#Exponatul Lunii

Clopoțeii de Crăciun au intrat în spațiul românesc printr-un proces îndelungat, în care tradițiile arhaice s-au împletit cu credința creștină și cu influențele europene. Cu mult înainte de apariția sărbătorii Crăciunului, sunetele metalice aveau un rol ritualic important în comunitățile vechi: ele erau folosite pentru alungarea spiritelor rele, pentru purificarea spațiului și pentru protejarea oamenilor în momentele de trecere dintre ani. Aceste credințe s-au păstrat în obiceiurile de iarnă, precum colindatul, Plugușorul sau jocurile cu măști, unde clopotele și zurgălăii erau nelipsiți.

Odată cu răspândirea creștinismului, sunetul clopotului a căpătat o semnificație religioasă profundă, devenind vestitor al sărbătorilor mari și simbol al Nașterii Domnului. Totuși, clopoțeii mici nu erau încă folosiți ca decorațiuni, ci mai ales ca obiecte funcționale sau rituale.

Primul brad împodobit cu prilejul sărbătorilor de Crăciun a fost cel de la palatul principelui Carol I de Hohenzollern, după sosirea sa în Principatele Române, în anul 1866. Din acel moment, tradiția s-a statornicit, iar în noaptea de Crăciun, prinții și prințesele invitate la palat participau la împodobirea bradului. Printre ornamentele folosite se numărau și clopoțeii metalici, care simbolizau bucuria, vestea cea bună și protecția divină asupra casei.

În secolul al XX-lea, clopoțeii de Crăciun se răspândesc în toate provinciile românești și devin un simbol vizual al sărbătorii, prezent atât în decorațiuni, cât și în colinde. Chiar și în perioadele în care expresia religioasă a fost restricționată, clopoțeii au rămas în casele oamenilor ca semn al bucuriei și al continuității tradiției. Astăzi, ei păstrează această dublă semnificație: ecoul unor credințe străvechi și, totodată, vestea Nașterii lui Hristos, devenind un simbol al speranței, al luminii și al legăturii dintre trecut și prezent.

Aceste piese cu clinchete sonore fac parte dintr-o colecție generoasă de patrimoniu al Muzeului Național de Istorie a Moldovei, întrunind peste 200 de bunuri culturale. O contribuție substanțială la completarea acestei colecții de clopoței decorativi a adus-o Dorina Raischi, învățătoare la școala nr. 94 din or. Chișinău, care a donat muzeului 174 de clopoței, dintre care circa 30 de piese sunt cu tematica sărbătorilor de iarnă. Aceștia fiind confecționați din ceramică, porțelan, sticlă, metal, au fost aduși de pe diferite meridiane ale lumii, unde redau o imagine sumară despre cultura universală a clopoțeilor. Ei dau o nota festiva casei noastre si chiar unui cadou, sunt parte integranta a sărbătorilor de iarna si este greu sa ne imaginam Crăciunul fără clinchetul lor vesel.

Tur Virtual

#Exponatul Lunii

Noiembrie 2021

Chiup (vas de provizii) de la Butuceni

Produsele ceramice, în special vasele din lut ars, sunt cele mai frecvente materiale arheologice, descoperite în siturile aparținând civilizației traco-geto-dacice.

Specific pentru ceramica getică este modelarea vaselor cu mâna (fără a folosi roata olarului), necunoscută, de altfel, - pentru cei mai îndepărtați strămoși ai noștri - în perioada secolelor VI-III a. Chr.

Olarii geți foloseau pentru confecționarea veselei lor o pastă poroasă, compusă din lut în amestec cu diverse ingrediente, cum ar fi: cioburi și scoici pisate, calcar mărunțit, nisip mășcat etc. Vasele, fiind arse în cuptoare speciale, obțineau diverse culori și nuanțe - de la negrie la gri sau gălbuie - cărămizie. Cea mai bogată colecție de vase getice pe teritoriul RM provine din cetatea getică de la Butuceni, unde, pentru prima oară, în anul 1946, arheologul rus Gh. Smirnov a descoperit rămășițele unei cetăți cu resturi de ziduri de piatră și valuri de apărare din pământ, pe care a etichetat-o ca cetate scitică (sic!). Săpăturile care au urmat - cu întreruperi mai mari sau mai mici - timp de 20 de ani, au scos la iveală urme de viețuire intensă, timp de peste trei secole, pe promontoriul de lângă s. Butuceni (Rezervația cultural-naturală Orheiul Vechi), a celei mai mari cetăți getice de pe teritoriul RM.

Printre vasele descoperite de către arheologi se evidențiază și câteva de dimensiuni gigantice (necunoscându-se, la moment, analogii ale acestor exemplare de veselă ceramică getică). Acestea sunt considerate vase pentru păstrarea proviziilor, mai cu seamă, a celor grăunțoase (se cunoaște că geții, popor sedentar pe aceste meleaguri, se îndeletniceau cu agricultura, creșterea vitelor și cu diverse meșteșuguri). Printre cerealele cultivate de geto-daci se numără grâul, meiul, orzul, ovăzul, secară, iar asemenea produse - esențiale în bucătăria locală - trebuiau păstrate, pentru o perioadă mai îndelungată, în condiții speciale. În aceste scopuri erau folosite vase de dimensiuni mari (chiupuri), așezate în locuri speciale - de obicei, în pivnițe.

Vasul-chiup de la Butuceni reprezintă una dintre cele mai vechi descoperiri de ceramică getică de pe teritoriul actual al RM, provenind din săpăturile din anul 1947 ale lui Gh. Smirnov. Vasul-chiup are un corp ovoidal, cu un gât lung, care se lărgește spre extremitatea superioară, cu o buză mare, evazată, și este prevăzut cu patru toarte-suporturi, dispuse pe linia diametrului maxim al corpului. Chiupul este decorat cu niște ornamente aplicate în relief, diverse ca formă si mărime, dispuse în diferite părți ale vasului: „virgule" (rithoane schematizate?), linii văluroase, în formă de potcoavă sau litera „omega". Culoarea vasului variază de la gri-închis spre gălbuie, având suprafața lustruită minuțios.

Dimensiunile vasului: H. - 680 mm; D.max - 430 mm; D.buzei - 340x360 mm; H.gâtului - 170 mm; D. fundului - 170 mm.