Paftalele constituie un element aproape nelipsit din costumația tradițională feminină în spațiul sud-est european, cu precădere în cel balcanic, fiind întâlnite în cursul unei lungi perioade de timp, între secolele XIV-XX. Cuvântul Pafta este de origine turcică - cu o posibilă intrare în această limbă pe filiera iraniană - având la bază cuvântul persan bafta „țesut", care a derivat în limba turcă cu sensul de „placă". În prezent se folosește în forme aproape identice în limbile română (pafta), bulgară (пафта), sârbă (пафте) și în unele dialecte aromâne (pafta), desemnând accesoriile vestimentare cu rol funcțional și ornamental care fixează sau prind cordonul, cingătoarea sau brâul, lucrate din diverse materiale și decorate în diferite tehnici.
Cele trei paftale decorate în tehnica emailului policrom, tezaurizate în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a Moldovei, se înscriu în seria celor din aria sud-dunăreană, datate cu sfârșitul secolului al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea.
Sunt compuse din două părţi identice, de formă trapezoidală, suprafaţa acestora fiind împărţită în trei registre aproximativ egale, decorate cu motive vegetale stilizate ce constituie o reţea metalică în care este turnat emailul. Cele două părţi componente se prelungesc în unghi ascuţit spre capete, formând cu latura ultimului registru decorativ un triunghi, ornamentat similar. Emailul folosit pentru a umple motivele florale este de culoare neagră, turcoaz, albă, portocalie, verde, galben, bordo. Întregul câmp decorativ este încadrat într-un chenar perlat.
Pe revers, ambele părţi componente ale paftalelor păstrează câte o bandă de aramă, prinsă cu nituri de margine, necesară pentru fixarea capetelor cordonului. Sistemul de prindere, realizat prin întrepătrunderea balamalelor celor două părţi componente şi închise cu ajutorul unui ac mobil, prins cu un lănţişor de o cheutoare fixată pe una dintre piesele paftalei, este mascat de o plăcuţă dreptunghiulară (fixată prin trei nituri de corpul piesei), cu marginile înguste terminate în unghi ascuţit, ornamentată în acelaşi stil şi cu aceeaşi tehnică, având în plus trei monturi circulare, cu marginile crestate, îndoite spre interior, pentru a fixa central pastă de sticlă de culoare roşie și verde. Aceste monturi sunt încadrate de un brâu crestat, radiant.
Simbolistica paletei de culori codifică semnificaţii şi simboluri, fiind folosite din considerentul că au puteri magice. Culoarea roşie a reprezentat dintotdeauna iubirea, afecţiunea şi în acelaşi timp protecţie faţă de blesteme şi deochi; albul reprezintă puritatea, curăţenia sufletească şi trupească; albastrul, în plan simbolic, este asociat cu infinitatea, cu dimineaţa, un început, o nouă stare; verdele este simbolul destinului, speranţei, bunăstării, echilibrului, renaşterii, fiind asociată cu natura care învie în fiecare primăvară, cu viaţa.
Unele considerații cu privire la distrugerea cetății de la Echimăuți
Tyragetia, serie nouă, vol. V [XX], nr. 1, Arheologie. Istorie Antică
Dintre monumentele medievale din spațiul pruto-nistrean, după gradul de cercetare, se evidențiază cetatea de la Echimăuți. Însă, unele divergențe legate de data distrugerii ei (a doua jumătate a sec. X sau prima jumătate a sec. XI) impun o revizuire a indicatorilor cronologici ai monumentului.
Cea mai precisă informație o oferă colecția numismatică reprezentată de 17 dirhemi de argint, care ne permite să vorbim despre cucerirea și distrugerea cetății nu mai târziu de a doua jumătate a sec. X, sau mai precis al treilea sfert al secolului.
Alte piese, utilizate în calitate de indicatori cronologici, sunt cerceii în formă de struguri, descoperiți în complexe închise împreună cu dirhemii târzii.
Cartarea descoperirilor similare celor de la Echimăuți a scos în evidență o concentrare a lor în bazinul r. Tisa (fig. 1, 3). Spre deosebire de exemplarele descoperite în afara Arcului Carpatic, provenite de regulă din tezaure, cerceii de tip Echimăuți din spațiul intracarpatic au fost descoperiți în înmormântări ale nomazilor. Armamentul atestat în aceste înmormântări, la rândul său, se întâlnește și în cetatea de la Echimăuți. Aceste descoperiri, dar și alte analogii în cultura materială permit să presupunem că la distrugerea cetății de la Echimăuți au participat nomazii, care plecaseră din nordul Mării Negre și se îndreptau spre Arcul Carpatic. Migrația pecenegilor în regiunea Tisei Superioare a urmat după distrugerea cetății Echimăuți, eveniment care a avut loc nu mai târziu de al treilea sfert al sec. X.
Paftalele constituie un element aproape nelipsit din costumația tradițională feminină în spațiul sud-est european, cu precădere în cel balcanic, fiind întâlnite în cursul unei lungi perioade de timp, între secolele XIV-XX....
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
