau deja a doua și a treia generație de armeni, veniți aici din diferite părți ale Armeniei istorice, posibil, din Persia, în primele decenii ale secolului XVII. Putem constata că armenii nou-veniți își înmormântau defuncții lângă biserica Sf. Nicolae și în interiorul ei, imediat după construcția ei în 1648 și, posibil, până la plecarea lor în Grigoriopol în anul 1792. Epitaful din 1648 ne dă posibilitatea să afirmăm despre existența unor înmormântări armenești chiar și în timpul construcției bisericii.
Acest fapt indică anumite relații ale bisericii cu armenii veniți în secolul XVII și confirmă afirmațiile lui N. Kleeman că armenii din Chilia aveau două biserici.
Lista ilustrațiilor: Tabelul 1. Inscripții armenești din Chilia, publicate în trecut. Tabelul 2. Epitafurile armenești de pe pietrele armenești păstrate până astăzi. Foto 1. Piatră funerară de marmură, depistată în partea de nord a bisericii Sf. Nicolae, 1749. Foto 2. Pietre funerare cu epitafuri cu trei versuri. Muzeul Ţinutului Natal al raionului Chilia. Foto 3. Al treilea vers din epitaf scris pe cantul pietrei funerare. Foto 4. Inscripție din patru versuri, tăiată pe partea orizontală a pietrei funerare de marmură. Muzeul Ţinutului Natal al raionului Chilia. Foto 5. Piatră funerară de marmură cu inscripție din patru versuri. Muzeul Ţinutului Natal al raionului Chilia. Foto 6. Piatră funerară cu epitaf, amplasată la est de biserica Sf. Nicolae, 1755. Foto 7. Piatră funerară amplasată la est de biserica Sf. Nicolae, 1653. Foto 8. Pietre funerare de marmură din jurul bisericii Sf. Nicolae, folosite ca praguri.
Paftalele constituie un element aproape nelipsit din costumația tradițională feminină în spațiul sud-est european, cu precădere în cel balcanic, fiind întâlnite în cursul unei lungi perioade de timp, între secolele XIV-XX....
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
