Școala Eparhială de Fete din Chișinău și-a deschis porțile la 3 mai 1864, răspunzând unei nevoi stringente: în Basarabia nu existau instituții dedicate educației fiicelor clerului. Conform circularei din 1864, predarea se făcea în limba română, prevedere aplicată în întreaga eparhie. Prima directoare a școlii a fost Anastasia Rizo, de viță nobilă, invitată de arhiepiscopul Antonie.
Curricula aprobată de Ministerul Învățământului Public și de Eparhia Chișinăului cuprindea atât discipline teoretice, cât și activități practice. Elevele studiau religia, citirea și scrierea în limbile română, slavonă și rusă, aritmetica și exercițiile de calcul, istoria universală și geografia. Programul era completat de cursuri de cânt bisericesc și de deprinderi practice: croitorie, cusut, tricotat, dar și gospodărie - coacerea pâinii și a prescurilor, prepararea mâncărurilor și a conservelor, îngrijirea animalelor și cultivarea grădinii.
Fotografia, realizată în 1911 în atelierul lui fotografic al lui Z. N. Sumovski din Chișinău, sunt imortalizate 29 de absolvente și 13 profesori. În centru apar portretele episcopului Serafim (Ciciagov), ale directoarei N. R. Mihelson, profesoarei V. E. Bejerian și preoților F. Ghiliarov și P. Jurikas. Între cadrele didactice se regăsește și Paraskovia Vasilievna Cuciurenko, profesoară de caligrafie timp de 37 de ani, devenită în 1911 educatoare principală și adjunctă a directoarei. Pentru devotamentul său, care a fost decorată cu medalia de aur „Pentru serviciu îndelungat".
Pe verso-ul vignetei se află eticheta magazinului și atelierului de rame, tablouri, oglinzi și sticlă de fereastră A. D. Kon'gova, Chișinău, str. Gogol nr. 37, lângă Banca de Stat.
Fotografia de promoție a fost donată la sfârșitul anului 2025 Muzeului Național de Istorie a Moldovei de către familia Dadiștian din Drochia.
Уникальная находка позднелатенского кинжала типа сика в Республике Молдова
Tyragetia, serie nouă, vol. X [XXV], nr. 1, Arheologie. Istorie Antică
Cuvinte-cheie: sica, pumnal, perioada Latène târzie, cultura Poienești-Lucașeuca, grupul Padea-Panagjurski Klonii.
Rezumat: În decembrie 2014, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei a fost transmis un pumnal din fier cu un singur tăiș, de tip sica, descoperit în cetatea Trebujeni-„Potârca". Cu regret, condițiile atestării acestei piese nu permit să ne pronunțăm cu precizie asupra contextului descoperirii. Însă, credem că pumnalul de la Trebujeni poate fi încadrat în orizontul cronologic al culturii Poienești-Lucașeuca. În baza tipologiei și a diferitor indicatori cronologici ale pieselor de acest tip, se poate presupune că pumnalul de la Potârca se încadrează în perioada LtD sau la sfârșitul sec. II - începutul sec. I a. Chr.
Lista ilustrațiilor: Fig. 1. Pumnalul cu un singur tăiș, de tip sica de la Trebujeni-„Potârca". Fig. 2. Locul descoperirii. Fig. 3. Pumnalul de la Trebujeni-„Potârca" (1) și cele mai apropiate analogii ale lui: 2, 8 - Plevna; 3 - Oriahovo- „Markova Mogila"; 4 - Regiunea Montana; 5 - Tilișca; 6 - Malaja Kopanja; 7 - Kostalevo; 9 - Teleac; 10 - Vrața. Fig. 4. Arealul de răspândire a pumnalelor de tip sica în spațiul carpato-balcanic (A) și cele mai apropiate analogii pentru pumnalul de la Trebujeni-„Potârca" (B).
Денис Топал
Бронзовые котлы скифского периода из коллекции Национального музея истории Молдовы
Tyragetia, serie nouă, vol. XIV [XXIX], nr. 1, Arheologie. Istorie Antică, Chişinău, 2020
Денис Топал
Е. Сава, С. Агульников, И. Манзура, Исследования курганов в Буджакской степи (1980- 1985 гг.). Кишинев: Bons Offices, 2019, 368 с., ISBN: 978-9975-87-560-8
Tyragetia, serie nouă, vol. XIV [XXIX], nr. 1, Arheologie. Istorie Antică, Chişinău, 2020
Денис Топал
Akinakai la hotarele vestice ale Sciției. Descoperiri de săbii și pumnale scitice de pe teritoriul Republicii Moldova
Tyragetia, serie nouă, vol. VIII [XXIII], nr. 1, Arheologie. Istorie Antică
Școala Eparhială de Fete din Chișinău și-a deschis porțile la 3 mai 1864, răspunzând unei nevoi stringente: în Basarabia nu existau instituții dedicate educației fiicelor clerului...
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.