#Exponatul Lunii

Circa treizeci de icoane din patrimoniul MNIM îl au ca protagonist pe Sfântul Ierarh și Făcătorul de minuni Nicolae. Reprezentând în mare parte icoana târzie, dintre acestea se remarcă câteva imagini timpurii, rare prin compoziția lor iconografică. În icoana „Sfântul Nicolae cu scene din viață", ierarhul este reprezentat bust, binecuvântând Evanghelia. Este încadrat de două medalioane rotunde care păstrează chipul Mântuitorului și cel al Maicii Domnului, care îi oferă Evanghelia și omoforul. Sf. Nicolae, mai timpuriu decât alți sfinți, a fost înfățișat cu scene din ciclul său hagiografic. Primele imagini din viața sfântului datează din secolul al XI-lea, reprezentate pe o icoană pliantă din mănăstirea Sf. Ecaterina din Sinai.

Icoana muzeală datează de la începutul secolului al XIX-lea, păstrând sipetul tradițional, specific icoanelor clasice. Douăsprezece casete oferă imagini din viața sfântului, dispuse de la stânga la dreapta: câte patru pe latura superioară și inferioară și câte două în registrele laterale, după cum urmează: Nașterea Sf. Nicolae (1), Botezul Sf. Nicolae (2), Miracolul vindecării femeii ciunge (3), Ucenicia tânărului Nicolae (4), Hirotonirea întru diacon (5), Hirotonirea întru episcop (6), Visul lui Constantin (7), Sf. Nicolae salvează trei voievozi de la execuţie (8), Miracolul salvării de la înec (9), Minunea salvării lui Vasile de la arabi (10), Adormirea Sf. Nicolae (11) și Transferarea moaștelor Sf. Nicolae în or. Bari (12).

Sfântul Ierarh Nicolae este sărbătorit de Biserica Ortodoxă de două ori pe an: la 6/19 decembrie, ziua nașterii sale, și la 9/22 mai, ziua în care moaștele sfântului au fost transferate de la Myra la Bari (1087). Dintre toți sfinții lumii creștine, chipul Sf. Nicolae este unul dintre cele mai populare, astfel încât chiar și o persoană fără experiență în domeniul iconografiei ar recunoaște cu ușurință imaginea sa.

Sf. Nicolae s-a născut în Imperiul Roman, la Patara, provincia Lichia, în perioada 260-280, sursele timpurii trecând cu vederea data exactă a nașterii. Provenea dintr-un neam avut, dar faima și luxul îi erau străine. S-a consacrat de timpuriu rugăciunii și studierii Sfintei Scripturi, deprinzând cu ușurință și alte discipline. Refuza petrecerile gălăgioase și discuțiile pustii, mergea regulat la biserică și stăruia asupra unei vieți feciorelnice. Mai târziu s-a consacrat slujirii pastorale, apărând cu perseverență credința creștină și pronunțându-se ferm împotriva ereziilor.

Grație grijii față de oameni și binefacerilor pe care le-a manifestat pretutindeni, a devenit foarte popular nu doar la Myra, ci și în împrejurimi. Harul Sfântului Duh, sălășluit în inima lui, s-a manifestat prin minunile săvârșite atât în timpul vieții, cât și după moarte, calificativul „Făcătorul de minuni" devenind un atribut indispensabil al numelui său. Sf. Nicolae s-a stins din viață în anii '30 ai secolului IV (circa 334-337), osemintele fiindu-i depuse în somptuosul cavou de marmură din catedrala episcopală în care a păstorit ani la rând. Aceasta a devenit, la scurt timp, un important centru de pelerinaj.

Sfânta Tradiție a păstrat cu acuratețe trăsăturile portretului sfântului, apariția sa pe icoane remarcându-se printr-o individualitate pronunțată. Arta bisericească a adunat multiple reprezentări iconografice - de la imaginea până la umăr la cea în plină statură. Diversitatea acestor reprezentări sugerează că iconografia finală a imaginii Sf. Nicolae nu era încă formată, constituindu-se abia prin secolele X-XI. Se spune că un rol important în venerarea Sf. Nicolae l-a jucat o icoană autentică din bazilica din Myra, executată în timpul vieții sfântului, menționată în surse scrise încă din secolul al XI-lea.

Icoanele cu ciclul hagiografic al Sfântului Nicolae au cunoscut o largă răspândire atât în arta bizantină, cât și în cea post-bizantină, confirmând importanța și popularitatea cultului său.

Tur Virtual

Publicaţii

Revista „Tyragetia"

vol. VII [XXII], nr. 1

Necropola regală de la Ur și construcția roților antice

ISSN 1857-0240
E-ISSN 2537-6330

Elena Izbitser

Necropola regală de la Ur și construcția roților antice

Tyragetia, serie nouă, vol. VII [XXII], nr. 1, Arheologie. Istorie Antică

În baza analizei construcției roților din necropola regală de la Ur - fragmentul unei plăci din piatră, „Stindardul" mozaic, roțile de la car din înmormântări -, precum și a descoperirilor atestate la alte monumente arheologice, autoarea ajunge la concluzia că, în Orientul Antic, roțile tripartite cu partea centrală în formă de lentilă nu mai erau utilizate către cumpăna mileniilor IV-III a. Chr. În perioada când erau folosite deja roțile tripartite cu centrul rectangular, cele cu nucleul în formă de lentilă continuau să fie redate pe ștampile și plăci votive, copiind, astfel, exemplarele mai vechi.

Roțile de car de la cumpăna mileniilor IV-III a. Chr., descoperite în mormintele tumulare din stepele ponto-caspice aveau centrul de formă rectangulară, deci fiind din următoarea etapă de evoluție. Având în vedere faptul că primele roți de car constau dintr-un disc masiv de lemn, iar pentru trecerea la modele mai evoluate a fost necesară o perioadă îndelungată de timp, autoarea presupune că apariția roții în Orientul Antic trebuie datată cu o perioadă de timp mai timpurie, nu mai târziu de începutul mileniului IV a. Chr.

Lista ilustrațiilor:

Fig. 1. Fragment de lespede de piatră. Ur (după Woolley 1934, plate 181b).

Fig. 2. Panelul „Războiul" din „Stindardul" mozaic de la Ur (după Woolley 1934, plate 92).

Fig. 3. Amprente ale roților de care din înmormântările PG 789 (a-b) și PG 1232 (c). Ur (după Woolley 1934, plate 33, 62а).

Fig. 4. Imagine a carului pe „Reconstituirea scenei funerare din mormântul PG 789" (după Woolley 1934, plate 30). Fig. 5. Imagine a carului pe registrul de sus al „Stindardului".

Fig. 6. Imagini ale carelor pe registrul de jos al „Stindardului" (prima și a doua din stânga). Fig. 7. Imagine a carului pe de jos al „Stindardului" (a treia din stânga).

Fig. 8. Roată, Susa (după Littauer, Crouwel 1979, fig. 5).

Fig. 9. Roată, Mari (după Butterlin, Margueron 2006, fig. 3).

Fig. 10. Imagini ale roților (fragment de mozaic), Mari (а - după Parrot 1971, fig. 10), (b-f - după Parrot 1967, pl. LXV/2462-2464; fig. 262/2465, 2598, 2466).

Fig. 11. Fragment de placă din piatră. Khafajeh (după Boese 1971, Taf. VIII).

Fig. 12. Modele din lut ale unei roți. a-b - Tell Brak (după Oates et al. 2001 488/36, 39), с - Chagar Bazar (după Mallowan 1936, fig. 6/8); d - Tell Halawa A (după Neufang, Pruβ 1994, Abb. 52/114). a - d=4 cm; b - d=7,1 cm; c - d=3,5 cm; d - d=10,5 cm.

Fig. 13. Amprentă de ștampilă cilindrică. Ur (după Amiet 1980, pl. 96/1260). Fig. 14. Amprentă de ștampilă cilindrică. Ur (după Amiet 1980, pl. 92/1216).

Fig. 15. Amprentă de ștampilă cilindrică. Mesopotamia (după Amiet 1980, pl. 92/1215).

Fig. 16. Amprentă de ștampilă cilindrică (detaliu). Mesopotamia, perioada Akkadiană (după Littauer, Crouwel 1979, fig. 13).

Fig. 17. Schiță a unui car dintr-o înmormântare a culturii Novotitarovsk, regiunea Kuban (după Анфимов 1986). Fig. 18. Vestigiile carului dintr-o înmormântare a culturii Novotitarovsk, regiunea Kuban (din arhiva personală a I.I. Marchenko și N.Yu. Limberis).

Elena Izbitser

Tauri şi care: o abordare „inovatoare” în prezentarea materialelor arheologice

Tyragetia, serie nouă, vol. XII [XXVII], nr. 1, Arheologie. Istorie Antică

Елена Избицер

Еще раз об изображениях на сосуде из Броночице

Tyragetia, serie nouă, vol. XVIII [XXXIII], nr. 1, Arheologie. Istorie Antică

Елена Избицер

Погребения с повозками в ямах эпохи средней бронзы в бассейне Дона

Tyragetia, serie nouă, vol. XIII [XXVIII], nr. 1, Arheologie. Istorie Antică

Елена Избицер

Etica profesională și subiectivismul: despre o monograﬁe și două recenzii

Tyragetia, serie nouă, vol. IX [XXIV], nr. 1, Arheologie. Istorie Antică Chișinău, 2015