Constituirea iconografiei sărbătorii „Învierii Domnului" a prezentat o sarcină extrem de dificilă, neînțeles fiind însuși evenimentul Învierii lui Hristos. Acest moment, nefiind descris în Sfânta Scriptură, rămânea pentru omul simplu o taină de nepătruns. Tăcerea evangheliștilor în această privință mărturisea despre măreția evenimentului ce sfida orice descriere, cu atât mai mult, reprezentarea. Doar prin intermediul simbolului ce exprimă victoria lui Hristos asupra morții mintea devine capabilă să transcende spațiul și timpul, să iasă din lumea vizibilă și să se apropie de ceea ce este ascuns de mărturiile istorice. Pentru întruchiparea artistică a misterului Învierii, Biserica a creat în timp un limbaj complex de imagini, semne și atribute. A fost elaborată o astfel de formulă picturală care a dezvăluit componenta spirituală a Învierii lui Hristos, a întruchipat adevăratul triumf al lui Hristos în calitate de stăpân al cerurilor, biruitor al morții și eliberator al omenirii.

Potrivit credinţei ortodoxe, în cele trei zile dintre moartea şi învierea Sa, Hristos a coborât în iad, pentru a elibera sufletele întemniţate din acel loc, iată de ce icoana clasică de origine ortodoxă se intitula „Pogorârea Mântuitorului Hristos în Iad". În aceste imagini, Hristos nu apare într-o atitudine smerită, de învins, ci în una de învingător al morţii, salvator al celor înfrânţi de moarte. Tradiția occidentală a introdus în uzul liturgic alte imagini, mai înțelese pentru conștiința laicului, în care Hristos Înviat poate fi reprezentat deasupra mormântului, a sarcofagului, alteori alături de femeile purtătoare de mir. Aceste imagini se distanțează de simbolismul enunțat și se înscriu printre imaginile ce istorisesc evenimentele evanghelice.

Icoana din colecția muzeului consacrată acestui subiect prezintă o ferecătură lucrată în alamă argintată prin tehnica ciocănirii, elementele decorative fiind modelate în relief și gravate în adâncime. Compoziția este încadrată într-un chenar constituit din trei coloane: coloana centrală fiind realizată din mici piramide privite de sus, cele laterale decorate cu așa-numitul ornament de „frânghie răsucită". Ferecătura acoperă aproape în totalitate câmpul icoanei, lăsându-se la vedere doar fața Mântuitorului. Iisus Hristos se reprezintă triumfător asupra morții, călcând peste sarcofagul închis. Este înfășurat în mantie amplă prinsă la piept cu o fibulă, mâna dreaptă întinsă lateral, în stânga ținând stindardul cu o cruce înscrisă în el. Hristos aureolat este încadrat într-o mandorlă romboidală radiată. De o parte și de alta - pietre despicate, care mărturisesc despre pasajele descrise în Evanghelie - „pământul s-a cutremurat și pietrele s-au despicat" - în momentul morții lui Hristos (Matei 27, 51). Crăparea pietrelor ar putea aminti și de deschiderea apelor Mării Roșii, amintită în Vechiul Testament, despre poporul lui Israel care a părăsit sclavia Egiptului, pentru a se îndrepta spre pământul făgăduinței. De o parte și de alta a sarcofagului - doi soldați romani, dintre cei care păzeau mormântul, orbiți de lumina pe care o degaja Hristos înviat.

Basarabia, 1853
Lemn, ulei, alamă argintată, aurire, 30×21 cm
Inventar 24158, achiziție, Chișinău, 2003