EN RO















#Exponatul Lunii

>>>

Odată cu instaurarea regimului sovietic după raptul teritorial, în Basarabia s-a declanșat Teroarea Roșie. Începând cu 28 iunie 1940, pe teritoriul Basarabiei, mai apoi a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (2 august 1940), organele de stat au săvârșit un șir de represiuni politice în masă - pretextând motive politice, sociale, religioase și naționale - sub formă de privațiune de libertate, deportare, expulzare și alte măsuri de constrângere. Primele victime ale acestei terori au fost elitele naționale: primarii, învățătorii, judecătorii, avocații, funcționarii, foștii membri ai Sfatului Țării, acuzați de „antisovietism", „activitate contrarevoluționară", apartenență la partidele politice din România etc. Aceștia au fost ținta primelor arestări și încarcerări ale organelor sovietice de represiune. Ulterior, din 1941 au urmat deportările populației băștinașe în Siberia și în lagărele de corecție prin muncă, deportările de populație civilă din 5-6 iulie 1949, precum și cele din 1 aprilie 1951. Conform datelor Comisiei pentru studierea și aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, constituită la 14 ianuarie 2010, numărul victimelor deportate și supuse represiunilor în anii 1929-1951 a fost evaluat la peste 90 de mii de persoane. Într-un mod barbar, organele de represiune s-au răfuit și cu participanții și susținătorii mișcării de rezistență din RSSM, considerându-i criminali de stat, trădători, bandiți, tâlhari. Liderii organizațiilor de rezistență erau condamnați, de obicei, la pedeapsa capitală prin împușcare, iar membrii activi - la 25 de ani de privațiune de libertate, ispășindu-și pedeapsa în lagăre de muncă și închisori. Teritoriul imperiului sovietic era împânzit de o rețea odioasă de lagăre de corecție prin muncă și închisori, numită GULAG. Milioane de oameni au fost închiși în sistemul GULAG al Uniunii Sovietice, mulți dintre ei rămași pentru totdeauna pe pământurile Siberiei, în gropi comune și cimitire fără cruci. Majoritatea dintre lagăre erau colonii de muncă corecțională, în care deținuții erau supuși la muncă în mine sau la construcția drumurilor, canalelor, căilor feroviare sau clădirilor. Deținuții munceau sub amenințarea înfometării sau a execuției. Zeci de mii mureau în fiecare an din cauza muncii istovitoare, a condițiilor insuportabile, a execuțiilor sumare și a hranei necorespunzătoare.

O mărturie cutremurătoare a gulagului sovietic este exponatul „Haină de deținut politic", expus în această vitrină. Piesă muzeală - unicat, a fost achiziționată de la fostul deținut politic Vasile Cojocaru, domiciliat în orașul Chișinău. Ea a intrat în patrimoniu în anul 1995, într-o perioadă de activitate intensă a colaboratorilor din muzeu privind colectarea pieselor cu tematica represiunilor comuniste.

Vasile Cojocaru s-a născut în anul 1926, în satul Chioselia Mică, raionul Baimaclia (în prezent, raionul Cantemir). La 16 iunie 1951, a fost condamnat la 25 de ani privațiune de libertate de către Tribunalul Militar al trupelor Ministerului Afacerilor Interne al RSSM, conform articolului 54-1 (a) al codului penal al RSS Ucrainene - „trădare de patrie", și escortat într-un lagăr special din Kazakhstan, cu interdicții în drepturi și confiscarea averii. Evident, ne punem întrebarea: Ce vină se ascunde sub această acuzație de „trădător de patrie", care i-a schimonosit întreaga viață?

În iulie 1941, tatăl lui, Cojocaru Petru Grigore, născut în 1886, a fost arestat și calificat drept „dușman al poporului" (a fost membru al Partidului Național Țărănesc), fiindu-i confiscată toată averea. La 15 august 1942, ca „element social periculos", este închis în lagărul de corecție din orașul Mariinsk, regiunea Kemerovo, unde moare în condiții neclare, cel mai probabil, a fost executat. Vasile, de 14 ani, și mama lui au rămas pe drumuri, fără mijloace de existență. În cele din urmă, casa le este restituită și ei înjgheabă o nouă gospodărie. Dar în 1944 este înrolat în Armata Sovietică și trimis pe linia întâi a Frontului II Belorus, unde a fost rănit de două ori, devenind invalid de război, gradul II. Întors acasă, în 1948, și-a găsit mama pe drumuri și bolnavă. El îndrăznește să ceară de la autorități o parte din averea confiscată, la care primește răspuns o amenințare - că va fi trimis pe urmele tatălui său. Timp de trei ani a fost persecutat pentru această „îndrăzneală", ca în 1951, cu toate că a apărat țara bolșevică cu prețul sănătății, a fost arestat și condamnat. Iată, de fapt, ce se ascunde sub această acuzație de „trădare de patrie", imputată acestui cetățean. În anul 1956, este eliberat din detenție și trimis în Armenia, orașul Erevan, locul de trai indicat de autoritățile lagărului. Mulți ani la rând a fost urmărit de organele securității, aflându-se departe de casă, căci deținuților politici li se interzicea să se întoarcă la locul de trai. Revine acasă mai târziu. Prin certificatul din 28. 02. 1992, eliberat de Procuratura Republicii Moldova, este reabilitat și readus în drepturi. La 25 iulie 1991 este reabilitat și tatăl său.

Haina expusă - vestonul și pantalonii - fac parte din hainele de vară ale deținuților, care mai includeau și o șapcă sub formă rotundă, piesă de care muzeul nu dispune. Ele sunt confecționate din stofă groasă de bumbac. Vestonul are mâneci lungi, guleraș, se încheie cu patru nasturi, având în părți două buzunare aplicate. Pantalonii se încheie cu nasturi, au două buzunare în părți. Pe ambele piese este aplicat numărul „CEE 893" - codul de deținut al lui Vasile Cojocaru. Pe o bucată de stofă albă sunt scrise cu vopsea neagră trei litere mari și trei cifre. Numărul deținutului se aplica în patru locuri ale hainei. Un număr era aplicat pe șapcă, altul - pe spatele vestonului, al treilea - lângă inimă, iar al patrulea - pe pantaloni, mai sus de genunchiul drept sau stâng. Aceste patru locuri, de fapt, erau considerate și ca ținte de ochire, în caz de fugă a deținutului. Numărul se aplica și pe hainele de iarnă a deținuților (pufoaice, pantaloni vătuiți, căciuli). Din încălțăminte deținuții purtau - primăvara, vara și toamna - un fel de galoși mari din țesătură cauciucată, mai rar, cizme de kirză, iar iarna - pâsle. De obicei, celor nou-veniți le dădeau haine de mâna a treia - niște vechituri cu un miros îngrozitor.

Exponatul are o valoare muzeografică incontestabilă. El oferă publicului posibilitatea de a vedea și înțelege consecințele instaurării regimului totalitar comunist în RSSM. Prin expunerea lui, aducem un omagiu tuturor victimelor Terorii Roșii în Basarabia, în pragul zilelor de 13 iunie și 5-6 iulie - zile în care s-au produs cele două valuri de deportări ale băștinașilor noștri.

Tur Virtual



Arhiva evenimentelor



Noaptea Europeană a Muzeelor 2023

13 Mai 2023

Muzeul Național de Istorie a Moldovei a avut plăcerea de a găzdui unul dintre cele mai importante evenimente din comunitatea mondială a muzeelor - Noaptea Europeană a Muzeelor, sub genericul „De noaptea muzeelor moda prinde viață!". Evenimentul, la cea de-a 19-a ediție, a fost organizat sâmbătă, 13 mai 2023, între orele 17:00 și 24:00.


Detalii>>

Workshop de afiș polonez la Muzeul Național de Istorie a Moldovei

12 Mai 2023

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei a fost gazda unui eveniment cultural deosebit între 10-12 mai 2023. În această perioadă, în colaborare cu Institutul Polonez din București, a avut loc un workshop de afiș polonez.

Workshop-ul a oferit participanților oportunitatea de a se familiariza cu stilul inconfundabil al afișelor poloneze. Evenimentul a fost condus de doi experți în domeniu, Agata Kulczyk și Marcin Markowski de la Magdalena Abakanowicz University of the Arts Poznań.


Detalii>>

Extinderea cooperării cu instituțiile din Republica Lituania

10 Mai 2023

În contextul extinderii relațiilor de cooperare cu instituțiile din Republica Lituania, în data de 10 mai 2023, la Muzeul Ocupațiilor și Luptelor pentru Libertate din Vilnius, Lituania a avut loc ceremonia de inaugurare a EXPOZIȚIEI FOTO-DOCUMENTARE „COPILĂRIA ÎN GULAG". Expoziția prezintă imagini foto-documentare despre viața copiilor basarabeni condamnați de regimul totalitar-comunist din RSS Moldovenească la deportare, foamete, rusificare, îndoctrinare, excizare forțată din propriile familii, în perioada anilor 1940-1941 și 1944-1953.

Detalii>>

Vernisarea expoziției „Universul ucrainean al Mariei Prymachenko”

10 Mai 2023

În data de 10 mai, în curtea Muzeului Național de Istorie a Moldovei a avut loc vernisarea expoziției „Universul ucrainean al Mariei Prymachenko", organizată de către Institutul Polonez de la București.

Universul picturilor lui Prymachenko este unul fantastic și plin de creaturi și plante excentrice, o lume ruptă de realitate care necesită din partea noastră multă atenție și cunoștințe aprofundate despre plante, animale și oameni.


Detalii>>

Ziua Faptelor Bune

30 Aprilie 2023

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei a marcat Ziua Faptelor Bune, inițiată în Republica Moldova de către Volunteer Center RVC, alăturându-se mișcării mondiale care încurajează bunătatea și generozitatea față de ceilalți.

Acest eveniment a marcat încheierea lunii aprilie, oferind vizitatorilor oportunitatea de a învăța și a se bucura de activitățile organizate de către Secția Relația cu Publicul și Educație Muzeală.


Detalii>>

Al XVII-lea Simpozion de Heraldică

27 Aprilie 2023

În data de 27 aprilie 2023, Societatea de Genealogie, Heraldică și Arhivistică „Paul Gore", Comisia Națională de Heraldică de pe lângă Președintele Republicii Moldova și Muzeul Național de Istorie a Moldovei au organizat Al XVII-lea Simpozion de Heraldică.

Acesta a fost dedicat aniversării a 10-a de la instituirea Cabinetului de heraldică în cadrul Aparatului Președintelui Republicii Moldova.


Detalii>>

Vernisarea expoziției „Frontiere” a artistei multimedia Valeria Barbas

27 Aprilie 2023

În data de 26 aprilie 2023, în holul de la parter a Muzeului Național de Istorie a Moldovei a avut loc vernisarea expoziției multimedia „Frontiere", care reprezintă o colaborare inedită între artista dr. Valeria Barbas cu Muzeul și Arhiva Parlamentului Republicii Moldova.

La evenimentul de inaugurare a expoziției, au luat cuvântul autoarea expoziției dr Valeria Barbas, Directorul adjunct MNIM Livia Sîrbu, Prorectorul ULIM dr. hab. Elena Prus, critic de artă, prof. dr., Eleonora Brigalda și Marcela Nistor, deputată în Parlamentul RM.


Detalii>>

Expoziția foto-documentară „Copilăria în Gulag” pe agenda programului național „Timișoara – capitală europeană a culturii în anul 2023”

21 Aprilie 2023

În data de 21 aprilie 2023, la invitația colegilor de la Memorialul Revoluției din Timișoara (România), a avut loc vernisajul „Copilăria în Gulag" (curator Ludmila D. Cojocaru), eveniment organizat în cadrul Programului cultural național „Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023".

Expoziția prezintă imagini foto-documentare despre viața copiilor basarabeni condamnați de regimul totalitar-comunist din RSS Moldovenească la deportare, foamete, rusificare, îndoctrinare, excizare forțată din propriile familii, în perioada anilor 1940-1941 și 1944-1953.


Detalii>>

Conferință științifică „Conectivitate, migrație și comerț în epoca Latène și romană timpurie în Europa Centrală și de Est”

21 Aprilie 2023

Universitatea Marie Curie-Sklodowska din Lublin a organizat, în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a Moldovei și Universitatea Liberă din Berlin, o importantă conferință științifică cu tema „Conectivitate, migrație și comerț în epoca Latène și romană timpurie în Europa Centrală și de Est". Evenimentul a avut loc în perioada 19-21 aprilie 2023 și a beneficiat de suportul financiar al fundației Alexander von Humboldt.

Detalii>>

Masa rotundă „Arheologul Emanuil RIKMAN – 100 de ani de la naștere”

13 Aprilie 2023

În data de 13 aprilie, Muzeul Național de Istorie a Moldovei a găzduit masa rotundă „Arheologul Emanuil RIKMAN - 100 de ani de la naștere", organizată de Sectorul Arheologie a muzeului în parteneriat cu Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova și Agenția Națională Arheologică.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Patrimoniul muzeal și memoria istorică: cercetare, interpretare, prezentare" (cifrul 20.80009.0807.43), finanțat prin Programul de Stat (2020-2023).


Detalii>>

<< 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 >>

 

 


Moldova independentă
RSSM sub regimul sovietic
Războiul Al Doilea Mondial
Basarabia şi RASSM între cele două războaie mondiale
Basarabia în perioada dintre cele două războaie mondiale
Epoca renaşterii mişcării cultural-naţionale
Epoca reformelor şi consecinţelor
Suprimarea autonomiei. Basarabia o nouă colonie ţaristă
Perioada autonomiei relative a Basarabiei în cadrul Imperiului Rus
Epoca
Fanariotă
Între medieval şi modern, epoca fanariotă
Epoca de aur a culturii româneşti
Secolul de aur al  culturii româneşti
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Formarea statului medieval Moldova
Perioada formării şi constituirii definitive a statului medieval de sine stătător Moldova
Epoca marilor migraţiuni nomade
Epoca marilor migraţiuni nomade şi apariţia primelor formaţiuni prestatale în regiunea carpato-dunăreană
Evul mediu timpuriu
Evul mediu timpuriu. Perioada constituirii comunităţilor romanicilor, a apariţiei primelor formaţiuni prestatale
Epoca fierului
Epoca fierului şi epoca antică
Epoca bronzului
Epoca bronzului
Epoca eneoliticului
Epoca eneoliticului
Epoca neoliticului
Epoca neoliticului
Epoca paleoliticului
Epoca paleoliticului
  
  

Veniţi la muzeu! Redescoperiţi istoria!
Vizitează muzeul
Vizitează muzeul
Program de vară– zilnic,
orele 10-18.

Program de iarnă – zilnic,
orele 10-17.
Vineri închis.
Taxe de intrare:  Adulţi – 10 lei, pensionari, adulţi cu dizabilităţi medii / invaliditate de gradul III, studenţi - 5 lei, elevi - 2 lei. Acces gratuit (...)

WiFi Internet prin Wi-Fi gratuit: Pentru vizitatori în curtea Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei funcţionează o reţea de internet prin Wi-Fi.




#Exponatul Lunii

Odată cu instaurarea regimului sovietic după raptul teritorial, în Basarabia s-a declanșat Teroarea Roșie. Începând cu 28 iunie 1940, pe teritoriul Basarabiei, mai apoi a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (2 august 1940), organele de stat au săvârșit un șir de represiuni politice în masă - pretextând motive politice, sociale, religioase și naționale - sub formă de privațiune de libertate, deportare, expulzare și alte măsuri de constrângere...

Citeşte mai multe >>




































Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2023 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

 



Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2023 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

menu
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2023 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC