#Exponatul Lunii

Una din marile realizări tehnice care a revoluționat ideea de timp și spațiu, deschizând o nouă eră în istoria comunicării, este telegrafia. Aceasta se bazează pe transmiterea semnalelor electrice printr-un cablu pe distanțe lungi, permițând oamenilor să comunice instantaneu. Telegraful s-a răspândit foarte repede și o rețea de sârme se întindea în întreaga lume.

În 1837, pictorul si fizicianul american Samuel Morse a inventat primul aparat electromagnetic pentru telegrafie, brevetat în 1840. Pentru a trimite mesaje prin fir, Morse elaborează în 1838 un cod simplu de puncte și liniuțe, care reprezentau literele alfabetului, cunoscut ca „alfabetul Morse".

Atât codul Morse cât și aparatul telegrafic au fost îmbunătățite de-a lungul vremii, telegraful devenind mai bine de un secol cel mai răspândit sistem de comunicare și transmitere a informației, până la apariția internetului. Sistemul de telegrafie a constat dintr-o serie de stații repetoare de-a lungul traseului liniei de transmisie. Fiecare stație avea un operator care primea și transmitea mesaje prin telegraf. Aparatul Morse transmitea circa 25 de cuvinte pe minut, care erau înregistrate codificat pe o bandă de hârtie. Operatorul însărcinat cu transmiterea mesajului îl decodifica și îl scria pe hârtie folosind o mașină de scris specială.

În Basarabia, telegraful a pătruns în 1860: la 8 aprilie își începe activitatea stația telegrafică Bender, iar la 24 aprilie cea din Chișinău, urmare a construcției primei linii telegrafice Odesa-Chișinău-Leova. În prezent, s-a renunțat la serviciile de telegrafie. Singurii care mai folosesc comunicarea codificată sunt radioamatorii.

Aparatul telegrafic Morse prezentat provine de la uzina electrotehnică Osinoostrovsky, Uniunea Sovietică, și datează cu anul 1934. Exponatul a fost restaurat de către Mihail Culașco.

Tur Virtual

Publicaţii

Revista „Tyragetia"

vol. VIII [XXIII], nr. 1

Unele observații privind figurinele de piatră ale culturii Cucuteni-Tripolie

ISSN 1857-0240
E-ISSN 2537-6330

Nicolae Ursulescu

Unele observații privind figurinele de piatră ale culturii Cucuteni-Tripolie

Tyragetia, serie nouă, vol. VIII [XXIII], nr. 1, Arheologie. Istorie Antică

Pornind de la un studiu recent publicat pe această temă (Ţerna 2013), articolul își propune să analizeze condițiile de descoperire, încadrarea culturală și cronologică și autenticitatea celor 14 exemplare puse în discuție, pe baza informațiilor culese din literatura de specialitate. Sunt completate lacune și erori de documentare. Cercetarea documentară completează catalogul cu încă șase statuete. Din cele 20 de piese, doar cinci pot fi atribuite, mai mult sau mai puțin sigur, culturii Cucuteni-Tripolie. 14 piese provin dintr-o zonă limitată (Depresiunea Elan-Horincea) și au fost introduse în circuitul științifi c în ultimii 25 de ani, fără a exista condiții de descoperire certe, de către un arheolog amator. Surprinde faptul că într-o arie restrânsă (circa 120 km2) s-au semnalat 14 descoperiri, în timp ce în întreg arealul luat în discuție (aproape 100.000 km2) au mai apărut doar cinci statuete de piatră. În plus, piesele care provin din această zonă se deosebesc clar de caracteristicile bine cunoscute ale plasticii Cucuteni-Tripolie.

Acest fapt se poate explica fi e prin existența, în zonă, a unui „centru artistic", cu o valoare mult peste media din restul arealului Cucuteni-Tripolie, fi e prin imitarea actuală, în manieră modernistă, a modelelor cucuteniene. Autorul înclină mai degrabă spre cea de a doua explicație, considerând că autenticitatea celor 14 statuete de piatră din Depresiunea Elan-Horincea trebuie pusă serios la îndoială.

Deocamdată, datorită numărului redus de piese certe sau plauzibile (Bernaševka, Murgeni, Rudi IX, Fălticeni/ Cucuteni (?), Costești), până la descoperirea altora, prin cercetări sistematice și încadrare cultural-cronologică sigură, orice fel de considerații tipologice asupra statuetelor de piatră din mediul Cucuteni-Tripolie nu își au rostul. În concluzie, autorul consideră că atunci când se face evaluarea unei descoperiri atenția trebuie să se îndrepte, în primul rând, asupra cercetării critice a condițiilor de descoperire (inclusiv a autenticității ca izvor istoric) și de abia după aceea să se treacă la diverse considerații de ordin teoretic.

Lista ilustrațiilor:

Fig. 1. Localități cu așezări Cucuteni-Tripolie în care s-a semnalat găsirea unor statuete de piatră: 1 - Bernaševka; 2 - Costești; 3 - Cucuteni (?); 4 - Bârlălești - două așezări; 5 - Fedești; 6 - Igești; 7 - Mălușteni - două așezări; 8. Murgeni; 9 - Obârșeni; 10 - Rudi; 11 - Sfântu Gheorghe (?); 12 - Sărățeni.
Fig. 2. Statuete de piatră cu proveniență certă din așezări Cucuteni-Tripolie: 1 - Bernaševka (apud Збенович 1980, рис. 79/15); 2 - Murgeni (apud Coman 1980, fi g. 98/3 = Monah 2012, fi g. 17/6); 3 - Rudi (apud Ţerna 2013, fig. 1/5).
Fig. 3. Statuete de piatră din colecția V. Ciurea (Muzeul Fălticeni): 1 - Cucuteni (?); 2 - Costești. Desene și fotografi i: E. Ursu; 1d (apud Monah 2012, fi g. 17/4).
Fig. 4. Statuete de piatră din Depresiunea Elan-Horincea, găsite de M. Rotaru: 1a-e - Bârlălești (apud Buzdugan, Rotaru 1997a, fi g. 10/6; 11/6; 13/6; 14/3; Rotaru 2009, 56, fi g. 8/4); 2 - Fedești (apud Rotaru 2009, 52, fi g. 4/7); 3a-d - Igești (apud Popușoi 1987, 268, fi g. 1/1 = Rotaru 2009, 56, fi g. 8/5; Buzdugan, Rotaru 1997a, 14/4; 1997b, fi g. 1/8, 9); 4a-b - Mălușteni (apud Buzdugan, Rotaru 1997a, fi g. 14/2; Rotaru 2009, 55, fi g. 7/1); 5 - Obârșeni (apud Buzdugan, Rotaru 1997a, fi g. 14/1); 6 - Sărățeni (apud Buzdugan, Rotaru 1997b, fi g. 1/1).