#Exponatul Lunii

Circa treizeci de icoane din patrimoniul MNIM îl au ca protagonist pe Sfântul Ierarh și Făcătorul de minuni Nicolae. Reprezentând în mare parte icoana târzie, dintre acestea se remarcă câteva imagini timpurii, rare prin compoziția lor iconografică. În icoana „Sfântul Nicolae cu scene din viață", ierarhul este reprezentat bust, binecuvântând Evanghelia. Este încadrat de două medalioane rotunde care păstrează chipul Mântuitorului și cel al Maicii Domnului, care îi oferă Evanghelia și omoforul. Sf. Nicolae, mai timpuriu decât alți sfinți, a fost înfățișat cu scene din ciclul său hagiografic. Primele imagini din viața sfântului datează din secolul al XI-lea, reprezentate pe o icoană pliantă din mănăstirea Sf. Ecaterina din Sinai.

Icoana muzeală datează de la începutul secolului al XIX-lea, păstrând sipetul tradițional, specific icoanelor clasice. Douăsprezece casete oferă imagini din viața sfântului, dispuse de la stânga la dreapta: câte patru pe latura superioară și inferioară și câte două în registrele laterale, după cum urmează: Nașterea Sf. Nicolae (1), Botezul Sf. Nicolae (2), Miracolul vindecării femeii ciunge (3), Ucenicia tânărului Nicolae (4), Hirotonirea întru diacon (5), Hirotonirea întru episcop (6), Visul lui Constantin (7), Sf. Nicolae salvează trei voievozi de la execuţie (8), Miracolul salvării de la înec (9), Minunea salvării lui Vasile de la arabi (10), Adormirea Sf. Nicolae (11) și Transferarea moaștelor Sf. Nicolae în or. Bari (12).

Sfântul Ierarh Nicolae este sărbătorit de Biserica Ortodoxă de două ori pe an: la 6/19 decembrie, ziua nașterii sale, și la 9/22 mai, ziua în care moaștele sfântului au fost transferate de la Myra la Bari (1087). Dintre toți sfinții lumii creștine, chipul Sf. Nicolae este unul dintre cele mai populare, astfel încât chiar și o persoană fără experiență în domeniul iconografiei ar recunoaște cu ușurință imaginea sa.

Sf. Nicolae s-a născut în Imperiul Roman, la Patara, provincia Lichia, în perioada 260-280, sursele timpurii trecând cu vederea data exactă a nașterii. Provenea dintr-un neam avut, dar faima și luxul îi erau străine. S-a consacrat de timpuriu rugăciunii și studierii Sfintei Scripturi, deprinzând cu ușurință și alte discipline. Refuza petrecerile gălăgioase și discuțiile pustii, mergea regulat la biserică și stăruia asupra unei vieți feciorelnice. Mai târziu s-a consacrat slujirii pastorale, apărând cu perseverență credința creștină și pronunțându-se ferm împotriva ereziilor.

Grație grijii față de oameni și binefacerilor pe care le-a manifestat pretutindeni, a devenit foarte popular nu doar la Myra, ci și în împrejurimi. Harul Sfântului Duh, sălășluit în inima lui, s-a manifestat prin minunile săvârșite atât în timpul vieții, cât și după moarte, calificativul „Făcătorul de minuni" devenind un atribut indispensabil al numelui său. Sf. Nicolae s-a stins din viață în anii '30 ai secolului IV (circa 334-337), osemintele fiindu-i depuse în somptuosul cavou de marmură din catedrala episcopală în care a păstorit ani la rând. Aceasta a devenit, la scurt timp, un important centru de pelerinaj.

Sfânta Tradiție a păstrat cu acuratețe trăsăturile portretului sfântului, apariția sa pe icoane remarcându-se printr-o individualitate pronunțată. Arta bisericească a adunat multiple reprezentări iconografice - de la imaginea până la umăr la cea în plină statură. Diversitatea acestor reprezentări sugerează că iconografia finală a imaginii Sf. Nicolae nu era încă formată, constituindu-se abia prin secolele X-XI. Se spune că un rol important în venerarea Sf. Nicolae l-a jucat o icoană autentică din bazilica din Myra, executată în timpul vieții sfântului, menționată în surse scrise încă din secolul al XI-lea.

Icoanele cu ciclul hagiografic al Sfântului Nicolae au cunoscut o largă răspândire atât în arta bizantină, cât și în cea post-bizantină, confirmând importanța și popularitatea cultului său.

Tur Virtual

Publicaţii

Revista „Tyragetia"

vol. X [XXV], nr. 1

ISSN 1857-0240
E-ISSN 2537-6330

Liana Oța, Valeriu Sîrbu

Situri sarmatice timpurii în Muntenia

Tyragetia, serie nouă, vol. X [XXV], nr. 1, Arheologie. Istorie Antică

Cuvinte-cheie: sarmați, Muntenia, Imperiul Roman, morminte, inventar funerar, importuri romane, ceramică, piese de podoabă, arme.

Rezumat: Studiul de față își propune să analizeze descoperirile care pot fi puse în legătură cu ceea ce am definit drept prima etapă de pătrundere a sarmaților în Muntenia, datată în intervalul care începe în ultima decadă a secolului I p. Chr. și se extinde și pe parcursul secolului al II-lea. Descoperirile (53/54 complexe funerare), concentrate cu precădere în sudul, estul și nord-estul Munteniei, sunt reprezentate atât de morminte izolate, cât și de grupuri de morminte. Doar 11 morminte sunt plane. Majoritatea complexelor funerare sunt orientate V-E (19 morminte) și doar 11 sunt orientate N-S. Majoritatea decedaților au fost depuși în poziția întins pe spate, cu brațele și piciorele întinse (21 cazuri). Balanța dintre mormintele aparținând unor adulți (24) și cele ale copiilor (17) este relativ echilibrată. O adevărată constantă a mormintelor din prima etapă de pătrundere a sarmaților în Muntenia este reprezentată de numărul mic (între una și trei piese) de obiecte depuse în fiecare complex. Categoriile pieselor de inventar depuse nu sunt foarte diverse. 14 morminte nu au avut nici un fel de inventar.

Produsele din Imperiul Roman nu pot întodeauna oferi o datare precisă a contextului arheologic în care au fost descoperite. Este normal de presupus un decalaj între momente diferite, foarte probabil succesive în timp, din istoria comunităților respective - mai întâi pătrunderea într-o regiune (la rândul ei un proces de durată), apoi amenajarea primelor morminte și stabilirea relațiilor comerciale cu Imperiul Roman sau cu comunitățile dacice.

Cele 53 sau 54 de morminte se eșalonează în timp, iar între ele există diferențe, fie foarte mici, fie mergând până la unul sau două decenii. În cadrul aceleiași etape, care nu cuprinde doar un singur moment, ci se desfășoară pe o durată de câteva decenii, se pot surprinde deosebiri semnificative în ceea ce privește inventarul funerar. Trăsăturile generale asemănătoare (concentrare teritorială în zona de câmpie, absența așezărilor, practicarea inhumației, depunerea vaselor lucrate cu mâna și a armelor de un tip specific, prezența unor morminte feminine de elită cu analogii într-un spațiu vast) care au justificat gruparea laolaltă a mormintelor de inhumație apărute în Muntenia începând cu ultima decadă a secolului I p. Chr. și atribuirea lor sarmaților nu sunt decât o componentă a fenomenului amintit de pătrundere a sarmaților în zona limes-ului Moesiei Inferior. Caracteristicile similare sunt însă dublate prin deosebiri de detaliu, care dau o personalitate proprie nu numai diferitelor regiuni unde se concentrează descoperirile amintite, ci și grupurilor dintr-un anume areal, și care fac perceptibile semnificative schimbări în timp în comportamentul funerar al comunităților sarmatice din Muntenia.

Lista ilustrațiilor:
Fig. 1. 1-8 - Râmnicelu M.14; 9 - Râmnicelu M. 19; 10-12 - Mohreanu (după Oța, Sîrbu 2009).
Fig. 2. 1-2 - Lișcoteanca-Moș Filon M. 1; 3-5 - Lișcoteanca-Moș Filon M. 7; 6, 8 - Lișcoteanca-Movila Olarului M.
7; 7, 9 - Lișcoteanca-Movila Olarului M. 17 (după Oța, Sîrbu 2009).
Fig. 3. 1-21 - Vitănești (1 - după Sîrbu et al. 2014; 2-21 - după Leahu, Trohani 1979)
Fig. 4. 1-6 - Vitănești (după Sîrbu et al. 2014).
Fig. 5. 1-2 - Lehliu M. 1 (după Sîrbu et al. 2014).
Fig. 6. 1-2 - Ulmeni - lângă M. 1-2 - (after Morintz, Ionescu 1968; Bichir 1977); 3-7 - Ulmeni M. 1 (după Morintz,
Ionescu 1970).
Fig. 7. 1-7 - „Tezaurul de la Buzău" (după Oța,Oța 2015).
Fig. 8. Descoperiri sarmatice din Muntenia.
Fig. 9. Cele mai vechi morminte sarmatice din Muntenia.