EN RO

#Exponatul Lunii

>>>

Suntem în luna aprilie, când vom sărbători Paștele, sărbătoare religioasă cu dată mobilă, cu ritualuri și activități ceremoniale festive, care plasează acest eveniment în centrul vieții spirituale a creștinilor. Spiritul sărbătorii Învierii Domnului este completat de cele zece ilustrate cu tematică pascală, parte din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a Moldovei, editate acum un secol. Au completat colecția de carte poștală acum mai bine de un deceniu în urma unei achiziții reușite, or fondul de ilustrare cu tematica pascală este modest și suntem într-o permanentă căutare de completare. Cărțile poștale sunt „deosebite" ca efect poștal, tipografic și cromatic - acesta fiind și motivul de a reveni la acest gen de felicitări. Spre deosebire de felicitările „clasice", acestea sunt de mărimi mici (6,5 cm x 11 cm), confecționate din carton (excepție o singură felicitare confecționată din hârtie fotografică, imagine alb-negru), cromatică „vie", editate în România și Germania, circulate prin transmitere.

Numele sărbătorii își are originea în verbul persach, ceea ce înseamnă a trece, preluat de evrei de la egipteni. A intrat în limba română prin intermediul formei bizantino-latine Paschae, semnificând „trecerea prin moarte la viață, biruința vieții și eliberarea din robia păcatului". Sărbătoarea Paștelui este o sărbătoare a toleranței și iertării, reprezentând o punte de legătură între prezent și trecut. Semnificația acestei sărbători o transmit și simbolurile ei, prezente, de altfel, și pe cărțile poștale pascale: ouăle încondeiate, iepurașul, mielul, cozonacul, pasca, diverse scene biblice legate de răstignirea și învierea lui Iisus Hristos.

Legendele creștine leagă simbolul ouălor roșii de patimile lui Hristos. Răstignirea și învierea Lui se înfrățesc cu reînvierea naturii primăvara și cu reluarea ciclurilor vieții. Oul, el însuși purtător de viață, devine un simbol al regenerării și a veșniciei.

Pe masa de Paști se află și pasca - un alt aliment ritual care amintește de vechile jertfe de „împăcare", nesângeroase. Prepararea ei este o sarcină exclusivă a femeii, cea care dă viață, aluatul dospit fiind „viu". Cea mai semnificativă componentă a sărbătorii pascale este lumina. Ceremonia Luminii este asociată cu istoria miracolului aprinderii luminii în ziua de Paști la Mormântul lui Hristos din Ierusalim. Lumânarea, prezentă în imagini, are și ea mesajul ei. Cu lumânarea de la Înviere ne întoarcem acasă după slujba religioasă de la miezul nopții. Lumina aceasta, adusă în viața creștinului, alungă paguba și relele din casă. Mielul face parte din preparatele specifice sărbătorii pascale, semnificând simbolul jertfei Mântuitorului, care a murit crucificat ca un miel nevinovat. Iepurașul, pe care-l așteptăm la sărbătoarea Paștelui, reprezintă renașterea naturii, atât de așteptată după o iarnă grea. Cu timpul acest simbol a ajuns să fie însoțit de bucurii și cadouri. Spre deosebire de Crăciun, când anunțarea și actul ritual al integrării comunității în timpul sacru al sărbătorii revenea cetei de colindători, de Paști „nu se merge pe la case", masa rituală organizându-se în fiecare familie, ea simbolizând comunitatea cu Dumnezeu.

Tur Virtual

Expoziții

Doar curente
„Icoane pictate pe cutii de muniție” 

22 februarie – 10 martie 2024
Expoziția „Icoane pictate pe cutii de muniție" este organizată de Institutul Polonez din București și Muzeul Național de Istorie a Moldovei, în parteneriat cu Ambasada Republicii Polone la Chișinău și cu sprijinul Ambasadei Ucrainei în Republica Moldova...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Doi ani de refugiu a copiilor din Ucraina în inima Moldovei” 

14 februarie - 14 martie 2024
În perioada 14 februarie - 14 martie 2024, Muzeul Național de Istorie a Moldovei va găzdui expoziția de fotografie cu genericul „Doi ani de refugiu a copiilor din Ucraina în inima Moldovei"...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„COPILĂRIA ÎN GULAG” 

Academia de Științe a Moldovei

8-28 februarie 2024
În data de 8 februarie 2024, Muzeul Național de Istorie a Moldovei a organizat, în cooperare cu Academia de Științe a Moldovei, un nou vernisaj al Expoziției foto-documentare itinerante „Copilăria în Gulag" (curator dr. Ludmila Cojocaru)...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Reinhard Heydrich. Atentatul. Moartea arhitectului Holocaustului” 

22 ianuarie - 4 februarie 2024
În perioada 22 ianuarie - 4 februarie 2024, Muzeul Național de Istorie a Moldovei găzduiește expoziția „Reinhard Heydrich. Atentatul. Moartea arhitectului Holocaustului"...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„COPILĂRIA ÎN GULAG” 

MUZEUL ȚĂRII CRIȘURILOR ORADEA – COMPLEX MUZEAL

16 ianuarie – 1 martie 2024
În data de 16 ianuarie 2024, Muzeul Victimelor Deportărilor și Represiunilor Politice al Muzeului Național de Istorie a Moldovei împreună cu Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, în cooperare cu Ambasada Republicii Lituania, a organizat vernisajul expoziției foto-documentară „Copilăria în Gulag" (curator dr. Ludmila Cojocaru)...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Muzeul Național de Istorie a Moldovei la 40 de ani. O istorie ilustrată” 

22 decembrie 2023 – 31 ianuarie 2024
Expoziția aniversară propune publicului o cronică a celor mai memorabile evenimente și activități din istoria de 40 de ani a Muzeului Național de Istorie a Moldovei. Actul de înființare a muzeului poartă data de 21 decembrie 1983, zi în care este emis ordinul Ministerului Culturii nr. 561 privind înființarea Muzeului de Stat de Istorie al RSSM. În anul 1991, prin hotărâre de guvern, muzeului i se atribuie denumirea de Muzeul Național de Istorie a Moldovei...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Fotciencia” 

15 decembrie 2023 – 30 ianuarie 2024
În perioada 15 decembrie 2023 - 30 ianuarie 2024, Muzeul Național de Istorie a Moldovei va găzdui expoziția fotografică „Fotciencia". Fotografiile fac parte din cea de-a nouăsprezecea ediție a concursului FOTCIENCIA, inițiativă a Consiliului Național de Cercetare din Spania (CSIC) și a Fundației Spaniole pentru Știință și Tehnologie (FECYT), cu sprijinul Fundației Jesús Serra și al Grupului Catalana Occidente, care ne permite să observăm știința și tehnologia din diferite puncte de vedere...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Rețeaua Memoriei – Identități, itinerarii și confluențe muzeale” 

Memorialul Revolutiei din Timisoara

9 decembrie 2023 – 15 ianuarie 2024
În perioada 9 decembrie 2023 - 15 ianuarie 2024, la Timișoara, va fi deschisă publicului expoziția „Rețeaua Memoriei- Identități, itinerarii și confluențe muzeale", eveniment realizat în cadrul celei de a X-a ediții a workshop-ului „Rețeaua Memoriei", organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, Memorialul Revolutiei din Timisoara, și Muzeul Ororilor Comunismului în România - MOCR...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Centenarul Constituției României Întregite (1923 – 2023)” 

6 decembrie 2023 – 20 ianuarie 2024
„Centenarul Constituției României Întregite (1923 – 2023)”, prima lege fundamentală care a legiferat organizarea statală, precum și drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului, va fi sărbătorit la Chișinău, în cadrul unei expoziții tematice de documente și fotografii organizate de Curtea Constituțională a României și de Muzeul Național de Istorie a Moldovei...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Formula păcii în arta copiilor din Ucraina şi din lume” 

6-31 decembrie 2023
În data de 6 decembrie, de ziua Sfântului Nicolae, la ora 16.00, la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei va fi vernisata expoziția de artă „Formula păcii în arta copiilor din Ucraina şi din lume", la inițiativa fundației de binefacere „Galeria copiilor Lviv", Ucraina, (director Olga Mykhailiuk) și comunității „Soții diplomaților ucraineni", cu sprijinul Ambasadei Ucrainei în Republica Moldova...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Caractere” 

Expoziție de caricaturi semnată de jurnalistul și caricaturistul Anatol Fornea

2-17 decembrie 2023
Oamenii sunt diferiți, și prin asta devin interesanți. Expoziția „Caractere", deschisă la Muzeul Național de Istorie a Moldovei în perioada 2 - 17 decembrie 2023, reprezintă o serie de caricaturi ce reflectă oameni și situații cunoscute în mediul public...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Ovi D. Pop: România mea” 

1-15 decembrie 2023
Între 1-15 decembrie, Muzeul Național de Istorie a Moldovei are onoarea de a găzdui expoziția fotografului român Ovi D. Pop, intitulată „România mea"...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Igor Vieru – 100 de ani de la naștere” 

Centrul Expozițional C. Brâncuși

30 noiembrie – 31 decembrie 2023
În data de 30 noiembrie, Muzeul Național de Istorie a Moldovei are onoarea să vă invite la inaugurarea expoziției „Igor Vieru - 100 de ani de la naștere" care va avea loc la Centrul Expozițional C. Brâncuși...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Îmblânzitorul Oțelului, la Chișinău 

29 noiembrie 2023 - 7 ianuarie 2024
Daniel Rădulescu, artist contemporan român, cunoscut pentru tehnica sa aparte de sculptură în oțel, cel mai colecționat artist care lucrează în oțel din România, își prezintă creațiile la Chișinău cu ocazia Zilei Naționale a României. Publicul poate admira timp de o lună 8 dintre lucrările sale emblematice, realizate integral din oțel...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„30 de ani ai leului moldovenesc” 

Organizatori: Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Banca Națională a Moldovei

25-30 noiembrie 2023
La 29 noiembrie 2023 se împlinesc 30 de ani de la introducerea valutei naţionale a Republicii Moldova. După declararea Suveranităţii şi Independenţei, procesul de constituirea a noului stat a început cu o serie de de măsuri importante legate de crearea sau reorganizarea instituţiilor statale, de adoptare a noii legislaţii necesare funcţionării unui stat independent, gestionarii şi reformării economiei...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Dacia. L’ultima frontiera della romanità” 

Muzeul Național Roman din Roma (Termele lui Dioclețian)

21 noiembrie 2023 – 21 aprilie 2024
Muzeul Național de Istorie a Moldovei anunță deschiderea expoziției „Dacia. L'ultima frontiera della romanità", la Muzeul Național Roman din Roma (Termele lui Dioclețian). Evenimentul de inaugurare a avut loc în data de 20 noiembrie, la Roma, în prezența a numeroși înalți oficiali din Italia, România și Republica Moldova...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Tribut Inovației și Sustenabilității” 

18 noiembrie – 2 decembrie 2023
Un viitor în care inovația, inteligența artificială, robotica și creativitatea merg mână la mână pentru a asigura sustenabilitatea în viața de zi cu zi. Te întrebi dacă este posibil? Care este tributul pentru acel viitor verde? Vino și călătorește din materializarea ideilor în prezent, de la prototipuri, robotică, exponate din ceea ce noi credem greșit că sunt deșeuri, până la viziunea viitorului verde vizualizată cu Midjourney de către elevii VerdePlay...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
World Press Photo 

15 noiembrie – 6 decembrie 2023
Tradițional, în luna noiembrie Republica Moldova va găzdui Expoziţia Internaţională World Press Photo. Ediția 2023 a acestei prestigioase competiții, care recunoaște fotojurnalismul de calitate, va fi organizată la Chișinău pentru a șaptea oară consecutiv, dar și, în premieră, la Comrat...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Origami – arborele lumii” 

9-25 noiembrie 2023
În fiecare an, pe data de 11 noiembrie este marcată Ziua Mondială Origami. Deși originile încă nu sunt bine cunoscute, se presupune, că secolul al VI-lea ar fi punctul de plecare al artei origami, mai întâi în Japonia, apoi a fost răspândită în întreaga lume, „debarcând” pe teritoriul european undeva între secolele XVII și XVIII...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova

Moldova independentă
RSSM sub regimul sovietic
Războiul Al Doilea Mondial
Basarabia şi RASSM între cele două războaie mondiale
Basarabia în perioada dintre cele două războaie mondiale
Epoca renaşterii mişcării cultural-naţionale
Epoca reformelor şi consecinţelor
Suprimarea autonomiei. Basarabia o nouă colonie ţaristă
Perioada autonomiei relative a Basarabiei în cadrul Imperiului Rus
Epoca
Fanariotă
Între medieval şi modern, epoca fanariotă
Epoca de aur a culturii româneşti
Secolul de aur al  culturii româneşti
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Formarea statului medieval Moldova
Perioada formării şi constituirii definitive a statului medieval de sine stătător Moldova
Epoca marilor migraţiuni nomade
Epoca marilor migraţiuni nomade şi apariţia primelor formaţiuni prestatale în regiunea carpato-dunăreană
Evul mediu timpuriu
Evul mediu timpuriu. Perioada constituirii comunităţilor romanicilor, a apariţiei primelor formaţiuni prestatale
Epoca fierului
Epoca fierului şi epoca antică
Epoca bronzului
Epoca bronzului
Epoca eneoliticului
Epoca eneoliticului
Epoca neoliticului
Epoca neoliticului
Epoca paleoliticului
Epoca paleoliticului
  
6 aprilie – 6 mai 2026
 
27 martie – 30 aprilie 2026
 
21 martie - 2 aprilie 2026
 
25 septembrie 2025 – 1 septembrie 2026
 
11 august 2025 – 31 ianuarie 2026
 
Peste 2500 de piese din metale prețioase de o deosebită valoare istorică, artistică și simbolică
  
Veniţi la muzeu! Redescoperiţi istoria!
Vizitează muzeul
Vizitează muzeul
Program de vară– zilnic,
orele 10-18.

Program de iarnă – zilnic,
orele 10-17.
Luni închis.
Taxe de intrare:  Adulţi – 50 lei, pensionari, studenţi - 20 lei, elevi - 10 lei. Acces gratuit (...)

WiFi Internet prin Wi-Fi gratuit: Pentru vizitatori în curtea Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei funcţionează o reţea de internet prin Wi-Fi.

#Exponatul Lunii

Suntem în luna aprilie, când vom sărbători Paștele, sărbătoare religioasă cu dată mobilă, cu ritualuri și activități ceremoniale festive, care plasează acest eveniment în centrul vieții spirituale a creștinilor...

Citeşte mai multe >>

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2026 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

menu