 #Exponatul Lunii
Septembrie 2020
Satir de bronz
 Printre fiinţele din mitologia greacă se numără satirul (în greaca veche - Σάτυρος), numit şi Silen, demon al naturii, al pădurii, de sex masculin, cunoscut a fi companionul zeilor Pan şi Dionis. Satirii erau închipuiţi dansând pe câmpie, bând împreună cu Dionis şi fugărind menadele şi nimfele. În mituri, aceştia sunt reprezentaţi ca având partea de sus a corpului umană, iar cea de jos - fie de cal, fie de ţap, fapt pentru care aveau şi cozi lungi şi stufoase.
Treptat, trăsăturile lor animaliere se diminuează, membrele inferioare devin omeneşti (aveau picioare, şi nu copite). Un rol aparte în legendele greceşti îl are satirul Marsias (Μάρσιας). De asemenea, îl mai întâlnim şi pe zeul Pan sub înfăţişarea unui satir. Despre provenienţa lor ne relatează istoricul Hesiod, menţionând că satirii sunt iubitori de vin, iar legendele mai susţin că anume satirii au salvat-o pe Ariadna (Aριαδνη), fiica regelui Minos din Creta, pe care iubitul ei Theseu (Θησεύς) a părăsit-o singură pe insula Naksos (Νάξος). Satirii mai sunt interpretaţi ca fiinţe de o putere şi rezistenţă deosebită, dar care, totodată, preferă muzica, unul din principalele lor atribute fiind fluierul. La fel, printre atributele satirilor se mai numără şi tirsul, vasele pentru vin, burdufurile. Figurina Satirului din colecţia MNIN este unică. Ea este executată din bronz şi are înălţimea de 17 cm. Figurina este realizată într-o manieră mai stilizată, reprezentând personajul în picioare, cu mâna dreaptă ţinând parcă ceva, iar cea stângă fiind deteriorată. La fel, şi piciorul stâng este incomplet. Unii cercetători o consideră drept toartă a unui vas (posibil, cupă). Cu siguranţă, piesa avea un caracter simbolic. Presupunem datarea piesei din perioada clasică grecească, sec. IV a. Chr.
|
Piesa reprezintă partea inferioară a piciorului unei mese festive, confectiontă din marmură alb-gri. În partea superioară este prevăzută cu o proeminență asemănătoatre unui capiteliu al ordinului doric, pe platforma orizontală a căruia este o adâncitură gravată, pătrată, prevăzută pentru fixarea celei de-a doua părți a picioruui (cea superioară). Partea inferioară a piciorului este executată în stil antropomorf, în opinia noastră, având două variante de identificare a personajului. Prima ar sugera imaginea capului tânărului Heracle (Heracles - Ἡρακλῆς) (fără barbă), cel mai iubit erou al antichității, care poartă pe cap blana leului din Nemeea - Λέων της Νεμέας, un monstru vicios din mitologia greacă, care a trăit în Nemeea și, în cele din urmă, a fost ucis de către Heracles. Prima muncă a lui Heracles - din cele douăsprezece, stabilite de către regele Euristeu (vărul său) - a fost să ucidă leul din Nemeea și să aducă regelui blana sa. Din mitologia greacă mai este cunoscut faptul că leul din Nemeea lua chipul unei femei frumoase, pentru a-i ademeni pe oamenii din satele vecine, care doreau să salveze fata aflată în primejdie. După intrarea în peșteră, omul vedea o femeie, care se prefăcea, de obicei, că e rănită și se grăbea s-o ajute. Când acesta se apropia foarte mult, femeia se transforma în leu și-l omora. Leul devora apoi omul, oferindu-i oasele lui Hades - ᾍδης, zeul Infernului, care trăia în împărăția umbrelor. Cea de a două variantă a reprezentării antropomorfe ar putea fi cea a lui Alexandru cel Mare, rege al Macedoniei în a doua jumătate a sec. IV a. Chr., unul din cei mai vestiți eroi ai lumii grecești, care este reprezentat, pe unele imagini, cu chipul lui Heracles - având blana leului pe el. Unii cercetători consideră obiceiul purtării blănii leului ucis drept semn al puterii regale. Chiar însuși cuvântul βασιλεύς, tradus din greaca veche, înseamnă „cel ce merge pe calea leului", adică rege. Acest titlu era purtat de regii greci din perioada homerică, iar mai târziu, începând cu sec. VII p.Chr., - de către regii bizantini.
