Circa treizeci de icoane din patrimoniul MNIM îl au ca protagonist pe Sfântul Ierarh și Făcătorul de minuni Nicolae. Reprezentând în mare parte icoana târzie, dintre acestea se remarcă câteva imagini timpurii, rare prin compoziția lor iconografică. În icoana „Sfântul Nicolae cu scene din viață", ierarhul este reprezentat bust, binecuvântând Evanghelia. Este încadrat de două medalioane rotunde care păstrează chipul Mântuitorului și cel al Maicii Domnului, care îi oferă Evanghelia și omoforul. Sf. Nicolae, mai timpuriu decât alți sfinți, a fost înfățișat cu scene din ciclul său hagiografic. Primele imagini din viața sfântului datează din secolul al XI-lea, reprezentate pe o icoană pliantă din mănăstirea Sf. Ecaterina din Sinai.
Icoana muzeală datează de la începutul secolului al XIX-lea, păstrând sipetul tradițional, specific icoanelor clasice. Douăsprezece casete oferă imagini din viața sfântului, dispuse de la stânga la dreapta: câte patru pe latura superioară și inferioară și câte două în registrele laterale, după cum urmează: Nașterea Sf. Nicolae (1), Botezul Sf. Nicolae (2), Miracolul vindecării femeii ciunge (3), Ucenicia tânărului Nicolae (4), Hirotonirea întru diacon (5), Hirotonirea întru episcop (6), Visul lui Constantin (7), Sf. Nicolae salvează trei voievozi de la execuţie (8), Miracolul salvării de la înec (9), Minunea salvării lui Vasile de la arabi (10), Adormirea Sf. Nicolae (11) și Transferarea moaștelor Sf. Nicolae în or. Bari (12).
Sfântul Ierarh Nicolae este sărbătorit de Biserica Ortodoxă de două ori pe an: la 6/19 decembrie, ziua nașterii sale, și la 9/22 mai, ziua în care moaștele sfântului au fost transferate de la Myra la Bari (1087). Dintre toți sfinții lumii creștine, chipul Sf. Nicolae este unul dintre cele mai populare, astfel încât chiar și o persoană fără experiență în domeniul iconografiei ar recunoaște cu ușurință imaginea sa.
Sf. Nicolae s-a născut în Imperiul Roman, la Patara, provincia Lichia, în perioada 260-280, sursele timpurii trecând cu vederea data exactă a nașterii. Provenea dintr-un neam avut, dar faima și luxul îi erau străine. S-a consacrat de timpuriu rugăciunii și studierii Sfintei Scripturi, deprinzând cu ușurință și alte discipline. Refuza petrecerile gălăgioase și discuțiile pustii, mergea regulat la biserică și stăruia asupra unei vieți feciorelnice. Mai târziu s-a consacrat slujirii pastorale, apărând cu perseverență credința creștină și pronunțându-se ferm împotriva ereziilor.
Grație grijii față de oameni și binefacerilor pe care le-a manifestat pretutindeni, a devenit foarte popular nu doar la Myra, ci și în împrejurimi. Harul Sfântului Duh, sălășluit în inima lui, s-a manifestat prin minunile săvârșite atât în timpul vieții, cât și după moarte, calificativul „Făcătorul de minuni" devenind un atribut indispensabil al numelui său. Sf. Nicolae s-a stins din viață în anii '30 ai secolului IV (circa 334-337), osemintele fiindu-i depuse în somptuosul cavou de marmură din catedrala episcopală în care a păstorit ani la rând. Aceasta a devenit, la scurt timp, un important centru de pelerinaj.
Sfânta Tradiție a păstrat cu acuratețe trăsăturile portretului sfântului, apariția sa pe icoane remarcându-se printr-o individualitate pronunțată. Arta bisericească a adunat multiple reprezentări iconografice - de la imaginea până la umăr la cea în plină statură. Diversitatea acestor reprezentări sugerează că iconografia finală a imaginii Sf. Nicolae nu era încă formată, constituindu-se abia prin secolele X-XI. Se spune că un rol important în venerarea Sf. Nicolae l-a jucat o icoană autentică din bazilica din Myra, executată în timpul vieții sfântului, menționată în surse scrise încă din secolul al XI-lea.
Icoanele cu ciclul hagiografic al Sfântului Nicolae au cunoscut o largă răspândire atât în arta bizantină, cât și în cea post-bizantină, confirmând importanța și popularitatea cultului său.
Găgăuzii în contextul relațiilor româno-turcești în perioada anilor 1918-1940: istorie și personalități
Tyragetia, serie nouă, vol. IX [XXIV], nr. 2, Istorie. Muzeologie Chișinău, 2015
Rezumat
În prezentul articol se introduc pentru prima dată în circulația științifică documente necunoscute din arhivele din Turcia, România și Republica Moldova privind „problema găgăuzilor" în contextul relațiilor reciproce românoturcești. Autorii au acordat atenție, în special, la domeniul învățământului, unde cel mai mult a fost observată influența culturală și ideologică turcă. Realizând politica răspândirii conștiinței identitare turcești printre găgăuzii din Basarabia, guvernul turc se baza, în special, pe intelectualii și tinerii găgăuzi. În acest scop, în satele găgăuze se trimiteau învățători turci: Zahit Mehmet Boztuna, Hasan Belal Kîlîci, Ahmet Mehmed, Sali Ismail, Osman Abdullah, Ali și Bairam Kantarelli etc. Ei primeau autorizația corespunzătoare din partea Ministerului iluminării naționale privind predarea limbii turce de două ori pe săptămână. Este cunoscut faptul că ei desfășurau activitatea de instruire în satele găgăuze și bulgaro-găgăuze: Comrat, Congaz, Cubei, Ceadîr-Lunga etc. Conform unor informații, activitatea acestor persoane era finanțată din bugetul turc, parțial din cel român. În același timp, la cel mai înalt nivel Guvernul turc stimula atragerea tinerilor găgăuzi în instituțiile de învățământ medii, superioare și speciale din Ankara și Istanbul. În acest scop, studenților li se asigura cazarea în cămine, instruire în bază de buget și plata burselor. În articol este apreciat rolul ambasadorului Turciei în România Hamdullah Subhi Tanriöver (1931-1944), care a inițiat și a desfășurat munca de bază în organizarea predării limbii turce în satele cu populație găgăuză, asigurarea cu manuale, pregătirea profesorilor de limbă turcă.
Lista ilustrațiilor: (fotografii din arhiva personală a lui S.S. Bulgar) Fig. 1. Ambasadorul Turciei în România în anii 1931-1944 Hamdullah Subhi Tanriöver. Fig. 2. Învățătorul de limbă turcă Osman Abdullah și soția sa Anastasia (Sakallî). Satul Cubei, anul 1940. Fig. 3. Certificat de absolvire a școlii primare, eliberat lui Doncev Simion, fiul lui Vasile (a.n. 1931) din satul Cîrlăneni, plasa Congaz, județul Cahul, semnat de directorul școlii Ali Kantarelli (fostul învățător de limbă turcă). 20.08.1946. Fig. 4. Studenți găgăuzi în timpul studiilor la școala pedagogică pentru băieți. Istanbul, anul 1939. Fig. 5. Studenți găgăuzi cu profesorii în timpul studiilor la școala pedagogică pentru băieți. Istanbul, anul 1939. Fig. 6. Clădirea școlii pedagogice pentru băieți. Istanbul, anii '30 ai sec. XX. Fig. 7. Dormitorul școlii pedagogice pentru băieți. Istanbul, anii '30 ai sec. XX. Fig. 8. Studenți găgăuzi în timpul studiilor la școala pedagogică pentru băieți. Istanbul, anul 1938. Fig. 9. Dispoziția, semnată de președintele Turciei Kemal Atatürk, cu privire la admitere la studii în liceul Galatasaray. Istanbul, anul 1934. Fig. 10. Clădirea liceului Galatasaray. Istanbul, anul 2014. Fig. 11. Revista „VARLIK" (anul 1939, Nr. 139), ]n care au fost tipărite operele folclorice, adunate de P. Zavrak în satele găgăuze din Basarabia. Fig. 12. Frații Petru și Dimitrie Zavrak (de la stânga spre dreapta). Turcia, anul 1941. Fig. 13. Intelectuali din satul Vulcănești cu reprezentanți ai autorităților românești, anul 1939. (Irina Bulgar se află în rândul doi, a treia din dreapta). Fig. 14. Emin Mutaf (Gheorghe Mutaf), prorectorul Universității Egeea din orașul Izmir, Turcia. Anii ‘60 ai secolului XX. Fig. 15. Vasile Cebanov (Özdemir Ciobanoglu) în timpul studiilor în gimnaziul din Bolgrad (în centru, cu căciulă albă). Anul 1937. Fig. 16. Vasile Cebanov (Özdemir Ciobanoglu). Fig. 17. Scrisoarea lui Hamdullah Subhi Tanriöver către Özdemir Ciobanoglu (Vasile Cebanov), 28.04.1964.
Fig. 18. Certificat de învățător, eliberat de Ministerul Culturii al Turciei lui Özdemir Ciobanoglu (Vasile Cebanov) în anul 1939. Fig. 19. Muzicologul și compozitorul Veisel Arseven (Vasile Öküzcü) cu familia. Ankara, Turcia, anii '60 ai sec. XX. Fig. 20. Directorul interimar al liceului Galatasaray Ali Kaigî (Gheorghe Kaikî). Istanbul, anul 1965. Fig. 21. Din dosarul personal al profesorului de limbă franceză Ali Kaigî (Gheorghii Kaikî) de la liceul Galatasaray. Istanbul, anul 1965. Fig. 22. Documentul de imigrant, eliberat lui Mete Kargalîk (Dimitrie Kargalîk) în anul 1940 în Republica Turcia. Fig. 23. Diploma de obținere a gradului de ofițer, eliberată lui Mete Kargalîk (Dimitrie Kargalîk) după finalizarea serviciului militar în armata turcă. Anul 1947.
Ivan Duminica
Politica Imperiului Rus de acordare a privilegiilor coloniștilor bulgari din Basarabia în prima jumătate a secolului al XIX-lea
Tyragetia, serie nouă, vol. VI [XXI], nr. 2, Istorie. Muzeologie
Circa treizeci de icoane din patrimoniul MNIM îl au ca protagonist pe Sfântul Ierarh și Făcătorul de minuni Nicolae. Reprezentând în mare parte icoana târzie, dintre acestea se remarcă câteva imagini timpurii, rare prin compoziția lor iconografică...
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
