Obiectul expus, un vas ceramic de tip „askos", provine din necropola tumulară de lângă satul Ciumai, raionul Taraclia. Vasul a fost descoperit în anul 2015 într-un mormânt cenotaf atribuit culturii Jamnaja, datată în perioada timpurie a epocii bronzului (cca 3300-2600 a. Chr.).
Recipientul de configurație evident asimetrică, este modelat manual din pastă de lut de calitate, având suprafța netedă de culoare brună cu pete cenușii. Corpul vasului, este prevăzut cu o proeminență accentuată și un gât tronconic cu deschiderea mai largă spre gură. Vasul are o toartă și este ornamentat cu trei perechi de aplicații reliefate, amplasate simetric. Înățimea vasului este de 15,5 cm, diametrul gurii de 11,4 cm, diamentul corpului de 15 cm și diametrul bazei de 7,5 cm. Asemenea vase în literatura arheologică sunt cunoscute sub denumirea de vase „askos", termenul respectiv, fiind de proveniență din limba greacă veche, desemnând unul din recipientele primitive de epocă - burduful din piele de animal.
În timpurile preistorice, la unele popoare, burduful era transpus în ceramică, în aceste cazuri fiind păstate trăsăturile de bază ale vasului arhaic din piele, căpătând o formă bombată proeminentă cu toartă și fund plat. Din aspectul original al burdufului s-a păstrat gura asimetrică corespunzătoare gâtului animalului, și uneori trei sau patru piciorușe, corespunzătoare apendicelor pielii jupuite de pe picioarele animalului. Aceste vase au pierdut caracterul zoomorf original, înscriindu-se drept o formă nouă în inventarul ceramicii neo-eneolitice. Primele vase de acest tip sunt atestate în Grecia, în neoliticul timpuriu (cca 5000-4500 a. Chr.) având forma unor cupe sau căni. În culturile neo-eneolitice carpato-balcanice se întâlnește tipul de askos egeean de formă scundă sau înaltă, cu sau fără piciorușe și cu toartă. Mai rar, acestea sunt prevăzute cu două guri (una de umplere și alta de golire) sau sunt descentrate și prevăzute cu guri de formă ciudată. În spațiul dintre Carpați și Nipru se cunosc doar forme înalte de askos simplu, fără elemente zoomorfe. Vasele de tip askos sunt prezente în diverse culturi preistorice, cu precădere în Europa de Sud-Est și Anatolia.
Fiind descoperite de multe ori în asociere cu inventar de cult, vasele askos ar putea fi un indicator important al utilizării în practici ritualice religioase. Alături de cele zoomorfe, antropomorfe și vasele de tip rhyton (recipient aproximativ conic din care, în cadrul unor ceremonii erau băute sau se turnate fluide), askosurile au fost încadrate în categoria vaselor cu destinație de cult, fiind legate de libații (act ritual care consta în gustarea și apoi vărsarea unei cupe de vin, lapte etc. ca omagiu adus divinității).
Tyragetia, serie nouă, vol. VI [XXI], nr. 2, Istorie. Muzeologie
În acest articol este prezentat un număr relativ mare de izvoare, ce se referă la centrul de imigrare al armenilor din Chilia (Dunărea de Jos). Locul principal printre acestea îl ocupă 12 epitafuri databile în anii 1646-1765. Pietrele funerare, în număr de 12, s-au aflat înăuntrul și în afara bisericii Sf. Nicolae, construită în anul 1648 de domnitorul Moldovei Vasile Lupu. Cinci dintre ele, împreună cu epitafurile, s-au păstrat până în zilele noastre: trei la biserică, iar două în muzeul local. Trei pietre funerare dintre cele cinci au fost descoperite nu de mult. Restul, șapte pietre funerare și epitafurile lor, sunt cunoscute exclusiv din diferite publicații.
Analiza materialului prezentat arată că persoanele menționate în epitafuri nu se numără printre urmașii acelor locuitori armeni ai Chiliei, care s-au stabilit aici în secolele XI-XV. Aceștia constituiau deja a doua și a treia generație de armeni, veniți aici din diferite părți ale Armeniei istorice, posibil, din Persia, în primele decenii ale secolului XVII. Putem constata că armenii nou-veniți își înmormântau defuncții lângă biserica Sf. Nicolae și în interiorul ei, imediat după construcția ei în 1648 și, posibil, până la plecarea lor în Grigoriopol în anul 1792. Epitaful din 1648 ne dă posibilitatea să afirmăm despre existența unor înmormântări armenești chiar și în timpul construcției bisericii.
Acest fapt indică anumite relații ale bisericii cu armenii veniți în secolul XVII și confirmă afirmațiile lui N. Kleeman că armenii din Chilia aveau două biserici.
Lista ilustrațiilor: Tabelul 1. Inscripții armenești din Chilia, publicate în trecut. Tabelul 2. Epitafurile armenești de pe pietrele armenești păstrate până astăzi. Foto 1. Piatră funerară de marmură, depistată în partea de nord a bisericii Sf. Nicolae, 1749. Foto 2. Pietre funerare cu epitafuri cu trei versuri. Muzeul Ţinutului Natal al raionului Chilia. Foto 3. Al treilea vers din epitaf scris pe cantul pietrei funerare. Foto 4. Inscripție din patru versuri, tăiată pe partea orizontală a pietrei funerare de marmură. Muzeul Ţinutului Natal al raionului Chilia. Foto 5. Piatră funerară de marmură cu inscripție din patru versuri. Muzeul Ţinutului Natal al raionului Chilia. Foto 6. Piatră funerară cu epitaf, amplasată la est de biserica Sf. Nicolae, 1755. Foto 7. Piatră funerară amplasată la est de biserica Sf. Nicolae, 1653. Foto 8. Pietre funerare de marmură din jurul bisericii Sf. Nicolae, folosite ca praguri.
Obiectul expus, un vas ceramic de tip „askos", provine din necropola tumulară de lângă satul Ciumai, raionul Taraclia. Vasul a fost descoperit în anul 2015 într-un mormânt cenotaf atribuit culturii Jamnaja, datată în perioada timpurie a epocii bronzului (cca 3300-2600 a. Chr.)...
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.