#Exponatul Lunii

Cuvântul Pafta este de origine turcă și se folosește în forme aproape identice în limbile română, greacă, bulgară, sârbă și în unele dialecte aromâne, desemnând accesoriile vestimentare cu rol fucțional și ornamental, care fixează sau prind cordonul, cingătoarea sau brâul.

Paftalele sunt accesorii ale costumelor de ceremonie și cotidiene, obișnuite la curtea domnească, dar și în ambianța orașelor și târgurilor din Țările Române în perioada domniilor fanariote, caracterizată prin influența sporită a culturii grecești.

În toată peninsula balcanică, atelierele argintarilor au produs paftale foarte diferite ca dimensiuni, aliaje, tehnică, stil, decorație. Paftalele turcești erau, de obicei, dantelate, adesea - aurite, cu multe pietre, exprimând opulență. La bulgari și aromâni sunt mai simple, dar au un anumit model și o simbolistică aparte. La greci sunt în special din argint, cu modele delicate, la care se adaugă coral și bănuți. Diferența dintre Occident și Orient este marcată de capacitatea otomanilor de a combina materialele cu pietrele prețioase. O altă trăsătură este preferința pentru motivele florale în detrimentul reprezentării animalelor și păsărilor. Populațiile aflate sub stăpânire otomană au asimilat influențele și le-au integrat propriei culturi.

Paftalele etalate certifică prezența unui atelier de giuvaiergerie în orașul Orhei, Basarabia, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, iar calitatea executării, prelucrarea fină a detaliilor, compoziția complexă denotă măiestria și iscusința meșteșugarilor.

Asemănătoare din punct de vedere stilistic, cele trei paftale sunt alcătuite din două piese, în formă de sămânță germinativă, cu vârfurile puternic marcate. Chenarul marginal este decorat cu motivul ghirlandei, care circumscrie elemente decorative florale. Sistemul de închidere cu cârlig și gaică este acoperit cu un buton decorat. Pe verso ambele părți sunt prevăzute cu câte două bride verticale, cu care se prindea centura.

Paftalele au fost realizate din argint, dovadă servind marca fineții metalului (titlul „84"), aplicată, conform regulamentului, pe ambele detalii ale paftalei, și marca atelierului de giuvaiergerie din Orhei - simbolul stejarului încadrat într-un scut stilizat. Calitatea metalului și a execuției este certificată și de marca meșterului marcator (probirer), una dintre paftale fiind expertizată de Dmitri Tiunov, având aplicat poansonul „ДТ" (DT). Pe ambele detalii ale paftalei este ștanțat anul 1858 și poansonul argintarului care a executat piesa „ПН" (PN). Marca aplicată pe cea de-a doua pafta - inițialele „МИ" (MI) - indică doar meșterul care a executat piesa. Cea de-a treia pafta, realizată în atelierul de la Orhei, nu are aplicate, conform legislației, mărcile necesare pe versoul paftalei, dar păstrează ștanțate aceleași mărci pe marginea laterală a pieselor: simbolul stejarului, titlul „84", anul executării - 1871 și inițialele meșterului marcator - „КС" (KS), identificat cu Sergheev Klim Pavlov, care a activat între anii 1868 și 1871.

Între anii 1840 și 1870, purtarea paftalelor a devenit desuetă, moda feminină adoptând în totalitate croiurile și cromatica occidentală. Ele au revenit la modă în jurul anului 1870 datorită principesei Elisabeta, viitoarea regină a României. Aceasta a introdus la Curte portul național românesc, accesorizat cu paftale. Exemplul ei a fost urmat de elita feminină a vremii până în pragul Primului Război Mondial. Iar succesoarea ei, Regina Maria, avea să perpetueze această modă, cu eleganță și rafinament, și în perioada interbelică.

Tur Virtual

#Exponatul Lunii

Mai 2021

Copia pectoralului de aur de la Tovsta Mogila

Pectoralul de la Tovsta Mogila este considerat principala comoară arheologică a Ucrainei (este descrisă, de exemplu, pe sigla Institutului de Arheologie al Academiei Naționale de Științe din Ucraina). Această piesă unică de aur, cu titlul 958 și greutatea de 1140 g, a fost descoperită în urma săpăturilor arheologice a movilei funerare scitice Tolstaya Mogila (Tovsta Mogila), la 21 iunie 1971, în apropierea orașului Pokrov (pe atunci Ordzhonikidze), regiunea Dnepropetrovsk. În urma săpăturilor lui Boris Mozolevsky și Yevgeny Chernenko, s-a dovedit că tumulul cu o înălțime de 8,6 m și un diametru de 70 m a fost ridicat pentru reprezentanții elitei scitice în jurul anilor 350-340. î.Hr. Tumulul Tolstaya Mogila este „cavoul" unei familii aristocratice scitice, unde înmormântările „regelui" și apoi a „reginei" cu un copil au fost efectuate la intervale scurte de timp. Mai târziu, mormântul „regelui" a fost jefuit, dar tâlharii, din fericire, nu au observat la intrarea în mormânt mai multe bijuterii (o sabie în teacă, un bici), inclusiv un pectoral.

Se consideră că pectoralul a fost realizat de meșteri giuvaiergii de origine greacă sau macedoneană. Este păstrat în Muzeul Comorilor Istorice din Kiev și face parte din Fondul istoric al metalelor și pietrelor prețioase din Ucraina. Pectoralul are forma unei semiluni, compoziția sa constă din trei niveluri, separate de două tuburi goale în formă de frânghie răsucită. Alte două tuburi similare încadrează pectoralul în partea superioară și inferioară. Nivelul superior prezintă mai multe scene separate cu sciți și animale domestice. În centru, doi bărbați pe jumătate goi țin în mâini o piele de animal întinsă, asemănătoare cu a unei oi. În stânga și în dreapta sunt înfățișați cai cu mânzi și vaci cu viței, în spatele lor figurează slujitori scitici, dintre care unul mulge o oaie, iar celălalt - o vacă, ținând o oală și o mică amforă. În mijloc, printre lăstarii de plante și flori, sunt reprezentate figuri de păsări. Nivelul inferior descrie scene de vânătoare, grifoni fantastici și animale sălbatice reale. Frizele superioare și inferioare ale pectoralului sunt realizate în aspect de „dantelă", figurinele oamenilor și animalelor de pe ele sunt realizate folosind tehnica de turnare pe baza unui model de ceară. Acestea sunt sculpturi tridimensionale, plate doar în partea interioară a pectoralului. Figurile tridimensionale ale păsărilor sunt atașate cu știfturi printre flori, ale căror petale sunt acoperite cu email colorat.

Este evident că un anumit text iconografic a fost criptat în pectoral, deși înțelegerea sa este foarte dificilă. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că la peste jumătate de secol de la descoperire, au fost prezentate peste douăzeci de interpretări ale imaginilor din pectoral. Una dintre cele mai exacte și inovatoare pare a fi interpretarea primară a imaginilor, exprimată de descoperitorul său - Boris Mozolevsky. Deja în analiza sa se menționează cele mai mici detalii ale decorului, inclusiv ornamentele florale, toate mișcările figurilor frizelor inferioare și superioare, gesturile și direcția privirii personajelor scenei centrale, deși nu sunt întotdeauna luate în considerare în studiile ulterioare. B. Mozolevsky a propus, de asemenea, o analiză a compoziției frizelor plastice și o interpretare a naturii imaginilor, în special a scenei centrale a frizei superioare. Dmitry Raevsky a încadrat pectoralul în modelul conceptual al universului scitic pe care l-a creat, dedicându-i un loc special, în care structura pectoralului este citită drept cosmogramă greco-scitică. La baza compoziției frizei superioare a pectoralului poate fi și o legendă asociată cu apariția dinastiei macedonene. Prin urmare, pectoralul putea ajunge în proprietatea regelui scit ca dar de la Ateas în timpul negocierilor pentru ajutorul oferit în războiul din 339 î.Hr. (și el, Ateas, la rândul său, a primit piesa în dar de la Filip al II-lea al Macedoniei). Cu toate acestea, rămân neclare multe detalii. Pectoralul nu are analogii nu doar în lumea sciților, ci și în mediul grecesc. Actualmente, în pofida posibilelor analogii ale altor piese cu elemente și tehnici asemănătoare, pectoralul rămâne o operă de artă deosebită, încă neîntrecut în măiestria execuției și ușurința ideii creatorului său.

Copia pectoralului de la Tovsta Mohila, obiect de valoare istorică din tezaurul ucrainean, a fost oferită în dar Președintei Maia Sandu de către omologul său ucrainean, Volodymyr Zelenskyy, în timpul vizitei sale la Kyiv din luna ianuarie 2021 și actualmente face parte din patrimoniul MNIM.