EN RO















#Exponatul Lunii

>>>

Șiragul de mărgele expus provine din complexul funerar nr. 6 din tumulul nr. 4, cercetat în anul 1982 de către dr. hab. Eugen SAVA în apropierea orașului Taraclia. Mărgelele au fost găsite în zona toracelui defunctului, fapt ce indică purtarea lor în colier și păstrarea poziției inițiale în cadrul inventarului funerar.
Colierul este alcătuit din 11 piese confecționate integral din faianță egipteană. Opt dintre acestea au formă sferică și sunt decorate cu incizii verticale, care formează între 14 și 21 de nervuri reliefate. Diametrul lor variază între 13 și 20 mm. Alte două piese sunt reprezentări de scarabei, cu dimensiunea de 23,5 × 19,5 mm, iar ultima componentă este o mărgică-pandantiv cilindrică aplatizată, prevăzută cu o incizie verticală mediană, și are dimensiunea de 22 × 9 mm. Cromatica pieselor variază de la albastru deschis la albastru închis și nuanțe violacee, caracteristice degradării și variațiilor glazurii specifice faianței egiptene.
Faianța egipteană reprezintă un material artificial pe bază de cuarț, acoperit cu o glazură alcalină de culoare albastră sau verde-albăstruie, utilizat pe scară largă în Egiptul antic și ulterior răspândit în spațiul mediteranean și pontic prin intermediul schimburilor comerciale. În primele secole ale erei noastre, astfel de obiecte constituie indicatori importanți ai contactelor culturale și economice dintre lumea mediteraneană și comunitățile din regiunea nord-pontică.
Prin caracteristicile sale tipologice, tehnologice și simbolice, șiragul de la Taraclia reprezintă un artefact deosebit de valoros pentru studiul relațiilor interculturale, al mobilității bunurilor de prestigiu și al practicilor funerare ale comunităților sarmatice din primele secole ale erei noastre (sec. I-II).

Tur Virtual


Expoziții

„Memoria războiului. 1939-1945”

(expoziție permanentă)

Semnarea Pactului Molotov - Ribbentrop la 23 august 1939, prin care Germania nazistă și Uniunea Sovietică și-au împărțit zonele de influență în Europa, a condus la declanșarea celei mai mari și devastatoare conflagrații din istoria milenară a omenirii. Războiul Al Doilea Mondial a provocat moartea a peste 55 milioane de oameni, a lăsat în urma sa milioane de schilozi, orfani, văduve, a transformat în pulbere mii de orașe și sate, cauzând pierderi materiale incomensurabile.

Calvarul războiului nu a ocolit nici Moldova. Peste 110 mii de moldoveni-civili și ostași de pe câmpul de luptă - și-au pierdut viața. Sute și mii de sate, case de locuit, blocuri industriale, gospodării țărănești au fost șterse de pe fața pământului în timpul bombardamentelor și operațiunilor militare.

În perioada 20-29 august 1944, pământul moldav a devenit arena uneia dintre cele mai sângeroase operațiuni militare din anii celui de-Al Doilea Război Mondial - Operația Iași-Chișinău. În urma luptelor, teritoriul Moldovei a rămas acoperit cu morminte. Aici au îmbrăcat cămașa morții sute de mii de ostași, fii ai multor popoare, pe care războiul i-a purtat pe meleaguri străine. În perioada ce a urmat, peste 200 mii de basarabeni au fost mobilizați forțat în Armata sovietică și trimiși să lupte pe fronturile războiului. Unii dintre ei au ajuns cu luptele până la Königsberg, Berlin, pe teritoriul Coreii și al Japoniei militariste. Peste 50 de mii au căzut pe câmpul de luptă, rămânând să-și doarmă somnul veșnic pe meleaguri străine.

Expoziția „Memoria războiului. 1939-1945" reunește circa 280 de piese muzeale: fotografii, documente, uniforme militare, arme, obiecte personale ale participanților la război, scrisori de pe front, trofee de război, distincții, afișe de epocă, opere de artă și alte vestigii ce reconstituie aspecte dramatice din istoria celui de-Al Doilea Război Mondial.

Relicvele istorice evocă sacrificiul și eroismul manifestat de concetățenii noștri în luptele împotriva fascismului, fapt pentru care s-au învrednicit (mulți dintre ei post-mortem) de înalte distincții militare (D. Calaraș, I. Coval, Gh. Cernienco, N. Lebedenco, V, Ermurațchi, F. Rotari, S. Niculiță ș.a.).

Istoria vieții ostașilor basarabeni Gr. Odobescu, V. Reabov, D. Chiperi, E. Filatov, V. Sicorschi ș.a. simbolizează destinul dramatic al Basarabiei și al multor mii de basarabeni care prin voia sorții s-au aflat în tabere opuse, în armate dușmane, fiind puși în situația de a lupta unul împotriva altuia.

Imaginile fotografice reconstituie tabloul sinistru al distrugerilor provocate de operațiunile militare de pe teritoriul Moldovei, în special, consecințele Operației Iași - Chișinău. Ruinele din Chișinău și Bălți, Tiraspol, Iași și Constanța amintesc de grozăviile războiului și de rănile încă necicatrizate ale acelui măcel.

Intensitatea și dramatismul luptelor de lângă satul Leușeni, pe Prut, dintre armatele sovietice și germane, sunt redate pe o pânză monumentală, cu dimensiunile de 11x45 m, cu o suprafață totală de 500 mp, parte a Dioramei realizate de către renumiții pictori Nikolai Prisekin și Alexei Semionov, de la Studioul militar „M.B. Grekov" din Moscova.

Prin jertfa, suferința și sacrificiile a milioane de oameni, Europa a fost eliberată de sub ocupația fascistă, dar, cu regret, nu a putut fi salvată de comunism. Acolo unde a intrat tancul sovietic, a intrat și sistemul social-politic stalinist. Un regim totalitar a fost înlocuit cu un alt regim totalitar, la fel de tiranic și perfid. Regimul totalitar de tip sovietic a pus stăpânire pe țările Europei de Răsărit, inclusiv pe teritoriul dintre Prut și Nistru, lăsând în urma sa milioane de victime provocate de arestări, asasinate, foamete, deportări.


 




Moldova independentă
RSSM sub regimul sovietic
Războiul Al Doilea Mondial
Basarabia şi RASSM între cele două războaie mondiale
Basarabia în perioada dintre cele două războaie mondiale
Epoca renaşterii mişcării cultural-naţionale
Epoca reformelor şi consecinţelor
Suprimarea autonomiei. Basarabia o nouă colonie ţaristă
Perioada autonomiei relative a Basarabiei în cadrul Imperiului Rus
Epoca
Fanariotă
Între medieval şi modern, epoca fanariotă
Epoca de aur a culturii româneşti
Secolul de aur al  culturii româneşti
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Formarea statului medieval Moldova
Perioada formării şi constituirii definitive a statului medieval de sine stătător Moldova
Epoca marilor migraţiuni nomade
Epoca marilor migraţiuni nomade şi apariţia primelor formaţiuni prestatale în regiunea carpato-dunăreană
Evul mediu timpuriu
Evul mediu timpuriu. Perioada constituirii comunităţilor romanicilor, a apariţiei primelor formaţiuni prestatale
Epoca fierului
Epoca fierului şi epoca antică
Epoca bronzului
Epoca bronzului
Epoca eneoliticului
Epoca eneoliticului
Epoca neoliticului
Epoca neoliticului
Epoca paleoliticului
Epoca paleoliticului
  
  

Veniţi la muzeu! Redescoperiţi istoria!
Vizitează muzeul
Vizitează muzeul
Program de vară– zilnic,
orele 10-18.

Program de iarnă – zilnic,
orele 10-17.
Luni închis.
Taxe de intrare:  Adulţi – 50 lei, pensionari, studenţi - 20 lei, elevi - 10 lei. Acces gratuit (...)

WiFi Internet prin Wi-Fi gratuit: Pentru vizitatori în curtea Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei funcţionează o reţea de internet prin Wi-Fi.




#Exponatul Lunii

Șiragul de mărgele expus provine din complexul funerar nr. 6 din tumulul nr. 4, cercetat în anul 1982 de către dr. hab. Eugen SAVA în apropierea orașului Taraclia. Mărgelele au fost găsite în zona toracelui defunctului, fapt ce indică purtarea lor în colier și păstrarea poziției inițiale în cadrul inventarului funerar...

Citeşte mai multe >>




































Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2026 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

 



Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2026 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

menu
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2026 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC