EN RO

#Exponatul Lunii

>>>

Circa treizeci de icoane din patrimoniul MNIM îl au ca protagonist pe Sfântul Ierarh și Făcătorul de minuni Nicolae. Reprezentând în mare parte icoana târzie, dintre acestea se remarcă câteva imagini timpurii, rare prin compoziția lor iconografică. În icoana „Sfântul Nicolae cu scene din viață", ierarhul este reprezentat bust, binecuvântând Evanghelia. Este încadrat de două medalioane rotunde care păstrează chipul Mântuitorului și cel al Maicii Domnului, care îi oferă Evanghelia și omoforul. Sf. Nicolae, mai timpuriu decât alți sfinți, a fost înfățișat cu scene din ciclul său hagiografic. Primele imagini din viața sfântului datează din secolul al XI-lea, reprezentate pe o icoană pliantă din mănăstirea Sf. Ecaterina din Sinai.

Icoana muzeală datează de la începutul secolului al XIX-lea, păstrând sipetul tradițional, specific icoanelor clasice. Douăsprezece casete oferă imagini din viața sfântului, dispuse de la stânga la dreapta: câte patru pe latura superioară și inferioară și câte două în registrele laterale, după cum urmează: Nașterea Sf. Nicolae (1), Botezul Sf. Nicolae (2), Miracolul vindecării femeii ciunge (3), Ucenicia tânărului Nicolae (4), Hirotonirea întru diacon (5), Hirotonirea întru episcop (6), Visul lui Constantin (7), Sf. Nicolae salvează trei voievozi de la execuţie (8), Miracolul salvării de la înec (9), Minunea salvării lui Vasile de la arabi (10), Adormirea Sf. Nicolae (11) și Transferarea moaștelor Sf. Nicolae în or. Bari (12).

Sfântul Ierarh Nicolae este sărbătorit de Biserica Ortodoxă de două ori pe an: la 6/19 decembrie, ziua nașterii sale, și la 9/22 mai, ziua în care moaștele sfântului au fost transferate de la Myra la Bari (1087). Dintre toți sfinții lumii creștine, chipul Sf. Nicolae este unul dintre cele mai populare, astfel încât chiar și o persoană fără experiență în domeniul iconografiei ar recunoaște cu ușurință imaginea sa.

Sf. Nicolae s-a născut în Imperiul Roman, la Patara, provincia Lichia, în perioada 260-280, sursele timpurii trecând cu vederea data exactă a nașterii. Provenea dintr-un neam avut, dar faima și luxul îi erau străine. S-a consacrat de timpuriu rugăciunii și studierii Sfintei Scripturi, deprinzând cu ușurință și alte discipline. Refuza petrecerile gălăgioase și discuțiile pustii, mergea regulat la biserică și stăruia asupra unei vieți feciorelnice. Mai târziu s-a consacrat slujirii pastorale, apărând cu perseverență credința creștină și pronunțându-se ferm împotriva ereziilor.

Grație grijii față de oameni și binefacerilor pe care le-a manifestat pretutindeni, a devenit foarte popular nu doar la Myra, ci și în împrejurimi. Harul Sfântului Duh, sălășluit în inima lui, s-a manifestat prin minunile săvârșite atât în timpul vieții, cât și după moarte, calificativul „Făcătorul de minuni" devenind un atribut indispensabil al numelui său. Sf. Nicolae s-a stins din viață în anii '30 ai secolului IV (circa 334-337), osemintele fiindu-i depuse în somptuosul cavou de marmură din catedrala episcopală în care a păstorit ani la rând. Aceasta a devenit, la scurt timp, un important centru de pelerinaj.

Sfânta Tradiție a păstrat cu acuratețe trăsăturile portretului sfântului, apariția sa pe icoane remarcându-se printr-o individualitate pronunțată. Arta bisericească a adunat multiple reprezentări iconografice - de la imaginea până la umăr la cea în plină statură. Diversitatea acestor reprezentări sugerează că iconografia finală a imaginii Sf. Nicolae nu era încă formată, constituindu-se abia prin secolele X-XI. Se spune că un rol important în venerarea Sf. Nicolae l-a jucat o icoană autentică din bazilica din Myra, executată în timpul vieții sfântului, menționată în surse scrise încă din secolul al XI-lea.

Icoanele cu ciclul hagiografic al Sfântului Nicolae au cunoscut o largă răspândire atât în arta bizantină, cât și în cea post-bizantină, confirmând importanța și popularitatea cultului său.

Tur Virtual

Expoziții

Doar curente
„Opera marelui iluminist francez Voltaire – parte a Colecției Koch din fondul Bibliotecii Ştiințifice Medicale a USMF Nicolae Testemițanu” 

16 – 31 mai 2015
Expoziția a fost organizată în colaborare cu Biblioteca Ştiințifică Medicală a USMF Nicolae Testemițanu" cu scopul de a valorifica fondul de carte veche și rară din Colecția Koch...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Stejarul de la Caracui” 

12 mai - 1 august 2015
Expoziția „Stejarul de la Caracui" este dedicată centenarului de la nașterea academicianului Nicolae Corlăteanu, fondator al lingvisticii românești din Republica Moldova și ilustru pedagog, Laureat al Premiului de Stat, Om Emerit în Ştiință, Cavaler al Ordinului Republicii, autor a peste 550 de lucrări științifice și memorialistice...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„La început a fost ... Lutul" 

16 aprilie 2015 - 18 ianuarie 2016
Din cele mai vechi timpuri lutul, argila, huma, au jucat un rol deosebit în viața cotidiană a comunităților umane. Exprimând rolul primordial al pământului în viața omului, legendele și mitologia universală (akkadiană, chineză etc.), dar și Biblia, consideră că însuși Omul a fost creat din huma pământului...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Elita artei contemporane, de la Realism la Înalta Definiție” 

20-29 martie 2015
La 20 martie 2015 la Muzeul Național de Istorie a Moldovei a fost vernisată o expoziție de pictură contemporană, organizată de Muscio Studio Arte din Italia...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Culori de mărțișor” 

28 februarie - 10 martie 2015
Începând cu 28 februarie 2015, Muzeul Național de Istorie a Moldovei găzduiește o expoziție de mărțișoare, organizată în colaborare cu Centrul Educației Estetice „Lăstărel"...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Universul păpușilor” 

16-29 decembrie 2014
În perioada 16-29 decembrie, Muzeul Național de Istorie a Moldovei găzduiește prima expoziție a creatorilor de păpuși și ursuleți Teddy din Republica Moldova, intitulată "Universul păpușilor"...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Comorile trecutului (vestigii din aur și argint, mileniul V a. Chr. - sec. XVIII)”  

(permanentă)
Expoziția reunește cele mai relevante obiecte realizate din aur și argint, provenite de pe teritoriul Republicii Moldova și păstrate în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a Moldovei...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Dragostea pentru adevăr” 

15 – 30 noiembrie 2014
La 15 noiembrie, pe holul de la etaj al Muzeului Național de Istorie a Moldovei, a fost vernisată expoziția personală a artistului fotograf Victor Garștea cu genericul „Dragostea pentru adevăr"...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Expoziție dedicată Zilei Europene de luptă împotriva traficului de ființe umane 

18-26 octombrie 2014
La 18 octombrie, când este marcată Ziua Europeană de luptă împotriva traficului de ființe umane, în cadrul Campaniei Naționale „Săptămâna de luptă împotriva traficului de ființe umane", la Muzeul Național de Istorie al Moldovei a fost organizată o expoziție temporară...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Valori ale Patrimoniului Național – restaurare și restituire” 

24 septembrie 2014 - 7 aprilie 2015
Expoziția „Valori ale patrimoniului național - restaurare și restituire" este inaugurată în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Europene ale Patrimoniului....

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Vestigii arheologice pe traseul Sărăteni-Soroca” 

22-28 septembrie 2014
Expoziția "Vestigii arheologice pe traseul Sărăteni-Soroca" a fost organizată la Muzeul Național de Istorie a Moldovei de către Agenția Națională Arheologică și Fondul Provocările Mileniului Moldova, în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Republica Moldova în filatelie: istorie și cultură” 

Dedicată Zilei Independenței

25 august – 07 septembrie 2014
Filatelia, ca parte integrantă a moștenirii culturale, este și va rămâne un element reprezentativ al imaginii țării în lume. Timbrul, adevărat ambasador al istoriei și tradițiilor, al valorilor morale și culturale naționale și universale, este atributul suveranității statului și este tratat, la nivel mondial, ca însemn național, alături de steag, stemă, imn și monedă...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Marele Război. Mărturii foto-documentare” 

31 iulie - 22 septembrie 2014
Conflictul declanșat după atentatul de la Sarajevo (28 iulie 1914) a fost un eveniment istoric fără precedent prin numărul de țări implicate, prin efortul militar, dar și prin amploarea sacrificiului...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Dictatură și democrație în epoca extremelor. O viziune asupra istoriei Europei secolului al XX-lea” 

17 iunie – 17 iulie 2014
Expoziția este organizată la Muzeul Național de Istorie a Moldovei de către Ambasada Germaniei în Republica Moldova...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Moldova – casa noastră sfântă” 

23-31 mai 2014
Expoziția a fost organizată pe holul de la etaj al muzeului, în colaborare cu Asociația „Origami Moldova", în preajma Zilei Internaționale a Copilului...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Bărbăție și Credință” (Distincții militare din colecția MNIM) 

17 mai 2014 - 17 mai 2015
Muzeul Național de Istorie a Moldovei păstrează o bogată colecție de distincții militare din perioada secolelor XVIII-XXI. Această valoroasă colecție este puțin cunoscută publicului larg, ceea ce a motivat organizarea expoziției „Bărbăție și Credință"...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Hansca – sit arheologic și șantier-școală (50 de ani de la începutul cercetărilor)” 

18 aprilie - 5 mai 2014
La Muzeul Național de Istorie a Moldovei a fost pusă în circuit public o nouă expoziție cu genericul „Hansca - sit arheologic și șantier-școală (50 de ani de la începutul cercetărilor)"...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Valeriu Gagiu. Omul și Opera”  

18 martie - 5 mai 2014
Expoziția „Valeriu Gagiu. Omul și Opera" face parte dintr-un un nou ciclu de manifestări cultural-științifice și expoziționale, un proiect cu genericul „Personalități ale sec. XX", inițiat de MNIM și care are drept scop valorificarea și promovarea creației unor personalități notorii ale culturii și științei naționale...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„David Palatnic: 100 ani de la naștere” 

10-28 februarie 2014
Expoziție omagială, dedicată centenarului din ziua nașterii arhitectului David Palatnic, a fost organizată de Casa Memorială „Alexei V. Şciusev" (filială a Muzeului Național de Istorie a Moldovei) în colaborare cu Centrul Cultural Evreiesc „KEDEM"...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova

Moldova independentă
RSSM sub regimul sovietic
Războiul Al Doilea Mondial
Basarabia şi RASSM între cele două războaie mondiale
Basarabia în perioada dintre cele două războaie mondiale
Epoca renaşterii mişcării cultural-naţionale
Epoca reformelor şi consecinţelor
Suprimarea autonomiei. Basarabia o nouă colonie ţaristă
Perioada autonomiei relative a Basarabiei în cadrul Imperiului Rus
Epoca
Fanariotă
Între medieval şi modern, epoca fanariotă
Epoca de aur a culturii româneşti
Secolul de aur al  culturii româneşti
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Formarea statului medieval Moldova
Perioada formării şi constituirii definitive a statului medieval de sine stătător Moldova
Epoca marilor migraţiuni nomade
Epoca marilor migraţiuni nomade şi apariţia primelor formaţiuni prestatale în regiunea carpato-dunăreană
Evul mediu timpuriu
Evul mediu timpuriu. Perioada constituirii comunităţilor romanicilor, a apariţiei primelor formaţiuni prestatale
Epoca fierului
Epoca fierului şi epoca antică
Epoca bronzului
Epoca bronzului
Epoca eneoliticului
Epoca eneoliticului
Epoca neoliticului
Epoca neoliticului
Epoca paleoliticului
Epoca paleoliticului
  
Veniţi la muzeu! Redescoperiţi istoria!
Vizitează muzeul
Vizitează muzeul
Program de vară– zilnic,
orele 10-18.

Program de iarnă – zilnic,
orele 10-17.
Luni închis.
Taxe de intrare:  Adulţi – 50 lei, pensionari, studenţi - 20 lei, elevi - 10 lei. Acces gratuit (...)

WiFi Internet prin Wi-Fi gratuit: Pentru vizitatori în curtea Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei funcţionează o reţea de internet prin Wi-Fi.

#Exponatul Lunii

Circa treizeci de icoane din patrimoniul MNIM îl au ca protagonist pe Sfântul Ierarh și Făcătorul de minuni Nicolae. Reprezentând în mare parte icoana târzie, dintre acestea se remarcă câteva imagini timpurii, rare prin compoziția lor iconografică...

Citeşte mai multe >>

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2026 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

menu